PWC WOMEN IN WORK INDEX:  Inegalităţile s-au accentuat în timpul pandemiei, ştergând cel puţin doi ani din progresul înregistrat în ultimul deceniu


Companii / 7 martie 2022

Inegalităţile s-au accentuat în timpul pandemiei, ştergând cel puţin doi ani din progresul înregistrat în ultimul deceniu

Inegalităţile dintre femei şi bărbaţi pe piaţa muncii s-au accentuat în timpul pandemiei, ştergând cel puţin doi ani din progresul înregistrat în ultimul deceniu, potrivit raportului PwC "Women in Work Index", care arată că acum vor fi necesari ani şi chiar decenii pentru a reduce decalajele.

După 10 ani de progrese lente, dar consistente, ale femeilor, indicele a scăzut pentru prima dată în istoria sa, iar cei doi factori principali care au contribuit la această scădere au fost şomajul mai ridicat şi ratele reduse de participare a femeilor pe piaţa muncii în perioada cea mai gravă a pandemiei. Responsabilităţile legate de îngrijirea copiilor şi de munca domestică au jucat un rol semnificativ în determinarea femeilor să părăsească piaţa muncii, mai arată raportul.

Estimările arată, astfel, că vor fi necesari 33 de ani pentru ca rata de participare a femeilor la forţa de muncă să o egaleze pe cea de 80% a bărbaţilor, nouă ani pentru a egala rata actuală a şomajului din rândul bărbaţilor şi 63 de ani pentru a elimina diferenţa de salarizare.

"Pandemia COVID-19 a făcut ca obiectivul egalităţii de gen pentru femeile de pe piaţa muncii să fie o provocare şi mai mare. Pentru a inversa regresul înregistrat în ceea ce priveşte rezultatele femeilor în materie de ocupare a forţei de muncă, avem nevoie ca guvernele şi companiile să vină cu politici eficiente care să ia în considerare în mod explicit nevoile femeilor şi ale altor grupuri dezavantajate. Acest lucru este esenţial dacă dorim să îmbunătăţim egalitatea şi să obţinem un viitor mai echitabil pentru toată lumea, atât la locul de muncă, cât şi în societate", a declarat Larice Stielow, Senior Economist PwC UK.

Indicele estimează un "decalaj COVID-19", care compară pierderile de locuri de muncă cu creşterea ocupării forţei de muncă preconizată înainte de pandemie, constatând că sunt cu 5,1 milioane mai multe femei în şomaj şi cu 5,2 milioane mai puţine femei care muncesc, faţă de ceea ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut loc pandemia.

Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor în cadrul OCDE ar putea creşte PIB-ul OCDE cu 6 trilioane de dolari pe an. În acelaşi timp, reducerea diferenţelor de remunerare între femei şi bărbaţi ar putea creşte câştigurile femeilor în cadrul OCDE cu 2 trilioane de dolari pe an, arată raportul.

Potrivit analizei PwC, sunt necesare acţiuni politice eficiente pentru a obţine o mai mare egalitate de gen la locul de muncă la nivel mondial: opţiuni de lucru flexibile care să adreseze inegalităţile generate de îngrijirea neremunerată şi munca domestică, concediul parental plătit egal, care să contribuie la redistribuirea sarcinii inegale de îngrijire suportate de femei, programe de îmbunătăţire a competenţelor, recalificare şi antreprenoriat.

Şi mai importantă va fi necesitatea ca guvernul şi întreprinderile să sprijine femeile pentru a beneficia de oportunităţile de angajare create de tranziţia economiilor OCDE către un nivel net zero.

Noua Zeelandă ocupă primul loc în topul ţărilor cu cele mai mari progrese pe piaţa muncii pentru femei, pentru prima dată în istoria de 10 ani a indexului, urmată de Luxemburg şi Slovenia.

Regatul Unit a urcat şapte poziţii (de pe locul 16 pe locul 9), fiind cea mai mare creştere în clasament dintre toate cele 33 de ţări OCDE. În schimb, Canada a înregistrat cea mai mare scădere în clasament, coborând opt locuri, de pe 12 pe 20. Statele Unite au coborât patru locuri, de pe poziţia 22 pe 26.

Indicele PwC "Women in Work Index", aflat acum la cea de-a zecea ediţie, evaluează rezultatele ocupării forţei de muncă a femeilor din cele 33 de ţări OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb