Radu Graţian Gheţea, CEC Bank: "Asistăm la reducerea dobânzilor"

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 februarie 2011

Radu Graţian Gheţea: "Efectele crizei au fost cele mai vizibile în anul 2010".

Radu Graţian Gheţea: "Efectele crizei au fost cele mai vizibile în anul 2010".

Anul acesta se va relua creditarea, un proces care a fost întârziat o jumătate de an din cauza dezbaterilor ordonanţei 50/2010, privind creditele populaţiei, este de părere Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank. Domnia sa ne-a acordat cu amabilitate un interviu în care ne-a împărtăşit opiniile sale legate de evoluţia sistemului bancar în acest an şi de planurile băncii pe care o conduce. Potrivit domnului Gheţea, CEC Bank încheie pe profit anul 2010, probabil la acelaşi nivel ca în 2009. Banca va continua în acest an să finanţeze IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale. "Asistăm la un fenomen pe care toată lumea îl urmăreşte: este vorba despre reducerea dobânzilor", ne-a mai spus preşedintele CEC Bank.

CEC Bank încheie pe profit anul 2010, probabil la acelaşi nivel ca în 2009

Agricultura, şansa României

Reporter: Cum caracterizaţi anul 2010, comparativ cu ceilalţi ani de criză?

Radu Graţian Gheţea: Dacă privim din punctul de vedere al efectelor crizei, anul 2010 a fost un an în care efectele crizei au fost cele mai vizibile. În acelaşi timp însă, anul 2010 a fost anul în care au apărut şi primele semne de revigorare a economiei, pe unele nişe ale activităţii economice, de exemplu revigorarea exporturilor. Anul 2010 fost un an în care efectele crizei s-au văzut la unele societăţi care au intrat în incapacitate de plată, şi-au declarat insolvenţa sau li s-a cerut insolvenţa sau au intrat în executare silită, în condiţiile în care nu au mai făcut faţă plăţilor la bănci şi nici nu s-au întrevăzut semne de redresare. În 2010 am avut şi bune şi rele, ne-am confruntat şi cu o serie de factori externi crizei, care în opinia mea, au dăunat mediului economic. Spre exemplu, Ordonanţa 50/2010, care a creat pe de o parte expectaţii nejustificate din partea clienţilor, deoarece nefiind suficient de clară, unii au crezut că o să poată obţine reduceri de dobânzi, iar pe de altă parte, băncile au stat în expectativă. De abia la sfârşitul anului trecut, după promulgarea legii privind Ordonanţa 50/2010, s-a ştiut exact care va fi impactul asupra fiecărei bănci în parte. Personal, consider că am pierdut o jumătate de an, în care am fi putut relansa creditarea.

A trecut acea jumătate de an, ne aflăm acum într-un an nou, în care sper să avem, din punctul de vedere al mediului de afaceri, o situaţie mult mai favorabilă pentru începerea sau pentru relansarea creditării.

Reporter: Care sunt aşteptările dumneavoastră privind evoluţia sis-temului bancar, în acest an?

Radu Graţian Gheţea: În acest an cred că se va relansa creditarea. Cred că spre partea a doua a anului vom avea o revigorare a activităţii de creditare a persoanelor fizice. Până acum, acest segment a fost aproape îngheţat, cu excepţia câtorva nişe, cum ar fi programul "Prima Casă". Cred că în a doua parte a anului, când oamenii se vor simţi mai siguri în ceea ce priveşte stabilitatea locurilor de muncă, vor fi mai clare lucrurile cu privire la perspectiva nivelului salariilor şi, astfel, vom asista la o revigorare a creditării pe zona retail.

Reporter: Ce alte aspecte mai aveţi în vedere, legate de evoluţia sectorului bancar în acest an?

Radu Graţian Gheţea: Asistăm la un fenomen pe care toată lumea îl urmăreşte: este vorba despre reducerea dobânzilor. Pentru că suntem eliberaţi de presiunile pe care le-am avut în partea a doua a anului trecut, cu privire la aplicarea de o anumită manieră a Ordonanţei 50/2010, putem avea un orizont mai îndepărtat, putem face planuri strategice, de dezvoltare, pe o perioadă mai îndepărtată.

Reporter: Pe ce credeţi că ar trebui să se axeze România pentru a avea creştere economică în acest an?

Radu Graţian Gheţea: România are o singură şansă şi aceasta se numeşte agricultura. Agricultura este cea care are resurse inepuizabile. Cred că potenţialul agricol al României este folosit într-o măsură foarte mică, dar există acest potenţial. CEC Bank are printre altele ca obiectiv, creditarea agriculturii. Suntem foarte încrezători că această ramură va arăta un reviriment puternic şi datorită faptului că foarte multe fonduri europene se adresează acestei ramuri de activitate. Sunt fonduri europene atât pentru agricultură directă, cât şi pentru mediul rural.

Reporter: Care este experienţa CEC Bank în cofinanţarea proiectelor europene?

Radu Graţian Gheţea: În mod constant, aproximativ 18% din portofoliul nostru de credite pentru persoanele juridice se cantonează în zona agriculturii. În ultimii doi, trei ani am dat foarte multe credite pentru agricultură, pentru accesare de fonduri europene. Pot să vă spun că până la ora actuală am acordat peste 6.000 de credite care s-au adresat acelora care accesează fondurile europene. Aceste 6.000 de credite au adus în ţară noastră, practic, fonduri europene sub formă de grant, deci parte nerambursabilă, de circa 400 de milioane de euro, cifre pe care noi le considerăm importante. Anul trecut, am deschis în fiecare unitate judeţeană a noastră câte un birou pentru fonduri europene, prin intermediul cărora am reuşit să atragem din ce în ce mai mulţi clienţi. Avem expertiză pe care o oferim oricui intră în sucursalele noastre, unde avem astfel de birouri, consultanţă care este gratuită.

Reporter: Credeţi că numărul proiectelor pe care CEC Bank le va cofinanţa în acest an va fi în creştere comparativ cu 2010?

Radu Graţian Gheţea: Noi sperăm să crească continuu acest număr al proiectelor cofinanţate cu fonduri europene. Aşteptăm cu interes ca autorităţile de management să dea cât mai multe autorizări. Suntem în contact cu ei pentru a da scrisorile de confort, atât de importante pentru cei care se apucă să facă un proiect pe fonduri europene. S-a constatat din experienţa trecută că autorizările de la autorităţile de mangement se obţineau relativ uşor, iar, ulterior, la bancă, se dovedea că proiectul era nebancabil. Acum, se procedează invers: banca dă scrisoarea de confort, care poate fi angajantă sau neangajantă şi clientul are mult mai multe şanse să primească creditul necesar de la bancă.

Reporter: Care au fost rezultatele CEC Bank în 2010?

Radu Graţian Gheţea: Rezultatele nu sunt definitivate, suntem încă în perioada de auditare a aces-tor rezultate. Pot însă să vă spun că banca încheie pe profit anul 2010, un profit care se va situa probabil la acelaşi nivel ca şi cel din anul precedent, undeva în jur de 60 de milioane lei, profitul brut. De asemenea, în anul 2010 banca a avut o creştere atât a soldului creditelor, cât şi a depozitelor. Am continuat pe linia creditării IMM-urilor, agriculturii şi administraţiilor publice locale. Un sector care nu a mers anul trecut şi nu a mers nicăieri, nu numai la noi, a fost sectorul pentru creditarea persoanelor fizice. De asemenea, am continuat anul trecut acţiunea de schimbare a imaginii. Acum suntem în ultimul an al planului din strategia noastră de dezvoltare 2007-2011, strategie care a avut ca obiectiv principal transformarea Casei de Economii si Consemnaţiuni în bancă comercială. De când am început acest proiect, am triplat soldul creditelor acordate de bancă. Am reuşit să mărim ponderea creditelor acordate persoanelor juridice, banca tradiţională acordând înainte credite numai persoanelor fizice.

Reporter: Care a fost nivelul creditelor neperformante în 2010?

Radu Graţian Gheţea: La sfârşitul lunii noiembrie, ultima lună la care avem cu ce să ne comparăm, aveam toţi indicatorii de credite neperformante sub media pe sistem sau aproape de aceste medii.

Reporter: Ce estimări aveţi pentru acest an, privind creditele neperformante pe sectorul persoanelor fizice?

Radu Graţian Gheţea: La persoanele fizice, creditele neperformate au crescut foarte mult în perioada celei de-a doua jumătăţi a anului trecut. Este o problemă care preocupă întreg sistemul bancar. Probabil că în partea a doua a acestui an vom vedea un mai mare apetit pentru creditare şi pentru pentru plata creditelor.

Reporter: În ce monedă au preferat clienţii dumneavoatră să se împrumute?

Radu Graţian Gheţea: Am practicat creditul în euro şi numai pentru aceia care aveau venituri în euro sau indexate la euro, dacă vorbim de salarii. Astfel, există o expunere redusă la riscul valutar. Pregătim şi vom lansa un credit de refinanţare a creditelor în valută, deoarece există în continuare un mic ecart de dobândă.

Reporter: Pe ce se va axa CEC Bank anul acesta, pentru a atrage mai mulţi clienţi? Pe dobânzi avantajoase la depozite, pe carduri?

Radu Graţian Gheţea: CEC Bank a fost întotdeauna o bancă care a atras foarte mulţi clienţi în special în zona de depozite, de 147 de ani această bancă atrage depozite. Vom face produsele noastre cât mai atractive astfel încât să păstrăm clienţii existenţi şi să atragem alţii noi. Pentru că raportul credite supra depozite este subunitar, în jur de 70%, trebuie să acordăm cât mai multe credite. Vom rămâne în continuare pe aceeaşi direcţie pe care am definit-o prin misiunea pe care exprimat-o, să fim o bancă comercială universală competitivă, care va finanţa cu precădere agricultura, IMM-urile şi adminis-traţiile publice locale. În perioada 2009-2010 am făcut acest lucru, iar în acest an nu vrem să schimbăm nimic, de o manieră spectaculoasă.

Reporter: În ultima vreme s-a dis-cutat despre majorarea de capital a CEC Bank pentru modernizare, pentru informatizare. Îşi va mări CEC Bank capitalul în acest an?

Radu Graţian Gheţea: Pot să vă spun doar că, în 2007, când am prezentat strategia de dezvoltare pe perioada 2007-2011, s-au stabilit nişte obiective pe care suntem aproape să le atingem. Era vorba de creştere cotelor de piaţă atât pe active, cât şi pe credite şi pe depozite şi obiectivul principal era să ne transformăm într-o bancă comercială universală competitivă. Atunci am făcut calculele şi am avut în vedere că pentru dezvoltare avem nevoie de majorări de capital pentru a putea crea baza necesară de unde să creştem. O bancă nu poate rămâne cu capital mic, pentru că dacă nu ai capital, nu poţi să acorzi credite indiferent de câte depozite ai la dispoziţie. Exis-tă regula conform căreia expunerea pentru un client sau un grup de clienţi nu trebuie să depăşească 25% din capital. Nu poţi să dai credite decât într-o anumită limită. CEC Bank are solvabilitate peste 17%, adică o solvabilitate foarte bună şi ar părea că nu are nevoie de capital. Totuşi trebuie să admitem faptul că banca s-a transformat dintr-o casă de economii într-o bancă comercială şi are nevoie de un sis-tem informatic puternic. În momentul în care începi să investeşti în mijloace fixe necorporale de genul software, acestea se scad până la amotizare din fondurile proprii. Toa-te guvernele au fost de acord că este nevoie de o majorare de capital, surpriza a venit însă din partea Comisiei Europene, care are o altă părere, lucru care mi se pare absurd şi lipsit de sens. Anul trecut, în sistemul bancar românesc, aproape toate băncile româneşti cu excepţia noas-tră, au făcut majorări de capital. Noi avem resurse şi suntem pregătiţi, dar nu o să putem lua startul, pentru că dacă luăm startul şi la un moment dat vedem că mai avem nevoie de bani, iar statul român nu poate să îi dea pentru că nu îl lasă Bruxelles-ul, atunci avem o problemă. Există posibilitatea ca statul să ofere bani sub formă de ajutor de stat, dar de ce să foloseşti noţiunea de ajutor de stat pentru o bancă care merge bine. Noi suntem printre puţinele bănci care au mers bine, care au practicat creditare, fac profit, au făcut investiţii în acelaşi timp. Eu sunt însă încrezător că se vor găsi soluţii. Există tot felul de scheme care pot fi aplicate, trebuie să găsim schema cea mai convenabilă astfel încât banca să poată cel puţin într-o primă fază, să se bazeze pe o posibilă majorare de capital şi atunci să poată demara proiecte viitoare.

Consider că am pierdut o jumătate de an, în care am fi putut relansa creditarea (n.r. din cauza OUG 50).

În acest an, cred că se va relansa creditarea.

Asistăm la un fenomen pe care toată lumea îl urmăreşte: este vorba despre reducerea dobânzilor.

România are o singură şansă şi aceasta se numeşte agricultura.

CEC Bank are, printre altele, ca obiectiv creditarea agriculturii.

În mod constant, aproximativ 18% din portofoliul nostru de credite pentru persoanele juridice se cantonează în zona agriculturii. În ultimii doi, trei ani am dat foarte multe credite pentru agricultură, pentru accesare de fonduri europene.

Am continuat pe linia creditării IMM-urilor, agriculturii şi administraţiilor publice locale.

Trebuie să găsim schema cea mai convenabilă astfel încât banca să poată, cel puţin într-o primă fază, să se bazeze pe o posibilă majorare de capital şi atunci să poată demara proiecte viitoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ar trebui schimbat numele bancii , in C.A.P. Banc (banc = poanta, nu Bank. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb