Radu Mazăre, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

M.I.
Anticorupţie / 10 iulie 2017

Radu Mazăre, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat, astăzi, de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat de retrocedare ilegală de terenuri, sentinţa nefiind definitivă, transmite Hotnews.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat de şapte ori pronunţarea sentinţei în acest caz.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Alături de Radu Mazăre au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care şi Nicuşor Constantinescu - fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal.

Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, foşti acţionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate sau instigare la aceste fapte.

În acest dosar a fost trimis în judecată şi notarul Jean Aurel Andrei, soţul preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb