RADU OPREA (PSD):  "Nu am discutat despre amânarea rotaţiei premierilor până în toamnă"

G.D.
Politică / 13 februarie 2023

"Nu am discutat despre amânarea rotaţiei premierilor până în toamnă"

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că în şedinţa de astăzi a conducerii social-democraţilor nu s-a discutat despre amânarea rotativei premierilor până în toamnă, în cazul în care situaţia din Ucraina intră într-o fază mai dură decât cea de până acum, conform Agerpres.

Oprea a fost întrebat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD dacă rotaţia premierilor ar putea fi amânată până la toamnă în cazul în care războiul din Ucraina va intra într-o fază mai dură decât cea de până acum.

"Nu am avut o astfel de discuţie astăzi. Din contră, aş putea să spun. Toată concentrarea noastră, a miniştrilor PSD, va fi pe rezolvarea acestor probleme ale cetăţenilor României, în perioada imediat următoare, nicidecum despre ceea ce se va întâmpla în mai, conform protocolului. Nu am avut o astfel de discuţie. Cred că a rezolva problema creşterii preţurilor la alimente, a încerca să venim cu o măsură consolidată, aşa cum am reuşit la energie, este unul dintre lucrurile pe care putem să le facem acum pentru toţi cetăţenii României", a spus Oprea după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. & "Polarizarea de, "împârțonare politică", ajustată la libidoul intelectual al fiecărui lider politic, dă satisfacții și insatisfacții copulative", ? Sezon de primăvară cu ritualuri de împerechere la diferite specii, ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb