Victimele tragediei de la Mihăileşti din 2004 nu vor fi uitate niciodată, pentru că nimeni nu-şi uită eroii, a declarat astăzi, la Buzău, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, citat de Agerpres.
"Eroii de la Mihăileşti nu au fost uitaţi niciodată, întotdeauna îi pomenim şi întotdeauna ne gândim la ei, nimeni nu uită eroii săi", a spus Raed Arafat, la finalul ceremoniei înmânării Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Neron Lupaşcu" din Buzău.
Raed Arafat a evidenţiat lupta permanentă pe care pompierii o duc în fiecare moment pentru a salva vieţi.
"Pompierii se luptă cu minutele, cu secundele, ca să ajungă să salveze vieţi, pompieri sunt o unitate care este activă permanent, nu este o unitate care aşteaptă să se întâmple doar o dată la câteva luni, la câţiva ani ceva, este o unitate care în fiecare zi se confruntă cu pericole, în fiecare zi face ceva pentru populaţie, sprijină populaţia, salvează vieţi, fie că este foc, fie că este inundaţie sau cazuri medicale", a precizat el.
La ceremonia din Piaţa Dacia din Buzău au mai participat prefectul Aurelia Mitrea, ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi alte oficialităţi.