Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a avut o întâlnire, luni, cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în care le-a cerut să facă solicitarea către minister pentru a le putea fi virate sumele pentru compensarea vaccinurilor antigripale. Social-democratul a mai spus că din luna septembrie poate începe vaccinarea, fără niciun fel de probleme, potrivit news.ro.
Alexandru Rafila a declarat: "Am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să accelereze acest proces. Noi putem să transferăm fondurile de la Ministerul Sănătăţii către Casa Naţională ca să compenseze aceste vaccinuri, dar trebuie să vină solicitarea din partea Casei ca noi să putem să facem acest transfer. Chiar astăzi am avut o întâlnire la Ministerul de Finanţe şi le-am cerut explicit acest lucru", întrebat într-o conferinţă de presă care a avut loc luni la sediul MS când ar putea începe medicii să facă prescripţiile pentru vaccinarea antigripală.
El a adăugat că nu crede că o să dureze mult procesul de solicitare de către CNAS privind compensarea vaccinurilor.
"Nu cred că o să dureze mult. În luna septembrie cred că se poate începe vaccinarea, fără niciun fel de probleme", a mai precizat Ministrul Sănătăţii.