Rafinăria Petromidia îşi va reduce producţia timp de zece zile pentru realizarea unor operaţiuni tehnologice programate

S.B.
Miscellanea / 23 ianuarie 2023

Rafinăria Petromidia îşi va reduce producţia timp de zece zile pentru realizarea unor operaţiuni tehnologice programate

Rafinăria Petromidia îşi va reduce pentru zece zile capacitatea de producţie pentru realizarea mai multor operaţiuni tehnologice programate, iar în această perioadă va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România, informează news.ro.

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, va efectua, în următoarea perioadă, o serie de operaţiuni tehnologice programate, în vederea susţinerii activităţii operaţionale corespunzătoare a rafinăriei Petromidia.

"Astfel, timp de aproximativ 10 zile, cea mai mare unitate de profil din ţară îşi va reduce capacitatea de producţie, pentru a efectua lucrări de schimbare şi regenerare a catalizatorilor, decocsare şi alte operaţiuni specifice de mentenanţă. La finalizarea lucrărilor, rafinăria va continua să proceseze la capacitate optimă de producţie, de aproximativ 15.000 de tone de materii prime prelucrate zilnic, cu respectarea tuturor normelor de securitate în muncă şi protecţia mediului", se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că pe parcursul lucrărilor programate, compania va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România. Carburanţii produşi în rafinăria Petromidia se adresează prioritar pieţei domestice, dar susţin şi realizarea de exporturi în ţări precum Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria.

Rafinăria Petromidia este una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre şi reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare de pe teritoriul României. Unitatea din Năvodari dispune de un flux stabil de materie primă, graţie livrărilor de ţiţei kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

În primele 9 luni ale anului 2022, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,8 milioane de tone de materii prime, obţinând o producţie de aproximativ 1 milion de tone de benzină şi 1,97 milioane de tone de carburanţi diesel şi Jet A1. De asemenea, în al treilea trimestru al anului trecut, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost la nivel maxim, de 100%, cu un supus total de 1,5 milioane de tone de materii prime.

Rompetrol Rafinare a mai anunţat că va prezenta rezultatele financiare preliminare pentru anul precedent, respectiv indicatorii operaţionali atinşi în 2022 de rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi de divizia sa de petrochimie, în data de 28 februarie 2023.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb