RAIFFEISEN BANK, OBLIGATĂ SĂ ÎNCASEZE UN CREDIT ÎN EURO LA CURSUL ISTORIC Instanţa: "Acţiunile pentru conversie şi îngheţarea CHF - întemeiate"

Acţiunile pe tema conversiei în lei şi a îngheţării francului elveţian sunt întemeiate nu numai pe legislaţia privind clauzele abuzive, ci şi pe cea privind obligaţia băncii de informare a consumatorului, pe cea aferentă practicilor înşelătoare sau agresive ale profesioniştilor, precum şi pe reglementările referitoare la produsele defectuoase şi reclamă, arată Tribunalul Cluj în cadrul unei motivări.

Apărută zilele trecute pe pagina de Facebook a Asociaţiei CREDERE, motivarea stă la baza unei decizii din luna mai, prin care Tribunalul obligă Raiffeisen Bank să încaseze contravaloarea unui credit în euro la cursul de la momentul contractării lui.

Soluţia pe scurt precizează, conform portalului instanţei: "Constată nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit (...), referitoare la restituirea creditului în aceeaşi monedă, nulitatea constatată având ca efect obligaţia pârâtei de a încasa rata lunară a creditului după următoarea formulă: suma de rambursat în euro conform graficului de rambursare X 3,7232/rata de schimb RON/EUR stabilită de BNR pentru data scadenţei fiecărei rate. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor toate sumele de bani percepute în plus faţă de sumele plătite de reclamanţi şi/sau debitate/încasate din conturile reclamanţilor conform formulei de calcul: suma de rambursat în euro conform graficului de rambursare X 3,7232/rata de schimb RON/EUR stabilită de BNR, pe parcursul perioadei cuprinse între data încheierii contractului de credit (...) şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri".

Tribunalul Cluj a constatat, printre altele, că, în cuprinsul contractului de credit, nu este prevăzută nicio clauză de risc valutar.

Documentul citat arată: "Pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, trebuie să îndeplinească trei condiţii, respectiv să nu fie negociată direct cu consumatorul, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi acest lucru să se întâmple contrar cerinţelor bunei-credinţe".

Instanţa mai evidenţiază că nu a existat o negociere între părţi înainte de încheierea contractului de credit, explicând: "S-a arătat că semnarea contractului de credit sau a actului adiţional nu are cum să-l excludă de la aplicabilitatea normelor de protecţie a consumatorului".

Conform documentului emis de Tribunalul Cluj, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază: "Cunoaşterea de către împrumutat a clauzei contestate la momentul încheierii contractului nu este suficientă pentru a înlătura lipsa negocierii, în condiţiile în care acesta, neavând posibilitatea de a influenţa conţinutul respectivei clauze, putea doar să refuze încheierea contractului. Or, tocmai această situaţie de abuz de putere dominantă şi de necesitate pentru consumator de a accepta condiţiile impuse de profesionist a impus adoptarea legislaţiei în materia protecţiei consumatorului. Este îndeplinită şi condiţia dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Conform legii, orice clauză care a fost preformulată sau care nu a fost negociată în mod direct cu consumatorul este considerată ca fiind abuzivă, iar dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu cumpărătorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, mai precizează sursa citată.

Aceasta arată că reclamele creditelor ipotecare înşelătoare sau frauduloase pot determina consumatorii să cumpere produse şi servicii care nu sunt adecvate pentru ei sau de care nu au neapărată nevoie.

"«Denominarea» sau conversia creditelor din valută în lei este enunţată încă din 1864, de textele care reglementează nominalismul monetar, de unde şi consecinţa că a pretinde că este interzisă conversia întrucât s-ar opune principiului nominalismului monetar, este forţat şi uşor ridicol", potrivit motivării, care adaugă: "A obliga, chiar şi implicit, partea mai slabă din contract să suporte întregul risc valutar, adică a exploata lipsa de informare (prezumată) a consumatorului însemnă un «aranjament diferit al părţilor». Un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare".

Tribunalul Cluj stabileşte faptul că băncii nu îi este permis să culeagă ani de zile cantităţi duble sau triple de monedă de la consumator, lăsând tot riscul crizei pe capul acestuia, după care să spună că nu banca, ci consumatorii sunt obligaţi să fie de acord cu conversia, dar la cursul de azi, "un curs umflat şi paraumflat".

Pentru a îndeplini criteriul transparenţei, se impune ca orice clauză inclusă într-un contract să fie redactată într-o manieră clară şi neechivocă, iar pentru înţelegerea acesteia să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate, conform legii, mai spune sursa citată.

Potrivit deciziei judecătoreşti, necesitatea negocierii trebuie să privească fiecare clauză în parte, iar faptul că anumite clauze ale contractului au fost negociate nu justifică omisiunea profesionistului de a supune negocierii şi restul clauzelor, întrucât caracterul negociat al clauzelor se impune a fi respectat pentru fiecare clauză în parte.

În acelaşi timp, conform motivării, "deşi este real faptul că apelanţii, în calitatea lor de consumatori, au avut posibilitatea de a studia ofertele diferitelor instituţii de credit privitoare la tipurile de contract de credit propuse de acestea şi de a opta pentru una dintre aceste oferte, această împrejurare nu echivalează cu faptul negocierii contractului de credit încheiat în final de către consumatori".

Atât timp cât intimata-pârâtă nu a dovedit că ar fi negociat cu consumatorul clauzele contractuale pretins abuzive, simplul fapt că respectivul consumator a avut iniţiativa încheierii contractului de credit şi simplul fapt că ar fi putut renunţa la încheierea contractului, refuzând oferta băncii, rămân lipsite de relevanţă, prin prisma celor expuse anterior, mai afirmă motivarea instanţei.

Potrivit justiţiei, pentru un consumator, informarea înaintea încheierii unui contract cu privire la condiţiile contractuale şi la consecinţele respectivei încheieri este de o importanţă fundamentală.