Raliul Sibiului, ce trebuia să se desfăşoare între 27 februarie şi 1 martie, ca etapă a Campionatului European de Raliuri, a fost anulat din cauza condiţiilor meteo dificile, pentru a nu fi afectată securitatea participanţilor, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
"În urma analizării traseului în condiţii de iarnă, promotorul evenimentului, susţinut de ASN (Autoritatea Sportivă Naţională - n.r.), promotorul Campionatului European de Raliuri Eurosport Events a fost de acord cu anularea etapei de iarnă. Acum, toate eforturile sunt concentrate pentru a păstra România în Campionatul European de Raliuri, la o alta dată şi într-un alt format, cu păstrarea probei speciale de pe Transfăgărăşan în program", se arată în comunicat.
75% dintre probele speciale ale raliului au loc la o altitudine de 1.600 metri, iar cea de pe Transfăgărăşan se desfăşoară la 2.400 metri. De aceea, organizatorul a considerat că siguranţa participanţilor, a oficialilor şi a spectatorilor este în pericol dacă raliul se va desfăşura în formatul propus.
Promotorul local a propus un format alternativ, un traseu exclusiv pe asfalt, cu o lungime de 220 kilometri - incluzând proba specială pe Transfăgărăşan, pentru perioada 9 - 11 octombrie.
"În urma acestei propuneri, Eurosport Events va analiza noul format şi va decide dacă va înainta noua propunere comisiei de raliuri din cadrul FIA (Fédération Internationale de l'Automobile - n.r.), care se va întâlni pe data de 12 martie", mai scrie în comunicat.