RALUCA TURCAN: "În materie de pensii, sistemul este zdruncinat rău"

J.P.
Politică / 3 noiembrie 2021

"În materie de pensii, sistemul este zdruncinat rău"

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marţi seară, că sistemul de pensii este "zdruncinat" şi că Guvernul intenţionează să majoreze pensiile de la 1 ianuarie 2022 cu şase la sută. Turcan a mai declarat că, până la finalul anului viitor, dosarele de pensii vor trece în sistem digital, potrivit News.

"În materie de pensii, sistemul este zdruncinat rău. O spun ca fiică de părinţi pensionari care văd şi ei inechitatea care există în momentul de faţă în sistemul de pensii şi anume că oameni cu pregătire similară, cu vechime egală, cu contribuţie egală au pensie diferită în funcţie de momentul în care au ieşit la pensie. Lucrul acesta am început să îl pregătim pentru corectare. Am făcut o analiză, după care am pus pe masă nişte soluţii. Soluţiile ţintesc spre reducerea inechităţilor care există în sistemul public de pensii, spre ancorarea pensiilor în contributivitate astfel încât să nu mai avem parte nici de procese câştigate de oameni în instanţă după ce oamenii sunt puşi pe drumuri şi în acelaşi timp sistemul să fie just. Asta înseamnă o bază legală", a declarat Raluca Turcan la Antena 3, marţi seară.

Turcan a mai declarat că dosarele de pensii vor fi trecute în sistem digital.

"În paralel am realizat că sistemul merge foarte greu. Este format din 5 milioane de dosare de pensii din care două treimi sunt în formate digitale greoaie şi o treime în format de dosar cu şină. Şi atunci am spus că aceste dosare trebuie să intre într-o bază de date. Pentru lucrul acesta era legislaţie din 2019. Nimeni nu şi-a pus problema să digitalizeze. Şi atunci am spus, băgăm toate datele în format digital, luăm în calcul inclusiv indicatori noi de contributivitate astfel încât atunci când terminăm legea să putem face recalcularea pensiilor automat. Avem 1.400.000 de dosare de pensii digitalizate în doar nouă luni de zile. Ne propunem ca până la finalul anului 2022 să fie digitalizat întregul sistem", a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a declarat, de asemenea, că cea mai mică pensie din România este de 800 de lei, iar cea mai mare de 70.000 de lei.

"Faptul că noi facem această muncă ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani nu înseamnă să punem paranteze la nevoia oamenilor de a avea venituri mai mari şi atunci până ce finalizăm acest proces rămâne în vigoare legea actuală şi pensiile se indexează. Unde este problema? Că în România avem cea mai mică pensie de aproximativ 800-900 de lei şi avem pensii şi de 70.000 de lei. În momentul în care nu reduci inechităţile şi indexezi aşa cum este legea în vigoare, înseamnă că vor creşte cu acelaşi procent şi pensiile mici şi pensiile mari", a declarat Turcan.

Raluca Turcan a mai declarat că pensiile vor fi indexate cu 6 la sută de la 1 ianuarie 2022, dar că sunt simulări de indexare până la 12 la sută.

"O pensie mică, de 800 de lei, dacă se face o indexare de 10 la sută îi creşte pensia cu 80 de lei. Dacă are 70.000 de lei, înseamnă o creştere de 7.000 de lei. Şi atunci vă întreb, unde este echitatea în sistemul de pensii? Ne dorim ca pensiile să fie indexate de la 1 ianuarie 2022 cu şase la sută, dar avem simulări de indexare cu până la 12 la sută", a declarat Turcan.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Normal ca este praf,doar ai avut grija sa l faci praf si mai ai si tupeu,nesimtire sa spui cu seninatate ce stiiam toti ,puscarie ar trebui sa scrie pe turcan

    1. Cine s-o bage în pușcărie? Cel care va avea pensie 70.000 lei + 6% + n1% + n2% +....nn%? Mai ales că tolomacul criminal, posesor al unei astfel de pensii, nu contribuie, cum nu a contribuit nici actualii posesori ai unor astfel de pensii. Pensii speciale, luptători ai "revolutiei". Nu am date pentru a mă pronunța cifric, dar, cu multă siguranță, totalul pensiilor celor care au contribuit, milioane de inși, este mai mic decât totalul pensiilor necontribuitorilor! Și este normal să fie așa întrucât acești posesori său viitori posesori de pensii speciale susțin furaciunile a milioane de inși idioti-nativ, inși care neant de neamul lor nu au știut decât sa lenevească, fure, cerșească, curvasareasca, inși care conduc actual statul, uriașă bandă, criminala clica securista.

      ....neam de neamul lor....

    RALUCA TURCAN = HIROSHIMA !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb