Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, susţine că este victima unui "linşaj" mediatic după furtul obiectelor de patrimoniu din Muzeul Drents din Olanda, transmite news.ro.
Ea afirmă că atacurile au fost amplificate de succesorul său, Lucian Romaşcanu, care l-ar fi instigat pe premierul Marcel Ciolacu împotriva sa. Turcan acuză şi că sute de conturi legate de aparatul de comunicare al PSD au lansat mesaje critice şi atacuri la adresa sa în doar câteva ore.
"De zile întregi sunt linşată pe toate canalele de televiziune, cu atacuri la persoană care nu au nicio legătură cu interesul de a servi curiozităţile şi preocupările oamenilor", a mărturisit Raluca Turcan, în această seară , la Antena 3.
"Şi nu înţeleg de ce s-a implicat personal în atacuri la adresa mea, sunând în redacţii şi inclusiv 300 de conturi din comunicarea PSD au fost activate de ieri, de la ora 11, cu atacuri la mine personal. Deci a fost o ură viscerală şi un atac personal al fostului ministru Romaşcanu, pentru că ştie că în aplicarea legii am lucrat cu aceiaşi profesionişti din Ministerul Culturii cu care a lucrat şi el şi care ştiu foarte bine că miniştrii vin şi pleacă, ei răspund pentru ceea ce se întâmplă în Minister şi apără legea", a susţinut Turcan.
Raluca Turcan, a declarat că fostul ministru Lucian Romaşcanu a încercat să politizeze furtul pieselor de patrimoniu din Muzeul Drents din Olanda într-un mod "nedemn". Turcan a adăugat că nu există o legătură directă între atribuţiile unui ministru al Culturii şi paza expoziţiilor din străinătate.
Lucian Romaşcanu, preşedintele CJ Buzău şi fost ministru al Culturii, a afirmat că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform unei ordonanţe promovate chiar de Turcan, şi a cerut acesteia să ofere explicaţii clare. În replică, Turcan a considerat afirmaţiile acestuia o "tentativă jalnică" de a politiza incidentul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 03:42)
Mars la cratita.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 05:13)
Da de ce te oftici, draga? La competentele tale extinse ar trebui sa spui romanilor tot timpul cit de norocosi sint ca te au pe tine.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 06:45)
Si uite asa ramanem fara piesele dacice. Un furt aici, un furt din cetatile dacice si de 35 ani tinem la putere ho.tii si ma.fi.otii.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 07:33)
pentru inaceptabil de proasta.
La nivel de medaliata cu aur in prostie, esti .
Tu si Joianis.
Si ca esti , nu e o problema . Ca faci gauri in tara , e o problema.
Iar faptul ca esti expusa de PNL, alta problema .
Dar, asta e clasa politica .
Dang, dang...
Ar trebui sa platiti cu banii vosti si ai familiei voastre . Asa veti invata sa stati acasa.
Poate intervine financiar si ...prietenul tau, stolojan
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 07:49)
cand ati fost in plimbare la Muzeul Drents ati verificat masurile de securitate?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 08:13)
Presedinta penele
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 09:37)
ca intotdeauna se cauta un țap ispasitor ....nu ea este cheia , de asta nici nu va pati nimic
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 09:59)
Ai dreptate. Ea doar e intoarsa cu cheia.