RALUCA TURCAN:  "Susţin proiectul Legii învăţământului preuniversitar aflat în dezbatere publică"

F.D.
Politică / 2 august 2022

"Susţin proiectul Legii învăţământului preuniversitar aflat în dezbatere publică"

Deputatul PNL, Raluca Turcan, afirmă că susţine proiectul Legii învăţământului preuniversitar aflat în dezbatere publică, menţionând că acesta include proiecte pentru care s-a luptat în Parlament şi pentru care s-au găsit şi surse de finanţare. Ea enumeră programele after school, masa la şcoală şi transportul gratuit, dar şi plata profesorilor după merit, relatează News.ro.

Raluca Turcan arată, într-o declaraţie transmisă astăzi, că, în ultimii 11 ani, Legea Educaţiei Naţionale a suferit aproape 400 de modificări operate prin OUG-uri, proiecte legislative votate de Parlament, excepţii de neconstituţionalitate, completări şi tot felul de trimiteri la alte prevederi legale naţionale sau europene.

"Aceste schimbări, multe neavând în vedere interesul elevilor, au condus la lipsă de coerenţă confuzie şi neînţelegere din partea actorilor şi beneficiarilor din sistemul de educaţie. Acum, România are un proiect de ţară matur, modern şi pregătit a fi pus în practică. România Educată, coordonată în ultimii ani de Preşedintele Klaus Iohannis, a fost un proiect asumat de 10.000 de specialişti în ştiinţele educaţiei şi reprezenanţi ai societăţii civile. Eu însămi am participat la mai multe dezbateri legate de învăţământul dual, cariera didactică, programe de prevenire a abandonului şcolar precum «Masa la Şcoală» şi «Şcoala după Şcoală»", adaugă ea.

Turcan menţionează că a apreciat implicarea profesioniştilor din mediul educational, a practicienilor din şcoli pentru a face România Educată proiectul ce poate fi materializat într-o lege care să reseteze educaţia din ţara noastră.

"Proiectele pentru care m-am luptat în ultimii zece ani în Parlament, dar şi cele pentru care am colaborat cu profesori, elevi şi societate civilă - în calitate de Vicepremier în Guvernul României - se regăsesc în proiectul legii învăţământului preuniversitar: After-School; Masa la Şcoală; Transport Gratuit; Formarea tinerilor profesori; Plata profesorilor după merit şi finanţarea corectă a şcolii", susţine ea.

Deputatul PNL afirmă că a iniţiat proiecte de legi şi a identificat fonduri nerambursabile pentru a contribui la îmbunătăţirea sistemului de învăţământ românesc.

Turcan spune că proiectul de lege propune soluţii realiste cu privire la reducerea abandonului şcolar şi creşterea nivelului de alfabetizare funcţională a elevilor. Noua lege prevede crearea unei Platforme naţionale de alfabetizare funcţională, care va oferi instrumentele potrivite pentru fiecare elev/şcoală să-şi ajute beneficiarii să performeze.

Totodată, creşterea numărului consilierilor şcolari va asigura o mai bună consiliere psihopedagogică şi orientare şcolară pentru fiecare elev din şcolile noastre, astfel încât fiecare copil să aleagă ruta educaţională cea mai potrivită pentru el, consideră Turcan.

De asemenea, programul "Şcoală după Şcoală" va fi unul generalizat, venind în sprijinul elevilor din medii defavorizate. Toţi elevii care vor avea dificultăţi de învăţare vor putea face ore remediale şi vor beneficia de programe de tipul "A doua şansă". În plus, noua lege garantează gratuitatea transportului la şi de la şcoală.

"Doar cei mai buni absolvenţi de studii superioare vor ajunge la catedră. Cariera didactică şi parcursul profesional este redefinit şi adaptat la practicile educaţionale internaţionale. Rutele de intrare în sistem sunt diversificate, iar pregătirea, practica şi certificarea conduc către profesionalizarea carierei didactice. Salariul unui profesor debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie. Este timpul să repunem salariile profesorilor cât mai sus în grila de salarizare. Aşa este normal", mai spune Raluca Turcan.

Ea arată şi că autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu universităţi, agenţi economici şi unităţi de învăţământ vor putea decide înfiinţarea consorţiilor şcolare sau a celor de învăţământ dual, iar astfel, vor exista, pentru prima dată, programe de formare profesională cu rute complete.

"Avem fonduri europene nerambursabile cu care vom sprijini crearea acestor campusuri în mai multe regiuni din ţară. Toate acestea vor contribui la o mai bună formare şi pregătire practică a absolvenţilor de liceu şi de facultate, la o integrare eficientă pe piaţa muncii, dar şi la punerea în valoare a potenţialului fiecărui tânăr. Avem şansa să adoptăm în Parlament o lege care să aducă bunăstare fiecărui om din această ţară. Doar printr-o educaţie de calitate putem avea prosperitate, securitate şi perspectiva unui viitor mai bun pentru generaţiile viitoare. Îi îndemn pe toţi cei interesaţi să parcurgă acest pachet de legi şi să vină cu propuneri şi sugestii de îmbunătăţire. Împreună putem face şcoala mai bună, putem oferi un viitor mai bun tinerei generaţii", conchide Turcan.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nici nu mai conteaza ca aceasta Lege a Educatiei este dezastruoasa, tuta blonda cu un singur neuron de la leprele galbene, o sustine din start, ca asa a primit ordinul pe Unitate!

    1. Unul care se exprima ca tine nu cred ca intelege ceva din aceasta lege.

      Unul cu IQ negativ ca tine, care nu intelege mai nimic, are impresia ca si ceilalti sunt la fel!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb