RAMONA IOANA BRUYNSEELS, CANDIDAT LA PREZIDENŢIALE: "Nu cred că Viorica Dăncilă este pregătită să fie preşedinte"

A consemnat GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 8 noiembrie 2019

Ramona Ioana Bruynseels

Ramona Ioana Bruynseels

Din cei 14 candidaţi la funcţia de preşedinte, doar două persoane sunt femei. Dacă în cazul fos­tului premier Viorica Dăncilă, candidatura era previzibilă ţinând cont de poziţia sa de preşedinte al PSD, candidatura Ramonei Ioana Bruynseels a surprins, dat fiind că nu vorbim despre o persoană care a fost în lumina reflectoarelor.

Mai mult, doamna Bruynseels este susţinută de un partid neparlamentar care se află departe de opţiunile electoratului, formaţiune politică înfiinţată de controversatul Dan Voiculescu şi în fruntea căreia se află Ion Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, cel care a fost acuzat de societatea civilă pentru tragedia de la clubul Colectiv. Cu toate acestea, Ramona Ioana Bruynseels consideră că important în aceste alegeri este omul şi nu partidul care îl susţine şi că ea are calităţile necesare pentru a deveni preşedinte al ţării. Pentru a afla ce ar trebui, în opinia Ioanei Bruynseels, să facă preşedintele ţării, am realizat următorul interviu cu candidatul Partidului Puterii Umaniste Social Liberal.

Reporter: Ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de preşedinte al ţării? Care au fost resorturile care au dus la această decizie?

Ramona Ioana Bruynseels: Nepăsarea faţă de români şi incompetenţa clasei politice care ne-a condus în ultimii 30 de ani! Clasa politică a acţionat în interes propriu şi de partid. Astea m-au determinat, în primul rând să candidez. Eu nu pot să stau cu mâinile încrucişate şi să mă uit cum ne ducem tot mai jos. Şi nu pot să îi ascult tot pe cei care ne-au adus în situaţia de azi cum promit în continuare că vor face şi vor drege. Am văzut ce au făcut. E suficient. Am fost zilele trecute la Galaţi, am stat de vorbă cu o familie tânără, care are 6 copii. Veniturile lor, cu tot cu alocaţie sunt de aproape 2400-2500 lei pe lună.

Cum să trăiască decent cu banii ăştia? Atât au fost în stare să facă în 30 de ani ? Se bat în piept că încurajează familiile tinere şi sus­ţin creşterea natalităţii! Nu se mai poate aşa. Mama mea, ca şi multe alte femei, are 1000 lei pensie după 40 de ani de muncă! Vin din mediul privat şi este şi acolo haos, statul mai mult încurcă decât ajută, spun oamenii. Aşa că, sigur că, dacă iubeşti ţara asta, vrei să faci ceva, să te implici. De aceea sunt astăzi în cursa prezidenţială.

Reporter: Care este prioritatea dumneavoastră din funcţia de şef al statului?

Ramona Ioana Bruynseels: Vreau sa redăm preşedintelui menirea sa, de mediator, de om care uneşte, nu dezbină, care rezolvă crize, nu le alimentează, un om care merge printre oameni şi le află păsurile, tristeţile, bucuriile. De asemenea, îmi propun să respectăm Constituţia. Şi dacă în Constituţie scrie la Articolul 16(2): "Nimeni nu este mai presus de lege.", atunci hai să nu mai fie nimeni mai presus de lege. Scrie la articolul 16 din Constituţie (1) : "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."? Scrie, deci, haideţi, să îi readucem pe toţi la spiritul şi litera Constituţiei. De aceea, vreau sa păstrăm exclusiv protecţia, imunitatea doar pentru voturi şi opinii politice.

Mandatul meu de Preşedinte va fi, înainte de orice altceva, o asumare profundă a literei şi spiritului Constituţiei. Preşedintele trebuie să redevină acel cetăţean onest şi dedicat naţiunii sale, capabil să-i unească şi să-i motiveze pe români într-un proiect naţional de dezvoltare. Îmi propun să fiu un factor activ care să propun soluţii pentru problemele cu care se confruntă statul român.

Reporter: În ultimii ani, a apărut în spaţiul public noţiunea de stat paralel. Cum definiţi dumneavoastră statul paralel?

Ramona Ioana Bruynseels: Într-un aşa-zis stat paralel, sforile sunt trase de alţii, iar politicienii vizibili sunt, mulţi dintre ei, marionete. Nu cred că este cazul nostru, nu cred că au dreptate nici cei care neagă existenţa acestei posibilităţi, nici cei care dau vina pe acest stat paralel pentru orice. Cred că adevărul este undeva la mijloc.

Susţinută de politicieni controversaţi

Reporter: Unul dintre liderii formaţiunii politice care vă susţine a fost implicat în scandalul Colectiv. Credeţi că acest lucru ar putea să constituie un impediment pentru unii dintre alegători să vă acorde încrederea şi votul lor?

Ramona Ioana Bruynseels: Cazuri de acest gen întâlnim în orice partid, nu cred că asta ar trebui să influenţeze alegătorii, mai ales în condiţiile în care vorbim de alegerile prezidenţiale, acolo unde votezi omul. Ar trebui să votăm omul şi proiectul său.

Reporter: În partea dreaptă a scenei politice româneşti, sunteţi percepută ca o persoană trimisă în faţa publicului de un partid la a cărui înfiinţare a avut o contribuţie majoră controversatul om de afaceri Dan Voiculescu. Ce le transmiteţi criticilor şi alegătorilor cu privire la acest lucru?

Ramona Ioana Bruyn­seels: Domnul Voiculescu este cel care a pus bazele doctrinei umaniste. Am colaborat împreună la anumite proiecte şi cam atât. Nu sunt omul nimănui, nu am alţi stăpâni decât pe Dumnezeu şi conştiinţa mea, nu este şi nu va fi nimeni care să poată spune despre mine că am fost "omul lui" sau orice alt lucru de acest gen.

Reporter: Aţi fost o vreme consilier al premierului Viorica Dăncilă. Din acest punct de vedere am putea spune că sunteţi una dintre persoanele autorizate să o critice. Care sunt punctele slabe şi punc­tele tari ale contracandidatei dumneavoastră la funcţia de şef al statului?

Ramona Ioana Bruynseels: Mă abţin de la alte comentarii şi voi spune doar atât: nu cred că e pregătită să fie preşedinte.

Reporter: Care sunt hibele mandatului prezidenţial al lui Klaus Iohannis?

Ramona Ioana Bruynseels: Pare un preşedinte distant, neimplicat. Nu pune deloc pasiune în ceea ce face. Pare mânat doar de interesul de partid, nu este des­chis la colaborare. Un preşedinte care nu a împăcat ci a dezbinat, din păcate.

Traiul decent al cetăţenilor, o obligaţie pentru politicieni

Reporter: Preşedintele ţării are atribuţii limitate în politica internă, conform Constituţiei. Cu toate acestea, ce veţi face pentru ca Statul să îşi respecte obligaţia constituţională de a oferi fiecărui cetăţean un trai decent? Obligaţie neres­pectată de 28 de ani.

Ramona Ioana Bruynseels: Într-adevăr, preşedintele are atribuţii limitate, dar asta nu înseamnă că nu are pârghii constituţionale suficiente. Una dintre acestea este posibilitatea de a consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită, conform articolului 86. Ei bine, această prevedere constituţională a fost minimalizată de preşedinţii de până acum. Dacă ar fi existat dorinţa şi interesul pentru astfel de consultări, între preşedinte şi guvern, sunt convinsă că situaţia ar fi fost mult mai productivă şi mai puţin tensionată. Ce ne opreşte să ne aşezăm la aceeaşi masă, toţi factorii de decizie, şi să ne punem de acord pe câteva teme majore? Doar orgoliile, vă spun eu! Noi toţi suntem obligaţi să respectăm articolul 47 din Constituţie, care "obligă statul să ia măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială de natură să ofere cetăţenilor un trai decent".

Reporter: Pe o scară de la 1 la 10, în care 10 reprezintă nota maximă, unde se situează în acest moment România europeană?

Ramona Ioana Bruynseels: Cred că pe locul 7, cu indulgenţă, pe locul 8. Suntem în urmă la capitolul educaţie, sănătate, infrastructură şi, nu în ultimul rând, nivel de trai, atât pentru angajaţi dar şi pentru pensionari. Şi este trist, pentru că avem resurse extraordinare, atât naturale, dar mai ales umane!

Reporter: A fi sau a nu fi european? Cum vedeţi dumneavoastră rolul Româ­niei în Uniunea Europeană?

Ramona Ioana Bruynseels: A fi european, evident! Nici nu se poate pune problema altfel! Rolul României este foarte important în Uniunea Europeană, de aceea trebuie să ne consolidăm poziţia cât mai mult, prin implicarea mai activă a preşedintelui ţării, a aparatului diplomatic şi cel de specialitate de la Bruxelles, în iniţierea unor politici şi programe la nivel paneuropean. Îmi doresc ca vocea României să se facă mai bine auzită, iar iniţiativele comunitare care afectează interesele României, să facă obiectul unor negocieri dure, dar profesioniste, din partea României, înainte de adoptare. Dacă, după Brexit, vom deveni a şasea ţară ca mărime din UE, va trebui să devenim şi a şasea ţară, ca importanţă decizională, în toate mecanismele comunitare. Vreau să stăm la masa deciziilor UE şi să avem un cuvânt de spus, nu un rol decorativ.

Politica externă, între NATO şi Federaţia Rusă

Reporter: Politica externă intră în competenţele constituţionale ale preşedintelui ţării. Consideraţi că este nevoie de o nouă viziune? Care ar fi aceasta şi în ce direcţie?

Ramona Ioana Bruynseels: Evident că este nevoie de o nouă viziune, cum bine m-aţi întrebat. În primul rând, politica externă nu are ce căuta în disputele politice interne. Politica externă nu este o permanentă cursă între Preşedinte şi Guvern pentru cine face o fotografie mai reuşită pe care să o livrăm electoratului. Politica externă înseamnă interesele României iar aici, indiferent de culoarea politică şi confruntarea electorală, suntem cu toţii români.

Voi promova o politică externă bazată în primul rând pe dezvoltarea parteneriatelor strategice cu Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania şi Marea Britanie. Dialogul politic de substanţă va trebui dublat de o cooperare economică pe măsură. Este inacceptabil ca Statele Unite ale Americii să ocupe locul 14 în rândul investitorilor din România! Româ­nia trebuie să traducă în plan economic excelentele relaţii cu SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie prin atragerea unor investiţii cu înaltă valoare adăugată care să pună în valoare potenţialul creativ al tinerilor români.

De asemenea, România va trebui să fie parte activă a marilor programe europene de cooperare industrială (ex. Alianţa Bateriilor, programul de inves­tiţii în tranziţia energetică anunţat de noua preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen) deoarece numai acestea ne vor permite o relansare a marilor investiţii şi o relansare a cercetării româneşti în domeniul tehnologiilor de vârf. Voi promova dezvoltarea legăturilor transatlantice. Politica noastră externă va susţine dezvoltarea pilonului european al apărării numai în cadrul NATO.

Reporter: În acest moment, relaţiile noastre politice şi am putea spune că şi cele economice, comerciale, sunt îngheţate cu Federaţia Rusă. Aceasta în timp ce Germania şi alte state europene dezvoltă parteneriate economice cu Kremlinul. Consideraţi că ar trebui să reluăm relaţiile cu Rusia? Cum?

Ramona Ioana Bruynseels: Relaţia cu Rusia va ţine cont de statutul nostru de membri ai UE si NATO. Rusia trebuie să respecte acest lucru şi să nu încerce trans­formarea României într-un cal troian al Rusiei în NATO şi UE, aşa cum au reuşit, de pildă, cu Ungaria.

În momentul de faţă avem însă multe probleme spinoase în relaţiile noastre cu Rusia, începând de la restituirea Tezaurului de la Moscova, imixtiunea politică permanentă în problema transnistreană, încercarea aservirii politice a Republicii Moldova şi introducerea acesteia în Uniunea Euroasiatică (Rusia, Kazahstan, Belarus),rezolvarea, în spiritul dreptului internaţional public a problemei anexării Crimeii şi până la încetarea utilizării preţului gazelor ca armă de politică externă.

Revenind la întrebarea dvs, privind cum ar putea fi reluate relaţiile cu Rusia, aş enunţa câteva direcţii de cooperare: de la întărirea schimburilor culturale, pe linia colaborării tehnico-ştiinţifice, la întărirea cooperării transfrontaliere, pe linia protecţiei mediului înconjurător, încurajarea schimburilor comerciale între IMM-uri. O colaborare benefică ar fi şi cea pe linia combaterii terorismului, a fenomenului migraţionist şi a combaterii criminalităţii organizate. Nu în ultimul rând, se impune o eficientizare a activităţii grupurilor de lucru comune pe tema restituirii tezaurului.

Dezvoltarea mediului de afaceri, o necesitate

Reporter: Care este proiectul dumneavoastră de ţară? Cum vedeţi dezvoltarea economică şi socială a României?

Ramona Ioana Bruynseels: Îmi doresc să fiu acel Preşedinte care aduce laolaltă instituţiile statului şi le determină să lucreze, devotat, în interesul ţării şi al cetăţenilor, acel Preşedinte care ştie să folosească instrumentele existente şi poate să creeze noi instrumente pentru a face ca aceste instituţii să funcţioneze eficient. Coordonatele mandatului meu de preşedinte al României vor duce toate spre un singur scop: reclădirea mândriei de a fi român. Noţiunile precum identitatea naţională şi patriotismul, desuete în ochii unora, sunt esenţiale pentru o Româ­nie puternică şi mândră.

În ceea ce priveşte dezvoltarea economică a României, îmi propun stimularea antreprenorilor români, pentru a avea o adevărată clasă de mijloc, esenţială într-o economie sănătoasă. Este limpede că nu am putea valorifica tot potenţialul economic fără investiţii străine, însă firmele româneşti trebuie ajutate şi încurajate să crească în permanenţă.

Reporter: Ce mesaj aveţi pentru mediul de afaceri din ţara noastră?

Ramona Ioana Bruynseels: Ştiu că au nevoie de predictibilitate, ca de aer. De aceea, îi asigur pe cei din mediul privat, că, în materie de fiscalitate, vom acţiona pe următorul principiu: tăierile de taxe şi impozite pot intra în vigoare după cel puţin 15 luni din momentul anunţării lor! Tot astfel, salariul minim pe economie va fi anunţat cu cel puţin 15 luni înainte de intrarea lui în vigoare. În plus, voi propune elaborarea unei strategii de dezvoltare economică a României, una elaborată alături de specialişti ai Academiei Române, Băncii Naţionale, Institutului Naţional de Statistică, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile, reprezentanţi guvernamentali şi ai mediului academic. Doresc ca în fiecare an să avem o creştere a nivelului investiţiilor străine directe, în raport cu PIB, care în acelaşi timp să creeze noi locuri de muncă bine plătite şi oportunităţi de carieră.

Reporter: De ce să voteze cetăţenii, în 10 noiembrie, pentru Ramona Ioana Bruynseels?

Ramona Ioana Bruynseels: Eu cred că românii s-au săturat să mai voteze între răul cel mare şi răul mai mic. Cred, de asemenea, că, la 30 de ani de la revoluţie, avem nevoie de un şef de stat care nu a avut carnet de partid, care nu a fost format în comunism, care nu este tributar niciunui grup de interese politice. Şi mai cred că românii au nevoie de un preşedinte mediator între puterile politice, de un preşedinte care să fie aproape de ei, să-i înţeleagă şi, mai ales, să-i asculte. Iar eu cred că, în acest scurt timp de când am intrat în politică, oamenii au reuşit să mă cunoască şi să simtă că nu-i voi dezamăgi.

Reporter: Vă mulţumim.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ramolita Ioana de Bruxelles, este in politica varza de Bruxelles.

    Sper să câștigati, și să nu uitați ce ați declarat în acest interviu.

    2 de 1 leu

    1. Increderea acordata dv trebuie sa o rasplatiti cu actiune pentru Oameni!!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb