Rapoartele

O realitate occidentală cu care România s-a obişnuit mai greu sunt Rapoartele. Grupuri de intelectuali, specialişti, oameni care se preocupă de cele mai diverse probleme şi îşi urmăresc cele mai diverse interese, caută informaţii, clasifică, diagnostichează şi etichetează toate ţările lumii - sau toate ţările care îi interesează - şi publică Rapoarte comparative. Ce se scrie într-un asemenea Raport despre România depinde de trei lucruri. În primul rînd, depinde de realităţile din ţară. Cea mai mare parte a lor este cunoscută peste tot în lume. În al doilea rînd, depinde de obiectivele iniţiatorilor unor asemenea Rapoarte. O instituţie preocupată de reducerea corupţiei la nivel mondial, cum este Transparency International, se va referi în raportul ei la corupţia din România, pe care o va evalua după o metodologie care îi este proprie. Altă instituţie, de exemplu, Fundaţia Heritage, preocupată de liberalizarea comerţului mondial se va preocupa de barierele comerciale ale României, de sistemul bancar, de politicile fiscale etc. În schimb, instituţii precum Freedom House, preocupată de promovarea democraţiei politice va lua în considerare alte realităţi româneşti, cum ar fi sistemul electoral şi de partide, guvernarea, libertatea presei etc.

O mulţime de asemenea rapoarte se fac despre România. Unele dintre ele sunt iniţiativa unor particulari - fundaţii, firme de rating etc. Altele sunt informări cerute de instituţii politice sau financiare internaţionale, cum ar fi Parlamentul European, FMI etc.

La început, românii, mai puţin obişnuiţi cu asemenea rapoarte, nu prea le-au luat în serios. Cu atît mai mult cu cît multe dintre ele spuneau despre România lucruri neplăcute şi criticau autorităţile, guvernele şi politicile româneşti. Apoi, însă, s-a dovedit că asemenea rapoarte sunt importante sau foarte importante. În primul rînd, desigur, cele care sunt elaborate de guverne şi instituţii politice internaţionale, cum ar fi Comisia Uniunii Europene, Parlamentul European, Consiliul Europei, Departamentul de Stat etc. În funcţie de conţinutul acestor rapoarte, sunt luate decizii politice majore care pot afecta soarta întregii ţări, nu doar a unei guvernări. Opinia publică românească a avut ocazia să se lămurească în privinţa importanţei acestor rapoarte atunci cînd s-a familiarizat cu procedurile integrării europene. Atunci a aflat cît de importantă poate fi o simplă formulă de raport, cum este, de exemplu, cea referitoare la "economia de piaţă funcţională" care, dacă nu apare în Raportul Comisiei UE poate bloca integrarea Romîniei în UE.

Dar importante se dovedesc a fi şi rapoartele unor simple iniţiative private, cum ar fi Transparency International, Freedom House, Heritage sau Economist Intelligence Unit etc. Aceste rapoarte sunt citite şi îi influenţează pe cei care trebuie să decidă despre România, fie că este vorba de un tratat internaţional, fie că este vorba doar de a merge în vacanţă pe malul Mării Negre.

Şi, într-un an electoral, evident că partidele politice şi toţi cei implicaţi în campanii folosesc rapoartele pentru a-şi jus-tifica sau a amplifica criticile fie la adresa puterii, fie la adresa opoziţiei. În această campanie electorală, dacă raportul este favorabil, atunci el este citat şi prezentat mai ales de putere. Dacă raportul este defavorabil, atunci el este invocat de către opoziţie, care îl foloseşte pentru a dovedi că România este prost guvernată.

Iar rapoartele sunt cu atît mai utile politicienilor, cu cît sunt publicate sub egida unei instituţii cu un prestigiu mai ridicat.

Problema este că, sub presiunea de a fi de folos sau unei tabere sau alteia, rapoartele încep să fie tratate tot mai superficial şi mai puţin ştiinţific. Pînă la urmă, valoarea acestor rapoarte este indiscutabilă într-un singur sens: te ajută să vezi mai bine realităţile din România. Din diferite perspective, cele mai multe critice la adresa realităţilor româneşti. Dacă însă le tratăm ca pe opinii cu care poţi să-ţi ataci, la rîndul tău, proprii adversari, politici sau intelectuali, atunci le dăm o utilizare care nu le este proprie.

Dar tendinţa care îşi face acum loc în presa şi între comentatorii români este că rapoartele sunt infailibile, iar autoritatea lor este de necontestat. Or, căderea în această extremă este la fel de păguboasă ca şi păguboasa lor ignorare de acum cîţiva ani. Simplul fapt că cele mai multe rapoarte de acest fel sunt publicate în ţări europene sau în Statele Unite nu le face neapărat şi adevărate fără rezerve. Autorii străini care scriu despre România sunt la fel de mult oameni, influenţaţi de propriile lor concepţii, de simpatii politice şi de lipsa de informaţie ca oricare alţii. Dacă, de exemplu, aşa cum s-a întîmplat, într-un raport apare suprafaţa României mai mică, iar populaţia mai mare decît în realitate, asta nu înseamnă că România s-a micşorat sau că un val de emigranţi despre care noi nu ştim nimic a mărit brusc populaţia.

Tot astfel, lungul şir de etichete asociate fie României în ansamblu, fie partidelor politice, fie economiei nu sunt neapărat adevărate. Altfel spus, rapoartele, fie ele chiar şi publicate în străinătate şi sub egide prestigioase, trebuie privite critic. România are destui specialişti, echipe de specialişti, institute, instituţii etc. capabile să intre în dialog cu autorii, unii străini, unii autohtoni, ai rapoartelor despre România. Nu militez pentru o confruntare între opiniile celor din ţară şi opiniile celor din străinătate, ci pentru o dezbatere. Şi pentru o atitudine mai puţin rigidă faţă de asemenea rapoarte. Ele nu trebuie nici supralicitate, cum s-a întîmplat recent în momentul în care, într-un asemenea raport a fost reluată tema ce a fost în decembrie 1989, revoluţie sau lovitură de stat? Şi nici atacate cu patimă, pentru motivul că susţin o opinie diferită de a celui care citeşte. Ci trebuie privite critic şi, dacă este cazul, criticate.