RAPORT 2012 Curtea de Conturi a sesizat DNA pentru neregulile de la ANRP

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 3 februarie 2014

Curtea de Conturi a sesizat DNA pentru neregulile de la ANRP

Prejudiciu de peste 91 milioane de lei din despăgubiri la suprapreţ

Curtea de Conturi a sesizat DNA pentru abaterile de la legalitate constatate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), se arată în raportul instituţiei pe 2012.

Curtea a constatat acordarea de despăgubiri cu încălcarea normelor legale, atât de către solicitanţi, cât şi de către evaluatori sau funcţionari ai ANRP, pentru cazurile analizate fiind estimate prejudicii la nivelul bugetului de stat de 91.728.000 lei, precizează sursa citată.

În raport se mai arată: "O parte importantă din sumele care s-au acordat de la bugetul statului pentru plata despăgubirilor, în perioada 2009-2011, au fost stabilite după bunul plac al evaluatorilor independenţi şi în folosul exclusiv al solicitanţilor, ANRP limitându-se doar la efectuarea plăţilor. Evaluatorii angajaţi de ANRP au efectuat evaluări ce depăşesc cu mult realitatea, prin estimarea valorilor pe baza anunţurilor din ziare, ipotetice şi, de multe ori, nereale. Prejudiciile totale vor fi stabilite după efectuarea reevaluărilor".

Preşedintele ANRP, George Băeşu (a venit la conducerea autorităţii la jumătatea anului 2012), ne-a declarat: "ANRP va contesta Raportul Curţii de Conturi, nu pe partea de evaluări, reevaluări şi constatări care sunt pertinente, ci pe partea care vizează sarcinile şi măsurile care sunt stabilite pentru autoritate. Instituţia a făcut toate demersurile necesare ca acolo unde se poate, să recupereze prejudiciul, însă în unele din cazuri acest lucru este destul de dificil. În plus, există instituţii ale Justiţiei care se ocupă de aceste aspecte".

Preşedintele ANRP susţine că acolo unde au fost descoperite cazuri care vizează despăgubirile prejudicioase, mai ales pe legea 9/1998 (bunurile care au fost trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940), instituţia a luat deja măsurile necesare corectării situaţiei.

Din verificarea titlurilor de plată emise în perioada 2009-2011, inspectorii Curţii de Conturi au constatat că la nivelul ANRP au fost utilizate concomitent două registre de numere, dar şi că în perioada ianuarie-octombrie 2009, cererile de opţiune au fost soluţionate preferenţial, nerespectându-se cronologia datei de depunere a acestora. Un alt aspect semnalat în raport este "plata despăgubirilor la o valoare supraevaluată, rezultată din rapoarte de evaluare care reflectă starea şi circumstanţele pieţei la o dată anterioară, în unele cazuri poziţionată cu 2-3 ani înaintea momentului emiterii Deciziei de despăgubire, când piaţa imobiliară cunoscuse deja o puternică scădere cauzată de impactul crizei financiare din anul 2008".

Curtea a constatat mai multe situaţii în care ANRP a efectuat în acelaşi an plăţi totale de 500 mii lei în numerar, către acelaşi beneficiar, pentru acelaşi dosar de despăgubire, cu toate că prevederile legale limitează plata anuală la maximum 250 mii lei către acelaşi beneficiar, pentru acelaşi dosar de despăgubire.

În timpul controlului Curţii de Conturi asupra activităţii din 2012, ANRP a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă acţiunile pe care statul român le mai deţine la Fondul Proprietatea, valoarea totală a acestora fiind de 368.620.000 lei.

De asemenea, nu au fost evidenţiate (raportate) în situaţiile financiare ale ANRP alocaţii de la bugetul de stat pentru acordarea de despăgubiri, în sumă de 1.265.637.000 lei.

Printre neregulile semnalate se mai numără lipsa documentelor justificative, în cazul sumelor executate din conturile ANRP prin intermediul birourilor executorilor judecătoreşti, dar şi majorarea sumelor plătite cu titlu de despăgubire prin aplicarea, în unele cazuri, a unor comisioane/procente, fără nicio acoperire legală. Curtea de Conturi a dat ca exemplu un "profit al promotorului imobiliar 30%" care a fost inclus în valoarea estimată a imobilului. Astfel că, din totalul sumei de 316.000 euro plătite de ANRP în cazul respectiv suma de 73.000 euro reprezintă acest comision.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Inca nu am ramas cu fundul gol?Mai este ce se poate fura?

    Eu astept de 8 ani ,ca Domnul primar OPRESCU sa dea drumul la dosar din comisie.De fiecare data spunea ca s-a pierdut,sau ca sa mai revi si uite asa au trecut 8 ani-sarlatan de prima mana.Insa altii care nu au avut nimic au luat si mamam despagubirilor.Toate aceste despagubiri daca nu stiati sunt de comun acord cu primariile.Mafie fara numar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb