RAPORT CURTEA DE CONTURI CSA a plătit aproape 5,77 milioane lei pentru asigurarea salariaţilor

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 februarie 2014

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a încălcat legea, în 2012, neefectuând toate operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile trezoreriei statului, potrivit Curţii de Conturi (CC).

Raportul CC pe 2012 subliniază că CSA nu a depus la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) raportările privind monitorizarea cheltuielilor de personal.

Raportul subliniazăm că, în anul menţionat, Consiliul CSA a aprobat încheierea unei "asigurări de viaţă de grup cu componentă de economisire pentru pensionare", cu scopul " fidelizării salariaţilor CSA şi a evitării apariţiei unor riscuri operaţionale la nivelul autorităţii de reglementare şi supraveghere a pieţei asigurărilor, ce se pot materializa inclusiv în fluctuaţii de personal de specialitate". În acest scop, a fost încheiat un "Acord-cadru de servicii de asigurări de viaţă de grup, cu componentă de economisire pentru pensionare", cu o societate de asigurări.

În baza acestui acord-cadru, a fost încheiat un "Contract subsecvent de servicii de asigurare de viaţă cu componentă de economisire pentru pensionare", pentru care, în perioada iulie 2012-mai 2013, CSA a angajat şi efectuat plăţi totale în sumă de 5,77 milioane de lei.

Cu privire la acordarea acestor prime, Curtea de Conturi a sesizat mai multe nereguli, printre care se numără următoarele:

- în contextul în care Consiliul CSA a aprobat acordarea unor drepturi personalului CSA (atât membrilor Consiliului, cât şi salariaţilor), sub formă de prime de asigurare de viaţă cu componentă de economisire pentru pensionare, nu s-au dispus şi măsuri pentru actualizarea Regulamentului privind salarizarea personalului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care să se indice criteriile de acordare a acestui drept şi de stabilire a valorii primei de asigurare pe fiecare funcţie, precum şi competenţele de aprobare;

- în situaţia în care, prin "Referatul de necesitate", s-a propus încheierea unei asigurări de viaţă de grup cu componentă de economisire pentru pensionare, în vederea fidelizării personalului de specialitate, nu s-a definit personalul de specialitate, fiind angajate şi plătite prime de asigurare pentru toţi salariaţii, situaţie în care nu se poate stabili eficienţa acestor cheltuieli efectuate;

- în condiţiile în care "Lista cu salariaţii CSA" beneficiari de asigurare, aprobată de Consiliul CSA şi care este anexă la contractul subsecvent de servicii de asigurare de viaţă cu componentă de economisire pentru pensionare, nu prezintă informaţii privind funcţiile persoanelor nominalizate în aceasta, ci doar valoarea primelor de asigurare pe persoană, următoarele liste lunare, în baza cărora s-au făcut plăţile către societatea de asigurări, ce au suferit modificări ca urmare a fluctuaţilor de personal, au fost aprobate doar de Preşedintele CSA, contrar principiului simetriei actelor juridice.

În aceste condiţii s-a constatat că, prin modificarea listelor lunare, ca urmare a fluctuaţiei personalului, s-a efectuat plata de prime de asigurări, la valori diferite, pentru persoane ce au ocupat funcţii similare şi că nivelul primei de asigurare, în cazul unor persoane, variază de la o lună la alta.

După preluarea atribuţiilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, începând cu data de 29.04.2013, Consiliul acesteia a hotărât să iniţieze măsuri de sistare a contractului de asigurare, arată Curtea de Conturi.

În anul 2012, CSA a realizat venituri totale în sumă de 160 milioane lei, faţă de prevederile bugetare definitive în sumă de 154,7 milioane lei. În exerciţiul financiar 2012, CSA a înregistrat cheltuieli totale în sumă de 78,5 milioane de lei şi plăţi în sumă de 67,69 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb