"Probele fărădelegilor comise de către preşedinte" sunt "clare", apreciază democratul Adam Schiff, care conduce ancheta în vederea destiturii preşedintelui republican Donald Trump, şi anunţă că urmează să prezinte un raport în decembrie, deschizând astfel următoarea etapă în cadrul acestei proceduri explozive, relatează AFP.
În urma audierii publice istorice a 12 martori şi a aproximativ 15 depoziţii cu uşile închise, comisiile Camerei Reprezentanţilor însărcinate cu ancheta în vederea destituirii lui Trump "sunt pe cale să pregătească raportul care adună probele obţinute până acum", a anunţat luni Adam Schiff într-o scrisoare adresată grupului său parlamentar.
Raportul urmează să fie trimis Comisiei Judiciare a Camerei "la puţin timp după aceea", la sfârşitul acestei săptăămâni de vacanţă parlamentară, precizează el, şi anume la 3 decembrie.
Comisia Judiciară este cea însărcinată - pe baza acestui raport - să stabilească capetele de acuzare în Congres a lui Donald Trump.
Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, urmează să se pronunţe apoi prin vot asupra acestei inculpări - "impeachment" în engleză.
Senatului, majoritar republican, îi revine după aceea să organizeze procesul împotriva lui Donald Trump. Având în vedere susţinerea solidă de care se bucură miliardarul în rândul republicanilor, probabil că şefului statului american nu va fi destituit.
Preşedintele Comisiei Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor Adam Schiff afirmă că este pregătit să audieze noi martori dacă este necesar şi subliniază că "probele fărădeligilor comise de către preşedinte pe care le-am adunat până acum sunt clare şi dificil de contestat".
Democraţii au anunţat la 24 septembrie deschiderea unei anchete cu scopul de a stabili dacă Donald Trump a abuzat de puterea de preşedinte prin faptul că a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la democratul Joe Biden, un potenţial rival în alegerile prezidenţiale din 2020.
Ei îl suspectează că a blocat un ajutor militar destinat Ucrainei, cu scopul de a exercita presiuni în acest sens asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.