RAPORTUL MCLAREN: Peste 1.000 de sportivi au beneficiat de sistemul de dopaj instituţionalizat din Rusia

A.I.
Internaţional / 11 decembrie 2016

Peste 1.000 de sportivi au beneficiat de sistemul de dopaj instituţionalizat din Rusia

Peste 1.000 de sportivi ruşi, care au concurat în discipline de vară, iarnă şi paralimpice, au fost implicaţi sau au beneficiat de o conspiraţie instituţională pentru a ascunde teste antidoping pozitive, dezvăluie raportul final dat publicităţii vineri, la Londra, de juristul canadian Richard McLaren.

Există "dovezi puternice" privind existenţa unui dopaj instituţionalizat în Rusia, între 2011 şi 2015, care a vizat mai mult de 30 de discipline sportive, inclusiv fotbalul, potrivit documentului realizat la solicitarea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), precizează Agerpres.

"Putem confirma ceea ce am anunţat în primul raport: o acoperire care a început în 2011 şi a continuat până la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. O acoperire care a evoluat la niveluri fără precedent", a declarat Richard McLaren, cu ocazia unei conferinţe de presă care a avut loc în capitala britanică.

"O conspiraţie instituţională a fost pusă în aplicare atât pentru sporturile de iarnă cât şi pentru cele de vară, cu participarea Ministerului Sportului şi a unor servicii precum Agenţia rusă antidoping (RUSADA), a laboratorului antidoping de la Moscova, alături de FSB (serviciile secrete) pentru manipularea controalelor antidoping", a explicat juristul canadian.

McLaren a adăugat că există "probe care dovedesc că peste 500 de teste pozitive au fost raportate ca negative", unele dintre aceste vizând "atleţi binecunoscuţi, de nivel înalt", cărora "le-au fost falsificate în mod automat rezultatele pozitive".

Oficialul canadian a mai precizat că Rusia a cucerit 24 de medalii de aur, 26 de argint şi 36 de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra şi niciun sportiv rus nu a fost depistat pozitiv.

"Totuşi, echipa rusă a corupt Jocurile de la Londra la o scară fără precedent, amploare care nu va fi probabil niciodată stabilită complet", a mai spus McLaren.

"Peste 1.000 de sportivi ruşi participanţi la discipline de vară, iarnă sau paralimpice au fost implicaţi sau au beneficiat de aceste manipulări, pentru a se sustrage controalelor pozitive. (...) Timp de câţiva ani, competiţiile sportive au fost, fără să se ştie, deturnate de ruşi. Antrenori şi sportivi au jucat pe un teren inegal. Amatorii de sport şi spectatorii au fost înşelaţi şi a sosit timpul ca acest lucru să se oprească", a adăugat juristul canadian.

Raportul dezvăluie, între altele, existenţa unei tehnici de schimbare a eşantioanelor de urină la Soci a devenit o practică regulată la laboratorul de la Moscova, care s-a ocupat de sportivii de elită. Documentul susţine, totodată, că există dovezi privind manipularea probelor de urină în cazul a 12 medaliaţi ruşi de la JO 2014.

Raportul iniţial, dat publicităţii în luna iulie de Richard McLaren, a relevat faptul că Rusia a disimulat teste pozitive de dopaj în numeroase sporturi, înaintea Jocurilor de la Soci şi a condus, în final, la o interdicţie de participare pentru mai mult de 100 de sportivi ruşi, majoritatea atleţi, la JO de vară de la Rio.

Rusia urmează să organizeze viitoarea ediţie a Cupei Mondiale de fotbal, în vara anului 2018.

Raportul McLaren: Rusia dezminte existenţa unui program de dopaj de stat

Ministerul rus al Sporturilor a dezminţit vineri existenţa unui program de dopaj de stat, după publicarea raportului final al juristului canadian Richard McLaren.

''Ministerul Sporturilor din Rusia dezminte orice program al guvernului de susţinere a dopajului şi va continua să lupte împotriva dopajului aplicând o toleranţă zero'', a anunţat Ministerul Sporturilor într-un comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb