Rasdaq a murit, trăiască AeRO!

Piaţa AeRO - sistemul alternativ de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti - a fost aleasă de 206 societăţi pentru mutarea de pe Rasdaq, care se desfiinţează, potrivit lui Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru piaţa de capital, care spune că piaţa reglementată a fost aleasă de numai şapte companii.

"Numărul emitenţilor care se mută pe AeRO ar putea creşte, în condiţiile în care mai sunt convocate 647 de Adunări Generale, conform legii 151/2014 (pentru desfiinţarea Rasdaq)", ne-a mai declarat domnul Ursache, care arată că raportul este în favoarea AeRO şi în comparaţie cu ATS-ul Sibex, unde au ales să se mute 18 companii, până acum.

Emitenţii de pe Rasdaq au fost obligaţi, prin legea 151/2014, din 22 octombrie 2014, să convoace acţionarii, în termen de patru luni (care a expirat pe 22 februarie), ca să decidă mutarea pe piaţă reglementată, pe un sistem alternativ sau să se delisteze, în condiţiile desfiinţării pieţei, pe 22 octombrie 2015.

Primele companii de pe Rasdaq care şi-au ţinut deja adunările generale ar putea ajunge pe AeRO, în scurt timp, în funcţie de evaluările făcute de comisia de admitere la listare pe AeRO.

Ziarul "BURSA" a susţinut că Rasdaq este o piaţă ilegală, încă de la înfiinţarea sa, deoarece tranzacţiile de pe ea nu au vehiculat titluri care să aibă statutul juridic de acţiuni, întrucât subscripţiile din procesul de privatizare în masă au fost vărsate, ca liste, direct din Institutul de Management şi Informatică (IMI), fără să mai treacă pe la societăţile emitente, unde să aibă loc, în acord cu legea, adunările generale ale acţionarilor, astfel încât să fie consolidate Registrele Acţionarilor şi ale Acţiunilor.

La capăt de drum, unele voci ar caracteriza piaţa Rasdaq drept "o încercare nereuşită", care a costat mult.

De-a lungul timpului, această piaţă a fost scena a numeroase abuzuri, ba faţă de minoritari, ba faţă de majoritari, a unor furturi de acţiuni.

Expresia "despre morţi, numai de bine" nu se potriveşte deloc pieţei Rasdaq, investitorii semnalând o grămadă de lacune, în legea de desfiinţare, care lasă loc la abuzuri şi la interpretări.

De exemplu, societăţile care sunt în reorganizare sau cele care au pachete de acţiuni poprite nu se pot încadra în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, iar acţionarii se întreabă, în unele cazuri, dacă nu cumva introducerea în insolvenţă a fost o metodă de eludare a legii desfiinţării Rasdaq.

De asemenea, legea nu prevede sursele de finanţare pentru delistare şi nu se ştie ce se va întâmpla dacă o societate s-ar trezi cu prea multe cereri de retragere.

În 1998, agenţia guvernamentală americană USAID raporta că a susţinut înfiinţarea pieţei Rasdaq, ajutând la asigurarea succesului procesului de privatizare în masă în România, prin listarea a 5600 de firme nou privatizate.

Cei din piaţă care au trăit vremurile povestesc că Rasdaq a apărut pentru satisfacerea a două necesităţi - să asigure un exit pentru milioanele de cuponari din programul de privatizare în masă şi, pe altă parte, din nevoia de a avea un sistem de tranzacţionare diferit de cel de tip "stock exchange", care era implementat prin proiectul Bursei de Valori Bucureşti.

Comunitatea intermediarilor financiari voia, la momentul respectiv, o piaţă la care mecanismul de descoperire a preţului să fie bazat pe negociere (dealer to dealer), în timp ce piaţa principală de acţiuni fusese deja înfiinţată, ca sistem "order driven" (de licitaţie).

Aceste două mecanisme există în toate ţările dezvoltate, ele fiind complementare. De aceea, cei care erau în mediul pieţei financiare, la momentul respectiv, au apreciat că este necesar să existe ambele în România.

Pe de altă parte, acţiunile celor mai mari societăţi din programul de privatizare în masă din 1995 nu puteau fi înscrise la tranzacţionare pe niciuna din componentele pieţei existente - BVB. Astfel, la momentul respectiv, cei mai interesaţi de rezolvarea problemei - organizaţiile guvernamentale, respectiv Consiliul pentru Reformă (unde era ministru Mircea Coşea) şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) - au solicitat asistenţa USAID, pentru proiectarea şi implementarea unei pieţe pe care să se poată tranzacţiona respectivele acţiuni.

Urmare a discuţiilor dintre consultanţii USAID, ai Consiliului pentru Reformă, CNVM şi reprezentanţi ai Asociaţei Brokerilor, s-a adoptat soluţia implementării unei pieţe inspirate din modelul existent în SUA- NASDAQ, după cum rezultă şi din acronimul RASDAQ (Romanian Asociation of Securities Dealers Automated Quatation).

Modelul presupunea să fie o piaţă de negociere dealer to dealer, administrată de către Asociaţia Brokerilor.

Aşa s-a născut Rasdaq SRL, care era deţinut 100% de Asociaţia Brokerilor (al cărei preşedinte era George Constantin Păunescu).

În dorinţa de a "depăşi planul de reformă" şi a da o viabilitate acestui proiect, dorit de consultanţii externi şi de Banca Mondială, CNVM - nou înfiinţat şi fără experienţă - a decis ca toate societăţile care au fost în PPM să facă obiectul listării pe această piaţă, conferindu-i, astfel, un obiect de activitate viciat (prin decret, nu la dorinţa acţionarilor) şi oferind, în acelaşi timp, certificarea pentru tranzacţiile făcute până atunci, haotic, în lipsa unei pieţe reglementate.

Eşafodajul de instituţii constituite pentru funcţionarea Rasdaq, respectiv Registrul Român al Acţionarilor, Societatea Naţională pentru Compensare, Depozitare şi Decontare (SNCDD), a fost proiectat cu un buget operaţional prea mare faţă de disponibilităţile de la data respectivă şi a trebuit completat din banii de la USAID (în total, proiectul USAID a fost de 24 de milioane de dolari).

Proiectul a fost realizat în mare grabă şi implementat fără a se ţine cont de obiecţiile mediului de afaceri şi presei.

Sistemul relativ rigid şi monopolist cu privire la evidenţa acţiunilor a atras multe critici, de la început, şi a arătat în practică o grămadă de disfuncţionalităţi, care, coroborate cu abuzurile petrecute în procesul de concentrare a acţiunilor, au condus la o percepţie negativă faţă de această piaţă din partea tuturor.

Piaţa a funcţionat neeficient timp de câţiva ani, în ciuda faptului că avea un număr foarte mare de societăţi listate (prin decret).

Instituţiile necesare funcţionării pieţei nu s-au putut susţine din bugetul propriu, iar când banii USAID s-au terminat, Rasdaq SRL, ca societate, a intrat într-un declin lent şi a fost salvată de la faliment doar prin preluarea de către BVB.

Odată cu trecerea în curtea BVB, ideea unei pieţe bazate pe un mecanism diferit de descoperire a preţului s-a pierdut, Rasdaq rămânând o anexă nu foarte dorită a Bursei.

Una peste alta, unele voci consideră că piaţa Rasdaq a fost necesară, a avut o funcţie utilă, fiind un instrument necesar pentru concentrarea capitalului.

Chiar dacă sunt multe lucruri care nu ne-au plăcut în istoricul Rasdaq, şi s-a strigat în Parlamentul României "Arestaţi-l pe Rasdaq!", nu trebuie să uităm că, dintr-o perspectivă macroeconomică, România avea nevoie, în etapa respectivă, de concentrarea capitalurilor, de preluarea unor firme într-un mod cât de cât mai transparent decât se petrecuse până atunci şi, desigur, de un mod de tranzacţionare a acţiunilor, cât de cât organizat, opinează unele voci, care adaugă: "Faptul că s-au produs abuzuri împotriva acţionarilor minoritari, că s-au furat acţiuni, că s-a făcut front running în dauna clienţilor, nu trebuie să ne facă să uităm că a fost necesar. De asemenea, a fost un progres faţă de situaţia dinainte".

Desigur, disfuncţionalităţile puteau fi corectate, însă puţinele propuneri care au existat nu s-au bucurat de sprijin politic.

Analizele cu privire la implicaţiile economice, la efectele asupra emitenţilor, acţionarilor au fost, în decursul timpului, aproape inexistente, chiar şi spre finalul pieţei.

Piaţa Rasdaq a fost considerată mereu un rău necesar şi nimeni nu a încercat să se gândească dacă ea poate fi revigorată.

Probabil că Rasdaq este o dovadă că pieţele trebuie să se nască de jos în sus şi nu să fie înfiinţate de sus în jos, prin decret.

Poate fi o lecţie istorică. Atunci când proiectezi reforme, legi sau instituţii trebuie să ţii cont şi de tendinţele pe care le poţi identifica, care apar din viaţa reală.