RASDAQ Acţiunile "Electromagnetica" au pierdut peste 4%

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 septembrie 2011

Acţiunile "Electromagnetica" au pierdut peste 4%

Titlurile producătorului de aparate de măsură "Electromagnetica" Bucureşti (simbol ELMA) au consem-nat, ieri, o pierdere de 4,78%, la 0,2666 lei/acţiune, după ce şi vineri, au pierdut 0,7%.

În total, au fost tranzacţionate, ieri, 428.440 acţiuni ELMA, la preţuri cuprinse între 0,26 de lei şi 0,2755 lei/acţiune.

Compania are un capital social de 67,6 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei.

"Asociaţia Pas Electromagnetica" Bucureşti deţine 30,93% din capitalul social al firmei, iar SIF Oltenia are o participaţie de 16,24%.

Acţionarii companiei au ales, săptămîna trecută, Consiliul de Administraţie al societăţii, pentru o durată de patru ani, începând cu 18 octombrie. Acţionarii au aprobat indemnizaţia administratorilor la nivelul stabilit de AGOA din aprilie, res-pectiv 4080 lei/lună pentru fiecare membru al CA-ului.

Acţiunile "Conpet" Ploieşti (simbol COTE) au înregistrat, ieri, o creştere uşoară de 0,31%, la 32 de lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 62.724 lei. Cele 1.910 acţiuni COTE tranzacţionate, ieri, în patru schimburi, au avut preţurile cuprinse între 31,9 lei şi 32,9 lei/titlu.

Acţionarii "Conpet" Ploieşti (simbol COTE) au aprobat, săptămâna trecută, numirea lui Corneliu Condrea în funcţia de preşedinte al societăţii, în locul lui Dorin Tudora.

Corneliu Condrea mai deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei care va dezvolta gazoductul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania Interconnector), menit să asigure transportul gazelor naturale lichefiate, pe vapoare, din Marea Caspică, prin Georgia, până în portul Constanţa.

"Conpet" Ploieşti are un capital social de 28,5 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 3,3 lei. Statul român deţine prin Ministerul Economiei 58,7% din acţiunile COTE, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 20% din companie.

Compania a raportat, în primul semestru al anului, un profit net de 23,4 milioane de lei, în creştere faţă de profitul înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 15,3 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb