RASDAQ Apreciere de 20,19% pentru titlurile "SCIM" Constanţa

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 octombrie 2011

Apreciere de 20,19% pentru titlurile "SCIM" Constanţa

Titlurile "SCIM" Constanţa (simbol SCIM) au crescut, ieri, cu 20,19%, la 2,5 lei/titlu. Valoarea totală a transferurilor a fost de 110.000 lei, fiind schimbate 44.000 de acţiuni, care reprezintă 4,78% din capitalul social.

"SCIM" Constanţa are un capital social de 2.297.607 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei/titlu.

Societatea de investiţii financiare Transilvania deţine 27,13% din acţionariatul "SCIM" Constanţa.

"Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) a înregistrat, ieri, transferuri de 105.453 lei. Cotaţia de referinţă a titlurilor ARAX a coborât cu 0,58%, până la 0,1180 lei/titlu. Cele 890.000 de acţiuni tranzacţionate au avut preţuri cuprinse între 0,1145 şi 0,1186 lei/titlu.

Titlurile "Socot" Târgu Mureş (simbol SCTO) au stagnat, ieri, la 50 lei/titlu. Valoarea totală a transferurilor a fost de 25.000 de lei, fiind schimbate 500 de acţiuni.

"Socot" Târgu Mureş a înregis-trat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 3,08 milioane de lei, în urcare faţă de profitul de 2 milioane de lei, din aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri a societăţii a crescut la 101,5 milioane de lei, în perioada analizată, de la 81,3 milioane de lei, în primele nouă luni din 2010.

"Socot" Târgu Mureş are un capital social de 3.120.062 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 2,5 lei/titlu. Tranzacţiile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 354.693 lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a scăzut cu 0,37%, la 1.562 puncte.

Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, a coborât cu 2,49%, până la 1.104 puncte.

Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, s-a apreciat cu 0,89%, la 2.169 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb