RASDAQ Investitorii continuă să îşi consolideze poziţiile pentru preluarea unor companii

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 septembrie 2006

Piaţa Rasdaq nu a avut realizări notabile ieri, valoarea totală a trazacţiilor înregistrînd o diminuare cu -44% faţă de cea din şedinţa precedentă, în timp ce indicii au avut variaţii minore. Totuşi, indicele RAQ II care urmăreşte evoluţia acţiunilor din categoria a II-a a urcat cu +1,86%.

Cu acţiunile "Albalact" din Alba Iulia (simbol ALBZ), societate al cărei obiect de activitate este producţia de lactate şi brînzeturi, s-au realizat ieri tranzacţii în valoare de 381.403 lei, aproape un sfert din valoarea totală a pieţei. Cotaţia acţiunilor ALBZ creşte din martie, cînd era de 0,47 lei/acţiune, ajungînd în prezent la 0,73 lei/acţiune, deci o creştere de 55% . Ieri preţul maxim a fost de 0,755 lei/acţiune.

Posibil ca familia Ciurtin (Petru şi Petru Raul) care deţinea cumulat 61,31% potrivit raportării din 20 iulie, să achiziţioneze acţiuni ALBZ în continuare pentru consolidarea poziţiei deţinute în cadrul companiei.

Acţionarii societăţii "Albalact" au fost convocaţi pe 4/5 octombrie într-o adunare generală care să aprobe retragerea adminis-tratorului unic şi numirea altei persoane în această funcţie.

Acţiunile "Confecţii" Vaslui (simbol COVB) au înregistrat o creştere a cotaţiei medii de 7% în condiţiile unei lichidităţi relativ medii, valoarea tranzacţiilor cu aceste titluri ridicîndu-se la 133.277 lei. Societatea produce îmbrăcăminte (exclusiv lenjerie de corp). Datele furnizate de piaţa Rasdaq sunt sumare şi nu precizează dacă există sau nu un acţionar majoritar.

Singurele raportări mai recente indică faptul că familia Micoriciu (Valentin şi Georgeta) deţine 10,98% şi că Augus-tin Cerba (cu persoane implicate) deţine 6,58%. Societatea are un capital social format din 69.898.725 acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei.

Acţionarii societăţii "Confecţii" Vaslui pot să îşi încaseze pînă la 16 octombrie dividendele aferente anului 2005, a căror valoare netă pentru persoanele fizice este de 0,015341 lei/acţiune.

Societatea "Zamur" din Târgu Mureş (ZAMU) a intrat ieri în topul celor mai tranzacţionate titluri de pe piaţa Rasdaq, ca urmare a unei singure tranzacţii prin care s-au transferat 73.500 de acţiuni, la preţul de 1,76 lei/acţiune. Societatea este deţinută de "Franco Roumanie de Sucrerie" care în aprilie raporta că deţine peste 83% din titlurile ZAMU.

Acţionarii societăţii au decis să retragă acţiunile ZAMU de la tranzacţionarea pe piaţa Rasdaq. Cei care nu sunt de acord au posibilitatea să se retragă din societate pînă la 1 februarie 2007, societatea răscumpărîndu-şi titlurile cu preţul de 1,5 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb