RASDAQ Piaţa scade din nou

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 aprilie 2006

Valoarea totală a transferurilor încheiate pe parcursul şedinţei de ieri s-a ridicat la doar 632.702 RON, în scădere cu aproximativ 73% faţă de anterior. Doi dintre cei trei indici ai pieţei, RAQ-II şi RAQ-I, au scăzut cu 2,02%, şi respectiv 1,87%. Indicele care măsoară lichiditatea tuturor emitenţilor listaţi pe Rasdaq, RAQ Compozit, a urcat uşor cu 0,35% pînă la 1.716 puncte.

În cadrul categoriei a doua au fost perfectate 43 de tranzacţii cu 49.118 acţiuni aparţinînd unui număr de şase societăţi. Prima poziţie în ordinea lichidităţii a fost ocupată de societatea "Romportmet" Galaţi (ROMT) cu o pondere de aproape 37% din totalul categoriei. Cotaţia acţiunilor s-a majorat ieri cu 11,62%, ajungînd la 4,8 RON/acţiune.

S-au tranzacţionat 1.208 titluri ale operatorului portuar "Comvex" Constanţa (CMVX) la preţuri cuprinse între 26,5 RON/titlu şi 27 RON/titlu. Cursul a scăzut cu 3,57% comparativ cu şedinţa precedentă.

Variaţii negative de preţ au mai fost înregistrate ieri şi de cotaţiile acţiunilor "Unisem" (UNISEM) (-8,81%) şi "Asirom" Bucureşti (ASRA) (-6,25%). Cu titlurile companiei de asigurări, "Asirom", au fost realizate patru transferuri care au totalizat 10.362 RON.

La categoria întîi tranzacţiile au însumat 26.865 RON. Pentru a patra zi consecutivă, producătorul de tuburi din oţel, "Mittal Steel" Roman (PTRO), a fost liderul categoriei. Valoarea totală a celor şase transferuri s-a ridicat la 16.714 RON. Cursul a scăzut din nou, de această dată cu 2,43% pînă la 8 RON/titlu.

Cotaţia acţiunilor constructorului de nave "Severnav" din Drobeta Turnu Severin (SEVE) s-a diminuat semnificativ, cu respectiv 21,6% (cea mai importantă variaţie de preţ înregis-trată pînă acum în acest an), ajungînd la 4,9 RON/acţiune. Ieri, cu aceste titluri a fost perfectată o singură tranzacţie, care a totalizat 2.450 RON. Compania dispune de un capital social de 12,6 milioane RON divizat în 5.041.546 titluri cu valoarea nominală de 2,5 RON. Conform raportării din data de 2 martie, principalii acţionari sînt: "Fondul Proprietatea" (38,87% din capitalul emitentului), "International Railway Services" (32,12%), societatea cu răspundere limitată "Inves-tement Group" (21,33%) şi "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului" (0,24%).

La categoria de bază, rulajul total s-a diminuat cu aproximativ 41% pînă la 507.617 RON. "Argus" Constanţa (UARG) a rămas cel mai lichid emitent al categoriei. Ieri sub acest simbol au fost realizate 10 transferuri cu 62.423 de titluri, care au totalizat 127.968 RON. Cursul a mai scăzut cu 3,38% pînă la 2 RON/acţiune.

Titlurile societăţii bucureştene "IMOD" (IMOD) au atras din nou atenţia investitorilor. Cotaţia se menţine pe trend ascendent, ieri majorîndu-se cu 8,53% pe fondul unui volum de tranzacţionare redus, de doar 480 de acţiuni.

Pe parcursul sesiunii bursiere desfăşurate ieri au fost tranzacţionate şi 110.849 de acţiuni ale societăţii "Albalact" Alba Iulia (ALBZ). Valoarea totală a acestora a fost de 57.095 RON. Compania produce lactate şi brînzeturi şi are un capital social de 6 milioane RON împărţit în titluri cu valoarea nominală de 0,1 RON. Cei mai importanţi acţionari sînt persoanele fizice Petru Ciurtin, cu o deţinere de 49,2% din acţiuni, Petru Raul Ciurtin, cu 14,32%, şi Dragoş Matei Cocoş, a cărei participaţii este de 5,48% la capitalul emitentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb