• Tranzacţiile cu acţiunile CMVX au însumat 87% din piaţă
Dacă înainte de suspendarea şedinţelor de tranzacţionare în vederea denominării piaţa era destul de scăzută (valoarea totală a transferurilor în cadrul ultimei şedinţe, din data de 24 iunie, a fost de 1,2 milioane RON), ieri investitorii au fost activi, ridicînd valoarea totală de tranzacţionare la 4,6 milioane RON. Au avut loc şi două tranzacţii în cadrul unor oferte publice de cumpărare/preluare, dar valoarea totală a acestora a fost destul de scăzută, de numai 118 mii RON. Au fost perfectate 233 de tranzacţii cu peste 1,6 milioane de acţiuni. Singurul indice care s-a depreciat a fost RAQ-I, a cărui scădere a fost una semnificativă, de 3,31%, în timp ce RAQ-II şi Rasdaq Compozit au crescut cu 0,69% şi, respectiv, cu 0,18%.
Cea mai mare valoare de tranzacţionare din cadrul primei categorii a fost înregistrată sub simbolul PTRO, al companiei "Mittal Steel" Roman. Au fost încheiate şapte tranzacţii, a căror valoare a însumat 43% din totalul categoriei, respectiv 17 mii RON. Preţul mediu de tranzacţionare a fost ieri de 4,65 RON, mai mare cu 3,33% decît cel din şedinţa anterioară.
Singura cotaţie din cadrul primei categorii care a scăzut ieri a fost cea a titlurilor emise de operatorul portuar "Socep" Constanţa (SOCP). Astfel, preţul de referinţă pentru cele 16 tranzacţii perfectate ieri a fost de 0,263 RON, mai mic cu 6,07% decît cel din şedinţa anterioară. Titlurile SOCP au avut însă o lichiditate ridicată, fiind transferate peste 66.000 acţiuni, pentru 17.000 RON (respectiv 42% din totalul categoriei). Aparent, rezultatele în scădere raportate de companie pentru primul trimestru al acestui an încă mai afectează evoluţia titlurilor SOCP (cifra de afaceri a scăzut cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pînă la 10,2 milioane RON; primul trimestru a fost încheiat cu o pierdere de 300 de milioane RON, în timp ce anul trecut compania obţinuse un profit de 3,2 milioane RON).
Tranzacţiile realizate cu acţiunile depozitarului portuar "Comvex" Constanţa (CMVX) au înglobat peste 87% din piaţă, totalizînd 4,04 milioane RON. Au fost trans-ferate astfel peste 197.000 de titluri CMVX, la preţuri cuprinse între 17,1 şi 20,5 RON. Şedinţa s-a închis la maximul zilei de ieri, valoare aflată în creştere cu 7,32% comparativ cu cea din sesiunea precedentă.
A scăzut considerabil cotaţia acţiunilor "Ilefor" Tîrgu Mureş (ILEF), cu 12,63%, pînă la un preţ de referinţă de 0,235 RON. Trendul puternic descendent al titlurilor ILEF poate fi explicat de faptul că societatea a raportat o pierdere de 380.000 RON pentru primul trimestru al acestui an, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut avea un profit de 350.000 RON. Comparativ cu anul trecut, şi cifra de afaceri s-a redus semnificativ, de la 8,8 la 5,2 milioane RON.
Cele mai lichide titluri la categoria de bază au fost cele ale producătorului bucureştean de medicamente "Biofarm" (BIOF). Au avut loc 23 de tranzacţii care au totalizat 190 mii RON. Cele peste 596.000 de acţiuni tranzacţionate ieri au fost transferate la preţuri cuprinse între 0,31 şi 0,33 RON. Preţul de referinţă a crescut cu 3,9%.
Cele două tranzacţii OPC/OPP au avut loc cu acţiunile "Rocab" Covasna (ROCA), societate ce fabrică tractoare - peste 124.000 de titluri la un preţ de 0,5112 RON - şi "Tar Decirom" Constanţa (TSCS), care acţionează în domeniul serviciilor - peste 91.000 de titluri la un preţ de 0,6 RON.