Acţiunile producătorului de materiale de construcţii "Ceramica" Iaşi (simbol CERE) au înregistrat, ieri, o apreciere de 4,54%, la 0,69 de lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de aproape 460.000 de lei. Cele 914.787 acţiuni CERE tranzacţionate, ieri, au avut preţurile cuprinse între 0,5 lei şi 0,69 de lei/titlu.
Compania are un capital social de 57,12 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,5 lei. Potrivit ultimelor raportări, "Eurobrick International" B.V. Amsterdam controlează 84,88% din acţiunile CERE.
"Ceramica" Iaşi a încheiat anul trecut cu un profit net de 4,4 milioane lei. Cifra de afaceri a producătorului ieşean de blocuri ceramice a înregistrat un regres de 9 procente comparativ cu anul 2008, ajungând la valoarea de 53,07 milioane lei.
Acţiunile companiei de contrucţii hidrotehnice "Socot" Târgu Mureş (simbol SCTO) au consemnat, ieri, o corecţie de 9,09%, la 80 de lei/acţiune, în condiţiile unei lichidităţi de 377.538 de lei. În total, au fost tranzacţionate 5.540 acţiuni SCTO, la preţuri cuprinse între 68 de lei şi 80 de lei/titlu.
"Socot" are un capital social de 3,12 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei.
Din acţionariatul companiei fac parte Eugen Popa (21,57%), Sorin Apostol (32,4%), şi Asociaţia Salariaţilor Socot, cu 21,43%, potrivit ultimelor informaţii disponibile.
Firma de construcţii hidrotehnice a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 81,3 milioane lei, cu 55% peste nivelul consemnat în aceeaşi perioadă a anului precedent. Compania a înregistrat un profit net în creştere cu 7,6%, la 2 milioane lei.
Tranzacţiile încheiate, ieri, pe segmentul Rasdaq au totalizat 1,29 milioane de lei (circa 302.000 de euro).
Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a pierdut, ieri, 0,51%, ajungând la 1.664,65 puncte. Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, s-a depreciat cu 0,17%, la 1.658,18 puncte, iar Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a pierdut 1,14%, coborând la 2.862,81 puncte. În total, au fost tranzacţionate, ieri, 84 de companii din cele 891 tranzacţionabile de pe segmentul Rasdaq.