RASDAQ Titlurile "Dunapref" Giurgiu, în urcare cu 12,19%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 aprilie 2012

Titlurile "Dunapref" Giurgiu, în urcare cu 12,19%

"Dunapref" Giurgiu (simbol DGNA) s-a situat, ieri, în topul lichidităţii, înregistrând transferuri de 191.020 lei. În total au fost schimbate 14.931 acţiuni, care reprezintă 4,25% din capitalul social. Preţul acţiunilor DGNA a evoluat, ieri, în intervalul 9 - 12,89 lei/titlu. Cotaţia de referinţă s-a apreciat cu 12,19%, la 12,79 lei/titlu.

"Dunapref" Giurgiu are un capital social de 877.735 lei, fiind divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei/titlu. "CCCF-Drumuri şi Poduri Timişoara" Bucureşti are o participaţie de 30,81%, iar "Drum Art" Bucureşti deţine 23,63% din titlurile DGNA, potrivit ultimelor raportări.

Investitorii au tranzacţionat, ieri, titluri "Agrana" România (simbol BETA) în valoare de 19.073 lei, fiind schimbate 27.695 acţiuni. Cotaţia de referinţă a crescut, ieri, cu 25,45%, la 0,69 lei/titlu. Preţul minim al titlurilor PRBU a fost 0,6 lei/titlu, iar cel maxim 0,72 lei/titlu.

"Agrana" România are un capital social de 14.454.214 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu. Acţionarul majoritar al companiei este "Agrana Zucker" Viena, care deţine 91,12% din titluri.

Volumul transferurilor realizate, ieri, cu titlurile "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) a fost de 17.759 lei. Cele 253.434 acţiuni schimbate au avut preţuri cuprinse între 0,0696 lei/titlu şi 0,0715 lei/titlu. Cotaţia de referinţă a scăzut cu 3,70%, la 0,0701 lei/titlu.

Societatea "Armax Gaz" Mediaş a avut, ieri, o capitalizare bursieră de 43.041.238 lei.

Pe piaţa Rasdaq, tranzacţiile încheiate, ieri, au totalizat 2.311.745 lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a crescut cu 0,33%, la 1.553 puncte. Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, a stagnat la 904 puncte. Indicele Raq-II, care urmăreşte evoluţia acţiunilor de la categoria a doua, a urcat cu 1,33%, la 1.845 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb