Raţionalizarea iraţionalului

Lumea vrea să înţeleagă. Să aibă explicaţii pentru ceea ce se întîmplă în faţa ochilor, mai ales că nimănui nu-i vine a crede ochilor. A înţelege este nu doar o condiţie pentru reducerea disconfortului, a tensiunilor şi incertitudinilor create de disonanţa cognitivă, ci şi un prim pas, absolut necesar, pentru a putea controla, de la un moment dat, şirul evenimentelor care îşi descarcă nestăvilit asupra realităţii consecinţele. De la cele economice, la cele geopolitice şi de la cele care ţin de mediu, la cele umanitare. Ce este, încotro se îndreaptă aşa zisa "operaţiune specială" pe care Putin a pus-o în mişcare împotriva Ucrainei? Cum poate fi blocată, înnăbuşită, stopată, contracarată? Cum poate fi împiedicată să se extindă în zone limitrofe ori să se transforme într-un larg război regional, dacă nu cumva chiar mondial? Ce preţ trebuie plătit pentru ca lumea în ansamblu şi Rusia nu mai puţin, să se întoarcă într-o zonă a normalităţii controlate şi predictibile a relaţiilor internaţionale? Cum pot fi gestionate pericolele generate de ameninţările nucleare, deja vînturate insistent în discursul public de la Moscova, începînd cu Putin şi alţi înalţi reprezentanţi ai regimului său şi terminînd cu propadandiştii de serviciu ai puterii? Ploaia de întrebări care aşteaptă răspuns, luată picătură cu picătură, formează deja un ocean în furtună. Pentru a putea să ne salvăm de la naufragiu este nevoie de un solid punct de ancorare.

De un rezistent nucleu explicativ, din care să poată fi derivate răspunsurile la felurite alte întrebări particulare. Este nevoie de o raţionalizare sursă! Astăzi v-o ofer pe cea construită de Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei între 1974 şi 1982 (SPD) şi unul dintre puţinii ocupanţi ai înaltelor funcţii de stat ai secolului al XX-lea, dispunînd de o armătură intelectuală care îl singularizează nu doar în tagma politicienilor, ci şi în cea a intelectualilor umanişti ai secolului său.

"Mit den Russen leben" (A convieţui cu ruşii) este primul capitol al memoriilor sale, ieşite de sub tipar în 1987. În viziunea lui Schmidt, pentru a descifra şi a putea prezice comportamentul politic al Rusiei, grila explicativă trebuie să conţină neapărat şi simultan următoarele repere:

1. Mesianismul rus, susţinut masiv nu doar prin instrumentele moderne ale propagandei oficiale de partid şi de stat, cît mai ales, prin Biserica rusă. În materie politică, el se traduce printr-o mereu trează şi nestăvilită sete de expansiune teritorială, de aducere sub umbrela ascultării ruseşti a noi şi noi ţinuturi, popoare, ţări. De la Ivan al IV-lea, Petru I şi Ecaterina cea Mare, la Stalin, Hrusciov, Brejnev, iar acum...Putin;

2. Lipsa de expunere istorică şi de aderenţă la soluţii de guvernare liberale, democratice. H. Schmidt observă cu bun temei că toţi cei care au încercat în diferite timpuri şi regimuri politice să promoveze în Rusia valorile culturii democratice, ale libertăţii individuale, statului de drept şi societăţii deschise au fost mereu o minoritate. Una fără impact politic semnificativ, cel mult un fel de cerc de dezbatere;

3. Greşeala repetată a Occidentului: iluzii morale în loc de poziţii ferme. Occidentul, politicienii şi mai ales intelectualii săi, au încercat în repetate rînduri să creeze în Rusia o rezistenţă faţă de modelul autocrat şi dictatorial, să îl descalifice, să îi expună hibele, contrapunîndu-i valorile morale specifice lumii libere. Rezultatul a fost de fiecare dată acelaşi: acţiunile occidentului au fost întotdeauna interpretate şi prezentate drept forme insidioase de agresiune împotriva valorilor şi fundamentelor culturale ale Rusiei, ceea ce a dus la o întărire a rezistenţei interne, nicidecum la o deschidere socială. Diagnoza şi prescripţia politică a lui G. F. Kennan, din 1947, consideră Schmidt, este mai mult decît valabilă şi azi: "Elementul central al oricărei politici americane faţă de Uniunea Sovietică trebuie să constea într-o îndiguire de lungă durată, răbdătoare dar în acelaşi timp solidă şi adaptativă a eforturilor de expasiune ruseşti";

4. Complexul de securitate al Rusiei, a cărui origine trebuie căutată în înfrîngerea suferită în Războiul Crimeei, din 1856. De atunci, în cultura politică a Rusiei este valabil doar motto-ul: "Graniţa Rusiei este sigură doar atunci cînd soldaţii noştri stau de pază şi de o parte şi de cealaltă parte a ei";

5. Complexul de inferioriate al Rusiei generat de preeminenţa, uneori mai puternic, alteori mai puţin marcată a Occidentului din punct de vedere economic, tehnologic, ştiinţific şi cultural. În competiţia cu Occidentul, doar "argumentul nuclear" a creat pentru Rusia, cu adevărat, condiţia unui statut de paritate strategică şi recunoaşterea ei ca super-putere globală.

Dacă vi se pare satisfăcător, vă las pe dumneavoastră să decideţi. Eu, unul, nu mă las înduplecat cu nici un chip. În ceea ce mă priveşte, iraţionalul nu poate fi raţionalizat, fără a-i deforma structural natura. Evenimente a căror rădăcină se află în cele mai adînci şi tulburi întunecimi de minte rătăcită pot fi explicate în fel şi chip....raţional, dar aceste explicaţii sunt ca şi "distinsele" discursuri ale unor "pricepuţi", pe marginea unui tablou sau a unei piese muzicale. Doar nişte vorbărie, interesantă şi închegată uneori, admit, dar fără nici măcar un punct de aderenţă cu materialul, cu "obiectul" pe care pretind că îl explică. Nu pentru că ei, autorii discursului, ar fi nişte nepricepuţi sau ageamii, ci pentru că acel punct nici nu există şi nici nu poate fi creat. Fie că porneşti de pe un mal, fie de pe celălalt, între iraţional şi raţional nu pot fi construite punţi.