Războiul clienţilor cu băncile, botezat şi de partide

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 octombrie 2010

Mai multe grupuri de clienţi nemulţumiţi ai Volksbank, BCR, Raiffeisen, Bancpost, Alpha Bank şi RBS au depus, ieri, câte o scrisoare la sediile PDL, PC, PSD şi PNL, prin care au solicitat ajutor politic, în urma diferenţelor între declaraţiile şi acţiunile concrete ale acestor partide ce au apărut pe fondul ordonanţei privind creditele populaţiei.

Grupuri de clienţi au mai trimis şi luna trecută către Camera Deputaţilor şi Senat o scrisoare prin care cereau parlamentarilor să voteze în favoarea adoptării legii de aprobare a OUG 50/2010 în forma propusă de Guvern, astfel încât interesul consumatorilor să fie mai presus decât interesele financiare ale unor companii.

"Facem apel să puneţi interesele consumatorilor mai presus de interesele grupurilor financiar-bancare care şi-au intensificat eforturile de lobby deoarece nu vor să recunoască practicile abuzive de până acum şi, ca noi toţi, să îşi asume că, în timp de recesiune, toată societatea este afectată. Vă rugăm să votaţi prevederile OUG 50/2010 în forma propusă de Guvern şi apăraţi-ne drepturile!", este apelul clienţilor către politicieni.

Conflictul dintre clienţi şi bancheri a început în iulie, când Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care trans­pune în legislaţia actuală conform Directivei Europene 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, ce nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial. Senatul a aprobat la începutul lunii septembrie legea de adoptare a OUG 50/2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb