Războiul rece, varianta adaptată la secolul XXI

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 octombrie 2013

Războiul rece, varianta adaptată la secolul XXI

Războiul rece, încheiat oficial în 1989, pare să fi fost repornit. Chiar dacă nu se mai vorbeşte de ideologii şi sisteme politice contrare, mizele economice şi goana după resurse au reaprins un conflict în care alianţele la nivel global nu sunt pe deplin conturate, existând ţări care încă nu ştiu în ce poziţie să se plaseze. Spionaj la nivel înalt, a se vedea celebrul caz "Big Brother" legat de interceptările NSA, membri ai unor servicii secrete care fug de la Washington şi găsesc azil politic la Moscova, înalte oficialităţi ale căror telefoane sunt ascultate de instituţiile altor ţări sau premieri care anunţă imediat după o vizită în SUA că vor merge cu proxima ocazie şi în Rusia, sunt elementele care conturează un tablou desprins mai degrabă din anii 60, când "criza rachetelor" a dus omenirea pe buza prăpastiei.

Întreaga presă mondială vuieşte după ce s-a aflat că telefonul mobil al cancelarului Angela Merkel ar fi fost interceptat de serviciile de spionaj americane. Faptul că Angela Merkel l-a sunat imediat pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere explicaţii nu face decât să confirme cele mai negre bănuieli. "Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile se vor confirma, această situaţie este total inacceptabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german. Faptul că preşedintele american a negat era absolut previzibil. Ministrul german de Externe l-a convocat pe ambasadorul american, ieri după-amiază, pentru ca acesta să explice informaţiile legate de interceptarea telefonului mobil al Angelei Merkel. În august, presa a dezvăluit activităţi de spionaj ale serviciilor secrete americane care vizau oficiali UE şi din ţări europene, inclusiv germani. Parlamentul European a solicitat, săptămâna aceasta, Comisiei Europene suspendarea unui acord cu Statele Unite privind transferul datelor bancare, ca reacţie la dezvăluirile privind activităţile de spionaj ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA). În acelaşi registru, Franţa a cerut explicaţii din partea SUA în legătură cu programul de spionaj al NSA, încercând să pună capăt unei situaţii extrem de neplăcute, iar Mexicul a anunţat o anchetă "exhaustivă", dar şi convocarea ambasadorului Statelor Unite la o rundă de discuţii. Asaltat din toate părţile, preşedintele Obama a dat asigurări că "anumite" dezvăluiri au "deformat" activităţile NSA, chiar dacă "altele le ridică întrebări legitime prietenilor şi aliaţilor noştri despre modul de utilizare a capacităţilor de supraveghere".

Interesant este şi "mersul pe sârmă" efectuat de şefii de stat sau guvern din Europa care încearcă să păstreze relaţii bune cu marile puteri militaro-economice. Prezent pentru câteva zile în SUA, premierul Victor Ponta a ţinut să anunţe că intenţionează ca anul viitor să efectueze o vizită la Moscova, deoarece ţara noastră îşi respectă statutul de membru NATO şi UE, dar trebuie să aibă relaţii economice şi comerciale cu toate statele, inclusiv cu Rusia şi China.

Pe de altă parte, Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat cu ocazia Consiliului NATO-Rusia că instalarea elementelor antirachetă va continua, prin montarea, săptămâna viitoare, a unor echipamente în ţara noastră, chiar dacă divergenţele între cele două părţi continuă. "Nu am reuşit să găsim o soluţie comună în acest dosar, iar preocupările ruse rămân, dar vom continua să discutăm", a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este adeptul dialogului în care lucrurile să fie discutate direct: "Părţile trebuie să continue să discute în mod franc şi direct pentru depăşirea divergenţelor. Nu este un secret că nu am găsit încă modalitatea de a colabora în domeniul apărării antirachetă". Programul antirachetă al NATO, bazat pe tehnologie americană, este de mulţi ani principalul subiect de dispută între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia. NATO l-a prezentat ca fiind destinat protejării statelor europene de un eventual atac balistic iranian, dar Rusia îl percepe ca fiind o ameninţare la adresa securităţii sale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. corecta concluzia din titlu!

    n the future, the modern military conflict will have a more and more integrating aspect. Tactical level

    actions, thus become more precise and effective, are trained and coordinated at the highest levels, rapidly and  

    less damaging, but with important effects on the personnel and on the technique. A new physiognomy is  

    therefore stipulated, in terms of the modern battlefield, featured by the highly used technology, by the range of

    the psychological tasks’ actions, and by the special forces’ diversified ones. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb