RĂZBUNAREA SERVICIILOR? Udrea crede că SIE a înghesuit-o în EADS

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 30 octombrie 2014

Udrea crede că SIE a înghesuit-o în EADS

Actualizare 19:25 Şefa DIICOT a solicitat CSM verificarea imaginilor cu Elena Udrea

Procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica, a solicitat astăzi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să declanşeze verificări privind imaginile difuzate astăzi, în care apărea alături de Elena Udrea la Paris, precum şi comentariile efectuate în spaţiul public cu acest prilej, de natură a aduce atingere reputaţiei profesionale.

Imaginile au apărut pe site-ul www.Joscenzura2014.wordpress.com şi au fost preluate de mai multe posturi de televiziune, însă la această oră site-ul apare că ar fi fost şters.

Totodată, potrivit unui comunicat al DIICOT, "Procurorul şef al DIICOT, Alina Mihaela Bica, înţelege să nu comenteze în spaţiul public aspecte care ţin de viaţa privată, desfăşurate în cadrul efectuării unui concediu de odihnă".

---

Actualizare 18:10 Udrea, despre fotografiile cu şefa DIICOT: "E vorba de un filaj al serviciilor secrete, o lucrătură tipică a SIE"

Elena Udrea a afirmat astăzi că fotografiile în care apare alături de Alina Bica, procurorul şef DIICOT, la Paris, sunt rezultate dintr-un "filaj" al serviciilor secrete şi au fost realizate "pe cheltuiala statului român".

"Este evident că e vorba de un filaj al serviciilor secrete care, pe cheltuiala statului român, au supravegheat trei femei aflate într-un week-end privat", a spus Udrea, într-o conferinţă de presă, subliniind că "a fost o vizită privată, fiecare şi-a plătit vizita" şi acuzând faptul că "este o lucrătură tipică a Serviciului de Informaţii Externe".

Udrea a precizat că are o relaţie de "amiciţie" cu Alina Bica, procurorul-şef al DIICOT, cu care "obişnuia", când avea timp, "să mai ieşim la teatru, să mai mergem la un film".

---

Nu trece ziua în această campanie electorală fără vreun scandal de corupţie, ieri intrând în scenă afacerea EADS, în care sunt implicate, potrivit informaţiilor din mass-media, politicieni şi oameni de afaceri importanţi.

Un articol publicat în ediţia germană a Huffington Post, avându-l ca autor pe jurnalistul de investigaţii Vlad Georgescu, a făcut valuri în presa românească, întrucât susţine că Elena Udrea, Ioan Rus şi Gerhard Schroder ar fi implicaţi în dosarul EADS (contractul pentru securizarea frontierelor statului).

Elena Udrea a declarat, aseară, într-o conferinţă, că nu are nicio legătură cu dosarele Microsoft şi EADS şi că împotriva ei s-a declanşat un atac nemaiîntâlnit, în care este acuzată fără probe.

"Este vorba despre o intoxicare ajunsă în străinătate pe filiera Voiculescu. Am motive temeinice să cred că sunt implicate şi persoane din serviciile secrete", a mai spus Elena Udrea.

Jurnalistul Ion Cristoiu a scris ieri pe blogul său că articolul din ediţia germană a Huffington pare lucrătura SIE: "Luînd seamă la descinderile DNA din ultima vreme, toate susţinute de SRI, mă întrebam cînd va intra în joc, de partea cealaltă, şi SIE (...). De ce a plătit SIE acest articol, care explodează la Bucureşti cu cîteva zile înainte de primul tur, decisiv pentru locul al treilea la scrutinul prezidenţial?

Posibile răspunsuri: SIE îi plăteşte lui Traian Băsescu îndrăzneala de a fi susţinut că Serviciul s-a amestecat în bătălia politică internă; SIE vrea să contracareze intervenţia SRI prin DNA în campania electorală".

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat în vara acestui an că face verificări cu privire la Contractul "Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (SISF)", încheiat între EADS Deutschland GmbH Germania şi Ministerul de Interne, în valoare totală de 734 de milioane de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că s-ar bucura dacă "ar ieşi" la iveală şi dosarul EADS, în contextul evoluţiilor din dosarul Microsoft, precizând că şi dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti. Preşedintele a spus: "Dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti. Vă pot spune că am avut dosarul Microsoft pe masă, m-am uitat pe el, 13 bibliorafturi şi am luat şi alte date, pentru că mi-am mai adus aminte şi de alte firme şi am văzut că 5 firme şi patru oameni se regăsesc şi în EADS. (...) Practicile de la EADS s-au repetat şi la Microsoft. Nu sunt mega oameni de afaceri".

Huffington Post Germania: "Elena Udrea, Ioan Rus şi Gerhard Schroder ar fi implicaţi în dosarul EADS"

Informaţii despre dosarul de corupţie EADS au fost publicate, pe 22 octombrie, pe site-ul german LifeGen.de, dar şi ieri, în ediţia în limba germană a site-ului Huffington Post.

Ziaristul Vlad Georgescu scrie despre implicarea în semnarea acestui contract a fostului cancelar german Gerhard Schroder, a Elenei Udrea, dar şi a ministrului Ioan Rus.

Potrivit articolului Huffington Post, procurorii DNA ar putea cere, săptămâna viitoare, aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri implicaţi în negocierea şi semnarea contractului.

Articolul se referă la contractul semnat în 2004 şi completat în 2005 în prezenţa lui Gerhard Schroeder, cancelarul de atunci al Germaniei, ca fiind "iniţiat de Klaus Mangold şi Ion Ţiriac".

Pe scurt, în opinia autorului, statul român reprezentat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi care la rândul său a fost reprezentat de firma proprie SC COMEX SA s-ar fi obligat să plătească 743 de milioane de euro firmei EADS, o sumă rezultată din reducerea de la 650 la 543 de milioane de euro, plus o ulterioară majorare cu 200 de milioane de euro.

În scandalurile de corupţie anchetate de DNA şi în care apar numele concernelor Microsoft şi EADS, firma Fujitsu Siemens ar fi "funcţionat pe post de mecanism de spălare de bani", scrie Vlad Georgescu, adăugând: "La cererea Fujitsu Siemens au fost deschise conturi offshore în Cipru, prin care miniştri de prim rang au primit plăţi sub formă de onorarii de consultanţă sau bani-gheaţă (...) Într-o înţelegere secretă dintre EADS Deutschland GmbH şi MAI, Fujitsu Siemens (FSC) este conceput ca subantreprenor exclusiv, cu un volum investiţional de 60 de milioane de euro. Banii au fost redirecţionaţi de FSC prin firme existente şi nou înfiinţate din Cipru, unor membri de prim rang din guvernul României."

Autorul articolului din publicaţia germană se referă la figuri proeminente ale politicii româneşti, precum Ioan Rus, fost director al DaimlerChrysler Transsilvanien (până în 2000), apoi ministru de interne al României.

Vlad Georgescu mai susţine că Elena Udrea ar fi luată în vizorul anchetatorilor: "Aceasta a declarat drept credit, în declaraţia de avere prezentată fiscului românesc, mita de nouă milioane de euro pe care a primit-o fostul ei soţ actualmente refugiat în Dubai, Dorin Cocoş, (între timp, Cocoş s-a întors în ţară şi e în arest preventiv - n.red) şi contestă orice implicare în afacerea EADS-Fujitsu prin «necunoştinţă»".

Declararea drept credite a unor bani proveniţi din mită ar avea o cauză precisă, şi anume faptul că, după trei ani, pretenţiile de restituire a creditului se şterg, iar astfel "banii sunt spălaţi sub ochii autorităţilor", mai scrie Georgescu.

Autorul mai evocă numele Elenei Udrea în legătură cu "muşamalizarea unor fapte din trecut" cum ar fi rezultatele studiilor de impact asupra mediului în cadrul unui proiect de investiţii de milioane de euro derulat de firma Impact Developer&Contractor: "Prin proiectul Greenfield urmau să fie defrişate câteva hectare de pădure din Bucureşti", scrie Vlad Georgescu, potrivit Hotnews, adăugând că un document intern datat încă din 2011 şi emis de Direcţia Inspecţie şi Control semnala neregularităţi în implementarea unui astfel de proiect, însă "fostul ministru al mediului Elena Udrea a ignorat rapoartele prezentate de organele de anchetă - susţinând astfel sistemul condus de multimilionarul bucureştean Gheorghe Iaciu".

Vlad Georgescu mai scrie în articol: "În dosarul DNA referitor la EADS Deutschland, primele patru milioane de euro mită ar fi fost plătiţi în 2004. Alături de FSC, intră în joc şi subcontractorii EADS Deutschland, UTI şi Felix Telekom. Ancheta DNA, declanşată în urma unor indicii ale FBI, ridică întrebări referitoare la rolul lui Gerhard Schroeder, Klaus Mangold şi Ion Ţiriac. Aceştia au facilitat deal-ul, ducând mai multe discuţii pe această temă, în perioada respectivă, la nivel de guvern.

Sub semnul întrebării se pune şi rolul lui Klaus Mangold, care, în calitate de fost şef al consiliului de administraţie al DaimlerChrysler şi şef al Rothschild Deutschland GmbH, a avut legături directe cu ministrul de interne Ioan Rus. Tot o figură centrală era fostul manager al lui Boris Becker, cunoscut şi în Germania, Ion Ţiriac. În dosarul de anchetă al DNA referitor la actele EADS apare numele băncii sale -azi UNICREDIT ŢIRIAC BANK.

Ex-cancelarul Gerhard Schroeder s-ar fi implicat în 2004 «vehement, în semnarea contractului MAI-SISF între EADS Deutschland GmbH şi statul român». În 2006, fostul cancelar ar fi acceptat un job de «consilier» la Rotschild - al cărui şef pe Germania este fostul preşedinte al DaimlerChrysler, Klaus Mangold".

Între ciudatele coincidenţe bucureştene, Vlad Georgescu îl menţionează şi pe Bodo Hombach, care "a preluat cu WAZ Gruppe 50% din cotidianul România Liberă - şi ulterior a interzis redacţiei să se ocupe de cazul EADS".

Surse judiciare în iulie: "Contractul EADS a fost realizat cu subcontractanţi, pentru derularea mitei, care ajungea la persoane din Ministerul de Interne"

Contractul "Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat" încheiat de Ministerul de Interne cu EADS Deutschland GmbH Ge a fost realizat în baza unor "înţelegeri ascunse" legate de subcontractanţi, cu rolul de a "derula mitele", care ajungeau la persoane din conduceea MI, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Acestea au declarat în iulie că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac verificări cu privire la Contractul "Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (SISF)", încheiat intre EADS Deutschland GmbH Germania şi Ministerul de Interne, în valoare totală de 734 de milioane de euro.

Conform aceloraşi surse, la 15 iulie 2004, Ministerul de Interne a încheiat cu Bearing Point un contract privind încheierea studiului de fezabilitate pentru implementarea SISF, iar în termen de două zile studiul respectiv de fezabilitate a şi fost predat părţii române, care a efectuat o plată de 430.000 de euro către Bearing Point.

Sursele au mai susţinut: "Există indicii în sensul că acest studiu de fezabilitate, care indica firma EADS ca singura firmă din lume competentă să furnizeze SISF pentru MAI, a fost întocmit de angajaţii Midocar Consulting şi reprezintă o sinteză a unor studii anterioare, cu acelaşi obiect, realizate de alte firme în folosul Poliţiei de Frontieră. În baza studiului pus la dispoziţie de Bearing Point, comisia de negociere a MAI de la acea dată a decis achiziţia SISF prin negocierea cu sursă unică, şi anume cu firma EADS în Germania".

Pe de altă parte, mai spun aceleaşi surse, între 2003 şi 2004, pe parcursul negocierilor oficiale dintre MAI şi EADS, ca unicul producător oficial, i s-a permis acestuia să fie la curent cu absolut toate informaţiile şi discuţiile din cadrul întâlnirilor.

De asemenea, spun sursele citate, a fost permis "un control asupra oficialilor EADS care să nu pericliteze înţelegerile ascunse privind subcontractanţii ce urmau să fie folosiţi în proiect (Fujitsu Siemens Computers - FSC, UTI, Felix Telecom), subcontractanţi care aveau rolul de a derula mitele necesare aprobării contractului".

Ca urmare, pe parcursul negocierilor s-a ajuns la formula total nepotrivită pentru statul român, a unui contract-cadru cu o sumă fixă de 650 de milioane de euro, dar fără să fie precizate în detaliu soluţiile tehnice, echipamentele şi serviciile ce urmau să fie livrate, acestea urmând să fie agreate ulterior de către EADS, care astfel putea controla permanent, prin soluţiile tehnice oferite, profitul pe care urma să-l realizeze în acest contract, "profit din care urmau să fie plătite mitele necesare aprobării contractului", susţin sursele judiciare.

Pentru ca EADS să obţină acest contract, managementul companiei a fost condiţionat să încheie un contract de promisiune irevocabilă de subcontractare cu FSC, pentru comenzi de 40 până la 60 milioane de euro, mai spun sursele.

Managementul FSC, la rândul său, ca să primească aceste comenzi de la EADS, a fost condiţionat să semneze, în acelaşi timp, contracte de comision pentru reuşită cu firma Gessa, cu un comision de 10% şi cu firma Profinet, cu un comision de 5%, bani care reprezentau mita pentru persoanele din conducerea MAI şi cabinetul premierului de la acea vreme, susţin aceleaşi sursele judiciare.

Ioan Rus: "Îmi vine greu să cred că au existat ilegalităţi legate de contractul încheiat de MAI cu EADS"

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunţat, în vara acestui an, că îi vine greu să creadă că au existat ilegalităţi în contractul "Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat" încheiat de Ministerul Afacerilor Interne cu EADS Deutschland GmbH Ge, adăugând că au existat o comisie şi o companie care au negociat.

Ioan Rus a menţionat că nu a negociat personal cu EADS, acest lucru fiind făcut de o comisie şi o companie din interiorul ministerului.

În plus, Rus a spus că, înainte să se ajungă într-o fază semifinală sau finală a negocierilor, el a plecat de la minister.

Publicăm, mai jos, un articol apărut în ziarul BURSA în 17 septembrie 2004, în care sunt prezentate aspecte importante din afacerea EADS.

Dezvăluire: Ce se ascunde în spatele scandalului "România Liberă"?

17 Septembrie 2004

În spatele scandalului "România liberă" se petrec lucruri chiar mai ciudate decît limitarea libertăţii de expresie. În timp ce "România liberă" publică de zor articole împotriva afacerii EADS - 5 articole în ultimele două săptămîni - Bodo Hombach, directorul trustului german WAZ - care este proprietar al ziarului românesc (70%) - este adînc implicat în afacerea criticată de "România liberă", intrînd, pare - se, în conflict de interese. După cum susţine ziarul "Cotidianul" de ieri, firma EADS a fost implicată în numeroase proiecte ale Pactului de Stabilitate, Pact al cărui şef, a fost chiar Bodo Hombach, pînă în 2001. Dar această afacere are o istorie îndelungată şi complicată în care sînt implicate personalităţi politice şi de afaceri de prima mărime.

În timp ce directorul "România liberă", Petre Mihai Băcanu şi echipa redacţională acuză imixtiunile în politică editorială, care s-ar fi înteţit după luna mai, şefii WAZ par să se înţeleagă minunat cu autorităţile române. Băcanu a afirmat chiar că a fost martor, în biroul lui Hombach, cînd Mircea Geoană l - ar fi sunat pe directorul AZ, solicitându-i ca "România liberă" să o lase mai moale cu atacurile la adresa Guvernului şi a PSD. De unde atît prieteşug între Geoană şi WAZ? Cum s-o fi ajuns aici?

Omul de afaceri Ion Ţiriac pare să fie puntea de legătură între actuală afacere "EADS - securizarea frontierelor", în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, care presupune dotarea poliţiei de frontieră cu un sistem integrat de securizare a frontierei, pe standardul TETRA (sistem de comunicaţii mobile terestre digitale) - şi o afacere similară, demarată în urmă cu aproape cinci ani.

În 1999, Statul român a scos la lictatie licenţă naţională de operare în standardele "TETRA".

Şapte companii s-au luptat pentru obţinerea licenţei, care, în final, a fost adjudecată de către firma bucureşteană "Mobiplus" SA, în care sunt implicaţi Nicolae Badea, şeful firmei "Computerland", magnatul media Adrian Sîrbu, Ion Ţiriac şi omul de faceri Mihail Rotenberg, patronul "AccesNET". Toţi patru mai sînt implicaţi şi în alte afaceri împreună: Ţiriac cu Sîrbu, Sîrbu cu Badea, Badea cu Rotenberg. Întreagă afacere "TETRA" a fost estimată la aproximativ 100 de milioane de dolari. Principalul concurent al firmei bucureştene a fost compania "Motorola", care a şi contestat licitaţia.

Rotenberg: "Am făcut schimb de acţiuni

cu Nicolae Badea"

Omul de afaceri israelian Mihail Rotenberg, care este acţionar cu 5% în firma "MobiPlus", spune că a intrat în această afacere datorită prieteniei cu Nicolae Badea, pe care îl cunoaşte de treizeci de ani, de pe băncile facultăţii.

"Am intrat în MobiPlus, fiindcă am făcut schimb de acţiuni cu Nicolae Badea. Eu i - am dat, în schimb, acţiuni la o companie de a mea, ne - a declarat ieri Mihail Rotenberg, adăugînd: "Un alt motiv pentru care am vrut să intru în acest proiect este faptul că eram în relaţii excelente cu firma Motorola, iar eu am dorit ca această companie să participe împreună cu Mobiplus la licitaţie, dar acest lucru nu s - a mai realizat". Domnul Rottenberg spune că nu ştie ce s - a mai întîmplat cu proiectul după anul 2000 şi că firmele sale nu sînt implicate în proiectul actual cu EADS.

Legătură Ţiriac - Hombach

În luna mai anul trecut, Cabinetul Năstase creează printr - o ordonanţă de urgenţă un Consiliu de Strategie la Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS), instituţie condusă de Marian Săniuţă, actualul ministrul de interne. Coordonatorul Consiliului de strategie este numit omul de afaceri Ion Ţiriac, care la doar cîteva zile anunţă că a adus, ca membri în Consiliu, două nume grele: pe preşedintele DaimlerCrysler, companie asociată în concernul multinaţional EADS, şi pe Bodo Hombach, fostul şef al Pactului de Stabilitate. Pe vremea cînd Ioan Rus era ministru de interne (şi partener de afaceri cu Ţiriac) şi pe cînd Bodo Hombach era şeful Pactului de Stabilitate, încep discuţiile pentru realizarea proiectului intitulat "securizarea frontierei", cuprins în negocierile cu Uniunea Europeană. În timpul campaniei electorale de la alegerile locale, Ioan Rus demisionează din fruntea Ministerului de Interne, în speranţa că acest lucru îl va ajuta să cîştige primăria Clujului. Noul ministru de interne este numit Marian Săniuţă, şeful ARIS, deşi nimeni nu îl anticipase. De ce tocmai şeful ARIS, în structura căruia se află Consiliul cu Ţiriac şi Hombach, a fost numit şef la Interne cu doar cîteva luni înainte de semnarea contractului cu EADS?! Explicaţia poate fi aceea că era în Temă cu acest contract.

Peste capul UE

Relaţiile tensionate dintre România şi Germania, din cauza susţinerii necondiţionate a intervenţiei americano - britanice în Irak, se îmbunătăţesc brusc în mai 2003, luna în care Bodo Hombach, fostul consilier al lui Gerhard Schroeder, cancelarul Germaniei, este invitat să facă parte din Consiliul de Strategie al ARIS. Cunoscutul jurnalist, Emil Hurezeanu, pe atunci consilierul personal al premierului Năstase, confirmă în acea perioadă că relaţiile noastre cu Germania sînt excepţionale şi că Gerhard Schroeder va vizita ţara noastră în curînd. Acest lucru se întîmplă abia luna trecută, iar pe parcursul vizitei sale, este semnat contractul pentru securizarea frontierei. După semnarea contractului cu EADS, Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti se trezeşte brusc din adormire şi spune că habar nu are de acest contract. Jonathan Scheele solicită Guvernului explicaţii, susţinînd că Delegaţia nu a fost informată de semnarea contractului. Deci, un proiect cerut insistent de Uniunea Europeană este realizat cu una dintre cele mai mari companii europene - EADS - în care sînt împletite interese nemţeşti, franceze şi spaniole, iar Delegaţia Comisiei Europene habar nu are de semnarea contractului! Cam ciudat, nu - i aşa?

Oficialii Guvernului român au susţinut că, pentru acest proiect, efortul financiar de un miliard de euro este mixt fiind suportat atît de partea română, cît şi prin finanţare UE Jonathan Scheele neagă că Uniunea Europeană ar da vreun euro pentru acest proiect! Să fie acesta rezultatul ironic al activităţii ARIS care ar fi trebuit să atragă investiţii străine, iar nu să scoată bani de la buget?!

Ascedentul Guvernului asupra trustului WAZ

După semnarea contractului, presa îl nominalizează pe Nicolae Badea ca fiind cel care face cu adevărat jocurile în ceea ce priveşte partea tehnică a contractului şi legătură cu subcontractorii. Dar Badea nu a fost singurul în prima afacere, numită TETRA. Ci a fost secondat de Adrian Sîrbu şi Ion Ţiriac. Este plauzibil ca şi acum, cînd este vorba tot de introducerea standardului TETRA în comunicaţiile de pe frontieră de est, Adrian Sîrbu şi Ţiriac să îl fi lăsat la înaintare doar pe Nicolae Badea. Iar miza pare să fie o afacere de cîteva sute de milioane de euro. Un alt nume vehiculat ca posibil subcontractant este Tiberiu Urdăreanu, patronul firmei UTI, care şi el apare în relaţii de afaceri cu Nicolae Badea. Secretomania cu care s - a realizat acest contract, (fiind ascuns chiar şi de ochii UE) precum şi acest lung şir de coincidenţe, par să arate că afacerea a fost clocită în laboratorul ARIS, cu Bodo Hombach, la masă. Şi că Guvernul are un ascendent asupra şefului de la WAZ.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Da, draguta, Voiculescu e de vina! Dar stai, Voiculescu e la parnaie, bagat de bunul tau protector, chiombaliul national. Si-atunci ce ramane de facut? Eu cred c-ar trebui reactivata pedeapsa cu moartea. Ii punem streangul de gat si-am rezolvat-o. Nu-i asa Pisi? Numai ca, ai grija ce-ti doresti! Iti dai seama ce dezastru va face dupa fantoma lu' Voiculescu? Si-atunci cu ce mai lupti? Cu vanatorii de fantome, cu exorcistii sau cu Super-Adevarata Mama Omida?

    1. Macar primesti leafa pentru improscarea cu noroi a tot ce nu e PSD?

      Daca te-ai gandi un pic inainte de a vorbi poate t-ar fi trecut prin minte ca dna.Udrea nu avea nici un fel de functie de decizie in 2004-2005 la inceperea contractului. 

      Pe de alta parte daca in declaratia de avere aparea un credit acesta este extrem de usor de verificat daca este real sau nu. Intrebi de la cel de la care spune ca l-a luat.

      Desigur dna. Udrea nu e imaculata. Dar nici sa inghitim pe "nemestecate" minciuni debitate de unii. 

      daniele tata.....basist, basist......dar nu te penibiliza chiar in halul asta.....ce functii de decizie (ca sa te citez......vezi, citez un clasic in viata....) avea trupa ajunsa la bulau (temporar ce-i drept....) din dosarul microsoft....recte cocos si nicu niro (ca asa i-a spus eroul tau!!)?....nu trebuie sa raspunzi......ca o sa te penibilizezi si mai tare.....hai, te pupa tata!.....vezi ce faci din decembrie.....eu zic ca e cazul sa te reorientezi de pe acum.....vezi pe cine ajungi sa pupi la poponet!

    Imaculata nu are nici o vina. Acum e blonda .

    Ce vreti oare altceva ?, asta am ales asta avem, nu avem dreptul la alte pretentii iar "EI" nu vor lasa din brate "scorbura cu miere", de parca, nu stiu daca intradevar ca "dupa chip si asemanare", romanii, si-au votat pe cei mai "mincinosi, corupti si hoti dintre ei" ca sa-i reprezinte si conduca, nu stiu daca suntem o rusine pentru natia umana dar, claasa politia romaneasca "DA", parca anume si, si platiti pentru aceasta, arunca "poorumbeii din gura" pentru "distrugerea c redibilitatii Romaniie, a noastra, distrug, cotatiile valutare, valoarea preturile pe Bursa ... etc, in paguba si detrimentul a milioane de romani, ... cine naiba i-au votat, oare noi sa fim "nepricopsiti si negiobii aia ?":

    Pai ea cu inghesuiala se ocupa de cand se stie... E o placere sa fie inghesuita , dar sa iasa bani, ca are principii... O prostituata de lux cu ambitii aberante care trebuia de mult pusa la punct. Sau la racoare. Dar ne mai distram si noi, avem si noi Ciociolina noastra... Buuuuna pentru romani. Sau arabi, chinezi, nemti, orice daca sar cu banul.

    1. Sunteti inghesuiti/frustati rau de tot; cred ca ati avut parte doar de creolele din capu'satului, daca nu cumva doar de stanga/dreapta iar acum v-ati gasit sa rabufniti. 

      titlul este foarte frumos ales, insa cativa dintre colegii mei comentaci o dau pe aratura cu limbajul. Sunt doar o multitudine de publicatii care ar duce dorul acestor comentarii plictisitoare...

      Fraierule, nu vezi ca te-ai lasat prostit? Tot satu stie ca-i vopsita!

    si vrea sa ocupe Scaunul Tarii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb