RĂZVAN CUC: Modificăm Legea achiziţiilor publice să grăbim paşii pentru implementarea proiectelor noi

M.I.
Politică / 12 martie 2019

Răzvan Cuc (Sursă foto: Twitter)

Răzvan Cuc (Sursă foto: Twitter)

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, astăzi, că intenţionează să promoveze modificarea Legii achiziţiilor publice pentru a grăbi paşii pentru implementarea proiectelor noi de infrastructură.

Întrebat despre protestul generat de lipsa autostrăzilor, Cuc a spus: "Am înţeles şi înţeleg nemulţumirea, tocmai de asta aţi văzut că şi gradul meu de a pune presiune pe drumari este unul sporit", scrie Agerpres.

"Eu nu pot să lucrez în afara termenului legal şi în afara prevederilor legale, nu am cum să fac lucrul acesta oricât de mult mi-aş dori. Sunt fonduri europene, trebuie să urmăresc o anumită procedură, un obiectiv, studiu de fezabilitate, proiectare, execuţie, trebuie să am autorizaţie, acord de mediu, exproprieri. Tocmai de aceea vreau să fac şi nişte modificări legislative să grăbim aceşti paşi, astfel încât să putem implementa proiectele noi", a adăugat Cuc, după audierea sa în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor.

El a menţionat că printre măsurile care vor fi luate se numără modificarea Legii achiziţiilor publice.

"Am spus că modificăm Legea achiziţiilor, o să vin cu nişte amendamente probabil săptămâna viitoare. (...) Vom face o comisie reunită cu cei de la juridic pentru a grăbi semnarea contractelor şi a nu mai exista un risc pentru autoritatea contractantă, lucru care mi se pare de bun simţ şi normal să-l facem. Modificăm şi partea de autorizaţie de construcţie care ţine de Ministerul Transporturilor să ne putem elibera, să nu mai avem (...) şapte interministeriale şi aşa mai departe, (...) vom da ordonanţă pe partea de autorizaţii de construcţii şi pe partea de mediu, trebuie să vorbesc şi cu doamna ministru (Graţiela Gavrilescu - n.r.)", a explicat Răzvan Cuc.

Ministrul a explicat că doreşte modificarea legii astfel încât să existe posibilitatea semnării contractelor după pronunţarea Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor iar oricine are o nemulţumire poate contesta în instanţă.

"Modificările pe care dorim să le aduce la Legea achiziţiilor vizează posibilitatea de a semna contractele după prima pronunţare a CNSC (Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor), bineînţeles oricine are o nemulţumire se poate duce mai departe să conteste în instanţă, dar noi semnăm contractul şi dăm drumul la acel contract pentru că nu mai putem să aşteptăm şi apoi am introdus nişte prevederi foarte clare ce se întâmplă în cazul în care instanţa atribuie prin hotărâre proiectul unui alt ofertant", a afirmat Cuc.

El a completat că doreşte ca obiectivele să fie finalizate, menţionând că ştie că deranjează mulţi oameni prin anumite măsuri pe care le ia, mai informează Agerpres.

"Eu asta vreau să vă spun, ministerul eu îl conduc, nu-l conduce un ONG sau altcineva care are interes să blocheze proiectele, normal că ştiu că supăr şi deranjez mulţi oameni când iau anumite măsuri, dar asta e viaţa. Eu vreau ca românii să nu mai protesteze 15 minute, 20 minute, o oră, vreau să avem obiectivele finalizate. E normal, avem bani, dacă nu putem controla lucrul acesta, înseamnă că avem o problemă", a menţionat Răzvan Cuc.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb