REACŢIA LIDERILOR DUPĂ EXPLOZIILE DE LA BRUXELLES Premierul francez: "Europa e în stare de război"

Ziarul BURSA #Internaţional / 23 martie 2016

Lideri din întreaga lume şi-au exprimat ieri solidaritatea cu Belgia şi au condamnat atacurile "barbare" de la aeroportul şi de la metroul din Bruxelles, relatează DPA.

Premierul francez Manuel Valls a reacţionat ferm după exploziile de la Bruxelles, susţinând că "Europa e în stare de război", relatează Le Monde. "Suntem în război, ne confruntăm cu acte de război de luni de zile în Europa. Şi în faţa acestui război, este nevoie de o mobilizare în orice moment", a declarat şeful guvernului francez, după reuniunea de urgenţă de la Palatul Elysee, la care s-a convenit asupra întăririi în continuare a măsurilor de securitate în Franţa.

La rândul sau, preşedintele francez Francois Hollande a menţionat, într-un comunicat, că "prin intermediul atentatelor de la Bruxelles, întreaga Europa este lovită". Europa trebuie să ia "măsuri indispensabile în faţă gravităţii ameninţării", a adăugat şeful statului francez.

Preşedintele american Barack Obama a condamnat dur atentatele din Bruxelles şi a reiterat sprijinul militar al americanilor împotriva terorismului.

"Gândurile noastre sunt alături de poporul belgian. Vom face tot ce este necesar pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili şi suntem solidari cu Belgia, aliatul nostru. Lumea trebuie să se unească, indiferent de naţionalitate, etnie sau religie pentru a lupta împotriva terorismului", a declarat Barack Obama, aflat într-o vizită istorică în Cuba, prima a unui preşedinte american din 1928 şi până acum.

"Atacurile demne de dispreţ de la Bruxelles ar trebui să ne facă mai uniţi: solidaritate cu victimele şi fermitate împotriva teroriştilor", a postat pe Twitter purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert.

"Cu inima şi cu mintea la Bruxelles", a scris, la rândul său, pe Twitter premierul italian Matteo Renzi.

"Grecia este solidară cu cetăţenii belgieni şi europeni. Nu putem permite ca teama, ura religioasă şi rasismul să prevaleze în Europa", a postat şi premierul elen Alexis Tsipras pe aceeaşi reţea de socializare.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat drept o "crimă barbară" seria de explozii care a zguduit ieri dimineaţă capitala belgiană Bruxelles.

"Lupta împotriva acestui flagel impune o cooperare internaţională de cel mai înalt nivel", a afirmat Putin, prezentând condoleanţe regelui Belgiei, Philippe, în legătură cu numărul mare de victime în urmă presupuselor atentate.

"Sunt şocat şi îngrijorat de evenimentele de la Bruxelles. Vom face tot ce vom putea pentru a oferi ajutor", a scris pe Twitter şi premierul britanic David Cameron.

Aleksei Puşkov: "Sunt ucişi oameni sub nasul NATO"

Aleksei Puşkov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), consideră atentatele de ieri de la Bruxelles drept o nouă dovadă de inconsistenţă a politicii duse de NATO, relatează agenţia rusă de presă Regnum. "În timp ce Alianţa Nord-Atlantică se ocupă de instalarea de noi unităţi militare în statele baltice, iar SUA împreună cu NATO intenţionează să crească în mod substanţial prezenţa lor în Europa de Răsărit, la Bruxelles, chiar sub nasul lor, unde se află între altele şi sediul Organizaţiei, sunt ucişi oameni în atentate teroriste", a afirmat Puşkov, într-o postare pe Twitter.

Premierul Michel: Belgia, ţintă unor atentate "oarbe, violente şi laşe"

Belgia a fost ţintă unor atentate "oarbe, violente şi laşe", a declarat ieri premierul belgian Charles Michel, citat de AFP. De ce ne-a fost frică n-am scăpat, a spus Michel, care a declarat că s-au înregistrat numeroşi morţi, dar şi răniţi, între care unii aflaţi în stare gravă.

Preşedintele Consiliului European: "Nou nivel de josnicie al teroriştilor"

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat "oroarea" după "atentatele teroriste" produse ieri dimineaţă la Bruxelles, relatează AFP. "Aceste atacuri marchează un nou nivel de josnicie din partea teroriştilor aflaţi în slujba urii şi a violenţei", a menţionat Tusk, într-un comunicat. Parlamentarii reuniţi în şedinţa comună au ţinut, ieri, un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor de la Bruxelles.

Şefa diplomaţiei europene: "O zi foarte tristă pentru Europa"

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a deplâns o "zi foarte tristă pentru Europa" după atacurile de ieri de la Bruxelles. "Este o zi foarte tristă pentru Europa, în momentul în care Europa şi capitala să sufere aceeaşi durere pe care această regiune (Orientul Mijlociu) a cunoscut-o şi o cunoaşte în fiecare zi", a declarat Federica Mogherini, cu ochii în lacrimi, la Amman, în cadrul unei conferinţe de presă alături de ministrul iordanian de externe Nasser Judeh.

"Suntem solidari nu numai cu victimele care suferă, ci de asemenea în reacţia la aceste acţiuni şi la prevenirea împreună a radicalizării şi a violenţei", a mai spus Federica Mogherini, potrivit stirileprotv.ro.

Cancelarul şi vicecancelarul Austriei: "Atacurile împotriva civililor din Europa, dovadă de laşitate şi barbarie"

"Aceste atacuri împotriva civililor în centrul Europei dau dovadă de laşitate şi barbarie. Europa trebuie să lupte unită împotriva terorismului şi să îşi apere valorile democratice", au transmis la rândul lor cancelarul şi vicecancelarul Austriei, Werner Faymann şi, respectiv, Reinhold Mitterlehner.

"Atacuri abominabile la Bruxelles. Gândurile mele sunt alături de cei afectaţi şi familiile lor. Suntem alături de Belgia", a scris pe Twitter şi premierul danez Lars Lokke Rasmussen.

"Este un atac la adresa Europei democratice. Nu vom accepta niciodată că teroriştii să atace societăţile noastre deschise", a spus premierul suedez Ştefan Lofven.

Prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy a scris pe Twitter că "terorismul nu ne va putea învinge". "Unitatea democraţilor din UE este şi va fi întotdeauna deasupra barbarismului şi lipsei de raţiune", a adăugat el.

"Europa este atacată încă o dată. Cei care ucid şi comit violente trebuie să fie înfrânţi şi vor fi înfrânţi", a transmis, tot pe Twitter, şi premierul irlandez în exerciţiu Enda Kenny.

Donald Trump: Bruxelles, odată un oraş frumos şi sigur, a devenit acum un "film de groază"

Aspirantul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a descris situaţia din Belgia după atacurile teroriste de marţi drept un "film de groază", iar capitala Bruxelles este în opinia sa "o catastrofă" la capitolul securitate, consemnează AFP.

"Vă mai amintiţi cum Bruxelles-ul era un loc frumos şi sigur? Acum nu mai este aşa, este o lume diferită! Statele Unite trebuie să fie vigilente şi inteligente", a comentat politicianul american într-o postare pe Twitter.

"Bruxelles era un oraş frumos, unde nu exista violenţă. Iar acum a devenit o catastrofă, un dezastru total", a insistat Trump apoi într-un interviu telefonic acordat postului Fox News. Prin urmare, el a cerut din nou să se interzică temporar intrarea musulmanilor pe teritoriul SUA, pentru a preveni infiltrarea extremiştilor printre aceştia.

"Belgia nu mai este Belgia. (...) Belgia a devenit un film de groază. Se produc lucruri oribile. Oamenii pleacă, le e frică. Iar toate acestea se întâmplă doar din cauză că oamenii nu se integrează", a afirmat el ulterior la emisiunea "Today show" a postului NBC.

"Nu vom permite ca aşa ceva să se întâmple în ţara noastră. Dar dacă totuşi s-ar întâmpla, am găsi responsabilii şi ei ar suferi foarte mult", a ameninţat Trump.

Şi contracandidatul său la învestitura republicană pentru Casa Albă, John Kasich, a reacţionat. "La fel ca toţi americanii, imaginile cu acest carnagiu mă îngrozesc", a spus el, în timp ce ultraconservatorul Ted Cruz a estimat că "atacurile teroriste nu sunt incidente izolate (...) şi islamul radical este împotriva noastră".

Solicitat să comenteze arestarea lui Salah Abdeslam, unul dintre teroriştii care au participat la atacurile de la Paris, Donald Trump a subliniat că "poliţia belgiană nu are nicio penetrare în cartierul" bruxellez Molenbeek, populat majoritar de musulmani, unde acest terorist a fost arestat. Abdeslam "era omul cel mai căutat de pe planetă, dar trăia acolo, chiar sub nasul lor", a remarcat politicianul american.

Turcia şi şase state arabe din Golf au condamnat atacurile de la Bruxelles

Turcia şi şase state arabe din Golf au condamnat atacurile ce au avut loc ieri pe aeroportul şi în metroul din Bruxelles şi care s-au soldat cu zeci de morţi şi de răniţi, relatează agenţia Reuters.

Premierul turc, Ahmet Davutoglu, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan au condamnat atentatele din capitala belgiană, survenite la trei zile după ce la Istanbul un membru al Statului Islamic şi-a detonat încărcătura ce-o avea asupra sa omorând patru turişti.

Secretarul general al Consiliului de Cooperare din Golf (GCC), Abdullatif al-Zayani, a afirmat într-un comunicat că GCC i-a oferit sprijin Belgiei. Din GCC fac parte Arabia Saudită, Kuweit, Bahrein, Oman, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

Exploziile de pe aeroportul şi din metroul din capitala belgiană au avut loc la patru zile după arestarea la Bruxelles a unuia dintre autorii atacurilor teroriste care au avut loc pe 13 noiembrie 2015 la Paris, Salah Abdeslam.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb