Realitatea bate filmul şi viceversa

Problema noastră, a celor care încercăm cu încăpăţînare să înţelegem pe ce lume trăim, în ce ţară trăim, în ce timpuri şi mai ales cu ce oameni ne împărţim fărîma de contemporaneitate ce ne-a fost repartizată de soartă, este că nu prea mai ştim care este realitatea şi care filmul.

Într-un mod ciudat, realitatea se comportă ca şi cînd ar fi obligată să asculte de scenariile scrise de cineva, iar scopul ei suprem ar fi să ne prezinte un film în regia deţinătorilor puterii. A puterii de tot felul, de la cea politică, la cea economico-financiară, şi de la puterea seducţiei telegenice, la puterea bodyguarzilor. La fel de ciudat, filmul realităţii, prezentat de media din România, modelează, influenţează, ba chiar ţine loc de ceea ce se întîmplă în viaţă.

Primul scenariu a făcut o legătură de-a dreptul mirobolantă între un potent om de afaceri, şeful proaspăt numit al serviciului de informaţii al Ministerului de Interne şi un consul al României aflat pe meleagurile însorite ale Italiei. Decupajul oferit de justiţie, prin arestarea a doi dintre protagonişti şi rechemarea de la post a celui de-al treilea, ne oferă imaginea unor legături primejdioase între puterea economică a unuia, puterea administrativ-informativă a celorlalţi şi decizia politică la cel mai înalt nivel. Media îngroaşă, prin comentarii şi analize, o cu totul altă latură, cea a legăturilor dintre interesele şi averea omului de afaceri şi cercul de influenţă politică creat de Preşedintele României şi persoanele din imediata lui apropiere. Arestarea sau eliberarea din arest a respectivului om de afaceri a acoperit orice discuţie cu privire la rostul şi finalitatea acţiunii judiciare. Care să fi fost ea: repunerea în cadrul legii a acţiunilor unui om de afaceri; repunerea în drepturi sau despăgubirea celor dezvantajaţi de afacerile sale, dacă ele s-au făcut cu încălcarea legii; expunerea şi pedepsirea legăturilor vinovate dintre diferiţi deţinători ai puterii; compromiterea politică a Preşedintelui sau toate la un loc şi din fiecare cîte puţin? În lipsa acestei clarificări, realitatea, ca şi filmul mediatic care a înfăţişat-o publicului, rămân confuze, criptice şi nu servesc nici justiţia din România, nici pe cetăţenii în numele cărora se exercită această uluitoare putere, nici politica şi nici credibilitatea persoanelor implicate în acest episod. Şi atunci, care-i chichirezul? Iar dacă nu-i chichirez, la ce bun gîlceava?

Al doilea scenariu ne prezintă un cetăţean, avut şi de notorietate publică, implicat în spaţiul politic care, păgubit fiind de un bun al său, se ocupă, cu mijloacele private de care dispune, de recuperarea acestuia. În acţiunea, încununată de succes, este introdusă şi o dimensiune "etică", ce constă în efortul de a-i îndruma pe "vinovaţi" pe calea cea bună; ei sunt puşi mai întîi să mărturisească fapta, iar mai apoi sunt "iertaţi" şi "miruiţi" creştineşte cu bani de taxi, ca să aibă cu ce ajunge acasă. Episodul este pigmentat cu o secvenţă de urmărire automobilistică, de ameninţare şi chiar de utilizare a armelor împotriva grupului de presupuşi făptuitori ai furtului. Deşi evenimentele au fost pe larg povestite televiziunilor care au vrut să-l asculte, chiar de către omul de afaceri implicat, justiţia nu a intrat în acţiune decît două luni şi ceva mai tîrziu. Şi anume, după ce scenariul "şedinţei de convertire morală a făptuitorilor" avea să fie transformat pentru a corespunde juridic faptei de "sechestrare de persoane". Această conversie, la care justiţia are un rol determinant, avea să fie făcută chiar de autorii presupuşi ai furtului. Filmul povestit de media adaugă şi alte scenarii întîmplării, dintre care cel mai important rămîne montarea întregii afaceri, pentru a oferi justiţiei prijelui să joace rolul instrumentului cu care diferitele grupări "mafiote" îşi reglează conturile între ele. Ca şi în primul caz, şi aici, problema arestării sau nearestării personajului principal ocupă tot spaţiul mediatic, aruncînd în totală irelevanţă substanţa juridică şi mai ales comportamentul juridic al celor chemaţi să rezolve speţa. Care sunt actorii principali şi cine sunt figuranţii? Cine a scris scenariul şi care este finalitatea acţiunii judiciare? Pedepsirea furtului, a acţiunii de sechestrare, dacă ea s-a comis, compromiterea persoanelor implicate, scoaterea cuiva din circuitul competiţiei politice? Nici filmul, nici realitatea nu ne dau răspunsuri suficiente pentru a înţelege ceea ce se întîmplă.

S-a pus întrebarea dacă cele două episoade au ceva de-a face cu statul de drept şi cu administrarea imparţială a justiţiei?

Răspunsul este doar o altă întrebare: Care stat de drept şi care justiţie?