Recolta mondială de cereale a scăzut în 2005

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 iulie 2006

Totuşi, cantitatea produsă anul trecut se menţine aproape de nivelul record stabilit în 2004

Producţia mondială de grâu, orez, porumb şi alte cereale a fost de 2,015 miliarde de tone în 2005, cu 2,5% mai mică decât cea de 2,066 miliarde de tone înregistrată în anul precedent şi care a reprezentat un record în materie, informează Worldwatch Institute, în raportul "Semne vitale 2006-2007". Acesta aminteşte că, în 2004, recolta mondială de cereale a depăşit pentru prima oară în istorie pragul de 2 miliarde de tone.

Cerealele reprezintă 50% din culturile însămânţate la nivel mondial, respectiv două treimi din câmpurile irigate, spune raportul, adăugând că porumbul modificat genetic a fost introdus la scară largă, fiind a doua astfel de cultură în clasamentul de profil, după soia. Astfel, în 2005, au fost modificate genetic 21,2 milioane de hectare de porumb, faţă de numai 300.000 de hectare în 1996. De menţionat că orezul modificat genetic a fost introdus la o scară mult mai redusă, iar în prezent specialiştii lucrează la modificarea genetică a grâului.

Raportul Worldwatch Institute notează că, în 2005, China, India, SUA şi Uniunea Europeană - cei mai importanţi producători de cereale, care realizează 60% din recolta mondială în domeniu, au obţinut cantităţi normale în 2005, chiar dacă America de Nord şi cea de Sud s-au confruntat cu perioade secetoase, care au generat pierderi.

Analiza arată că Africa şi-a majorat recolta cu 6% în 2005 datorită creşterii cu 16%, la 46,3 milioane de tone, a producţiei în vestul continentului. Nordul Africii, care, în mod obişnuit, este zona cu cele mai mari recolte de cereale, şi-a diminuat cu 16% producţia anul trecut, aceasta ajungând la 30,6 milioane de tone.

Datele Worldwatch Institute spun că America de Sud, exportator tot mai important de porumb, a suferit de pe urma secetei din 2005. Argentina şi Brazilia, cele mai importante regiuni agricole de pe continent, au cultivat mai puţin, în aceste condiţii. Regiunea a avut o producţie cu aproape 21% mai mică faţă de 2004, când a stabilit recordul în materie.

În schimb, Asia a realizat producţii record de orez. Aici este obţinut 90% din orezul mondial, indică raportul menţionat. Mai bine de jumătate din populaţia globului se hrăneşte zilnic cu orez, astfel că această cereală devine mai importantă decât grâul şi porumbul în consumul uman.

Worldwatch Institute mai arată că producţia mondială de porumb a scăzut cu peste 4% în 2005, ajungând la 692 milioane de tone, de la recordul de 724 milioane consemnat în 2004. În Europa, recolta de profil s-a diminuat cu aproa-pe 15%, din cauza ploilor abundente. Recolta de grâu a scăzut cu circa 1% la nivel mondial, totalizând 626 milioane de tone în 2005.

În ceea ce priveşte producţia de cereale per capita, şi aceas-ta s-a diminuat uşor anul trecut (4%), conform raportului realizat de Worldwatch Institute. În 2005, producţia de cereale per capita a însumat 312 milioane de kilograme, faţă de 324 kilograme în 2004. În schimb, consumul de cereale per capita a crescut, stocurile naţionale de profil diminuân-du-se continuu. Acum, nivelul acestora este de aproape 22% din consumul anual, ceea ce echivalează cu 80 de zile de consum. La finele anilor "90, acestea echivalau cu 40 de zile de consum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb