Rectificarea bugetară: jale peste tot!

Darius Porumboiu
Ziarul BURSA #Politică / 23 iunie 2005

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate

Cheltuielile bugetare vor fi suplimentate cu doar 9.000 miliarde de lei, din cauza revizuirii deficitului bugetar de la 1,5% la 0,7% din PIB

Ţinta de inflaţie va fi revizuită de la 7% la 7,5%, dar există temeri că ea ar putea depăşi 10%

Proiectul privind rectificarea bugetului de stat a fost finalizat de Ministerul Finanţelor, după aproape cinci luni de negocieri tensionate cu Fondul Monetar Internaţional şi ordonatorii de credite, urmînd să fie aprobat astăzi de Guvern. În primele cinci luni din acest an, Finanţele au reuşit să sporească veniturile statului cu aproximativ 27.000 de miliarde de lei. Veniturile nu au putut creşte mai mult, în ciuda majorării accizelor, în principal, din cauza aprecierii accelerate a monedei naţionale. De altfel, cursul mediu pe acest an luat în calcul la rectificarea bugetară fost de 37.500 lei/euro, faţă de 42.500 lei/euro. Pierderile pe partea de accize, din influenţele de curs valutar, au fost de 22.000 de miliarde de lei. Numai că doar o treime din surplusul înregistrat la venituri va fi resimţit în cheltuielile bugetare. Cauzele sînt, pe de o parte, revizuirea deficitului bugetar de la 1,5% din PIB la 0,7% din PIB, presiunile creşterilor salariale aprobate de fostul Guvern, precum şi pagubele produse de calamităţi.

În aceste condiţii, cheltuielile bugetare vor fi suplimentate cu doar 9.200 de miliarde de lei, bani care vor fi direcţionaţi cu precădere pentru cheltuielile de personal din trei ministere care înregistrează mari probleme cu îndeplinirea condiţiilor din Tratatul de aderare la UE (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public). Mai cresc doar cheltuielile pentru Sănătate. În schimb, Finanţele au tăiat din fondurile pentru investiţiile publice cu 0,7% din PIB.

În urma presiunilor făcute de FMI, bugetarii nu vor mai beneficia de majorarea salarială din luna octombrie de 6%, şi nici de premiile în bani acordate pînă acum. Mai mult, reprezentanţii Fondului au cerut plafonarea cheltuielilor cu personalul la 5% din PIB, ceea ce a însemnat reducerea lor cu circa 4000 de miliarde de lei. În aceste condiţii pe lîngă îngheţarea salariilor şi eliminarea primelor, vor fi blocate şi angajările în sectorul bugetar. În plus, vor fi reduse cu 2.000 de locuri posturile din învăţămînt.

Ţinta de inflaţie pentru acest an a fost revizuită la 7,5% (faţă de 7%), însă există mari temeri ca va sări la două cifre. Discuţiile cu FMI au vizat atît plafonarea salariilor şi eliminarea primelor, cît şi înăsprirea condiţiilor de creditare. Astfel, BNR ar putea anunţa în perioada următoare măsuri mai aspre în acest sens.

O altă spaimă a Ministerului Finanţelor este şi aprecierea în continuare a monedei naţionale, în raport cu euro, care duce cursul mediu sub 37.500 lei, ceea i-ar afecta încasările din accize şi ar forţa o nouă rectificare în toamnă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb