REFERENDUM ÎN ITALIA: Euro s-a depreciat mai mult decât după Brexit

Mina Irina
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 decembrie 2016

Euro s-a depreciat mai mult decât după Brexit

Actualizare 12:40 Euro şi-a revenit după o cădere la minimul ultimelor 21 de luni pe fondul referendumului din Italia

Moneda europeană şi-a revenit astăzi după o cădere la minimul ultimelor 21 de luni, recuperând o mare parte din pierderile înregistrate ca urmare a înfrângerii suferite de Matteo Renzi, premierul Italiei, la referendumul de ieri, informează agenţia Reuters.

Pe pieţele din Asia, euro a coborât până la valoarea de 1,0505 dolari, cel mai slab curs de schimb al monedei din martie 2015, investitorii fiind îngrijoraţi de creşterea incertitudinii politice în zona euro. Însă în jurul orei 08.55 GMT moneda unică a recuperat cea mai mare din pierderi şi se tranzacţiona la 1,0650 dolari, în scădere cu doar 0,1% faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Rezultatul referendumului din Italia a fost cel preconizat, însă diferenţa dintre cei care care s-au opus reformelor constituţionale promovate de premierul italian, 59,1% din voturi, şi cei care au votat pentru a fost peste estimări.

"Pentru că rezultatul votului era, în mare parte, aşteptat, nu există o dorinţă de a împinge tendinţa prea departe. De acum încolo, piaţa valutară va urmări semnalele care vin de pe pieţele de obligaţiuni, reacţia pieţelor de acţiuni şi va aştepta opiniile agenţiilor de rating", a apreciat Kit Juckes, analist la Societe Generale.

După deschiderea pieţelor europene de obligaţiuni, randamentul pentru titlurile de stat italiene cu scadenţa la 10 ani a urcat cu 13 puncte de bază depăşind pragul de 2%, dar în jurul orei 08.55 GMT a revenit sub acest prag, înregistrând o creştere de doar şase puncte de bază comparativ cu şedinţa precedentă.

Mai multe surse din interiorul Băncii Centrale Europene au declarat săptămâna trecută pentru Reuters că BCE este gata să îşi majoreze achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale italiene dacă rezultatele referendumului vor duce la o vânzare masivă, însă astăzi traderii au spus că nu există dovezi privind intrarea BCE pe piaţă până la această oră.

"Rezultatul referendumului a crescut uşor probabilitatea unei crize precum cea din 2011 dar chiar şi o criză de amploare nu ar fi o povară semnificativă pentru euro", a declarat analistul Commerzbank, Ulrich Leuchtmann, referindu-se la creşterea explozivă a costurilor cu împrumuturile Italiei în urmă cu cinci ani. "Singurul lucru care ar fi o povară mare pentru euro este dacă BCE reacţionează cu o politică monetară mai expansivă însă având în vedere că obligaţiunile italiene au avut o evoluţie relativ modestă este puţin probabil ca BCE să adoptă măsuri de amploare", a precizat analistul.

(M.K.)

-----------

Actualizare 10:09

Euro a căzut la minimul ultimelor 20 de luni, iar investitorii au fugit de pe activele riscante după ce premierul italian Matteo Renzi a anunţat că va demisiona după înfrângerea usturătoare în referendumul constituţional care, probabil, va destabiliza şubredul sistem bancar al ţării, transmite Reuters.

Eşecul lui Renzi este o lovitură dură încasată de Uniunea Europeană, deja afectată de furia anti-sistem ce a dus la votul de ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar.

"Nu sunt greu de imaginat noi alegeri la orizont şi nu este greu de imaginat că Mişcarea 5 Stele va lua puterea cu scopul declarat de a părăsi UE, abandona euro sau amândouă", spune Mark Wills, director în cadrul grupului de soluţii de business State Street Global Advisors.

"Pentru Italia, realizarea unei guvernări stabile şi a unui plan pentru evoluţia naţiunii este de o importantă critică, ţinând cont de fragilitatea economiei, de politicile dificile şi de problemele de lichiditate din sistemul bancar", a explicat Wills.

Moneda europeană a căzut 1,4 procente, până la 1,0505 dolari, înainte să-şi revină până la 1,0555 dolari. Scăderea până la minimul şedinţei este cea mai abruptă din iunie şi până acum şi deschide calea pentru retestarea pragului de 1,0457 dolari atins în martie 2015.

Analiştii de la RBCCM argumentează că, pe baza a ceea ce s-a întâmplat în 2012 la vârful crizei elene, riscul unei crize a zonei euro ar putea face că moneda unică să se tranzactioneze chiar şi pentru 0,8 dolari.

"Poate sună extrem, dar dacă loveşte o a două criză în eurozona, în condiţiile unui dolar SUA ce porneşte mult mai puternic, EUR/USD s-ar putea tranzacţiona chiar şi mai jos", notează exprtii RBCCM.

Euro a alunecat şi 2,1 procente faţă de moneda japoneză, până la 118,71 yeni, dar a recuperat din pierderi până la o corecţie de 1,2%, schimbându-se pentru 119,79 yeni.

Dolarul a fost sprijinit de aşteptările privind o majorare a dobânzilor în SUA luna aceasta şi - în continuare - anul viitor. Indicele dolarului, care urmăreşte evoluţia acestuia versus un coş de şase valute majore, a sărit 0,6 procente.

În Europa, dealerii spun că obligaţiunile italiene sunt pe cale să intre sub presiune, în condiţiile în care puternicele bonduri americane şi germane avansează. Randamentul hârtiilor emise de Trezoreria SUA pentru zece ani a scăzut la 2,3507, de la 2,39% vineri.

Investitorii şi politicienii europeni se tem că victoria taberei "Nu" din Italia ar putea să provoace instabilitate politică şi să reînnoiască problemele sistemului bancar, care a fost lovit de îngrijorări privind enorma expunere la credite proaste acumulate în timpul anilor de scădere economică.

"Formarea unui guvern stabil în Italia ar putea fi dificilă, resuscitarea Monte Del Paschi (banca cu mari probleme) a generat efecte, există ceva potenţial ca această situaţie ar putea crea ocazia pentru un partid politic secesionist", afirmă Angus Gluskie, director al White Funds Management în Sydney.

Demisia lui Renzi reprezintă o nouă lovitură pentru Uniunea Europeană, care se zbate să treacă peste o serie de crize şi care dorea ca Renzi să continue efortul de reforma în cea de-a treia economie a zonei euro, plină de datorii.

Banca Centrală Europeană are o întrunire joi în contextul numeroaselor speculaţii că va anunţă o extindere cu şase luni a programului de cumpărare de active şi că va largi sfera tipurilor de obligaţiuni pe care le poate cumpără.

"Există speculaţii că BCE va face un pas în faţă şi va programa cumpărarea de bonduri italiene dacă pieţele devin nervoase din cauza votului «Nu», aşa că poate ideea furnizării de lichiditate de către banca centrală domină situaţia din nou", a spus economistul Jo Masters de la ANZ.

(M.I.)

--------

Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai scăzut nivel din ultimele 20 de luni, declinul monedei europene începând încă de aseară, când sondajele la ieşirea de la urne au anunţat victoria taberei care se opunea reformei constituţionale a lui Matteo Renzi, premierul Italiei, transmite Digi24.

Moneda euro a ajuns să valoreze 1,05 dolari, adică mai puţin decât după referendumul pentru Brexit.

În Asia, bursele au deschis în scădere pe fondul îngrijorării pentru cea de-a treia economie a Zonei Euro, dar pierderile s-au situat sub un procent.

Dacă impactul e limitat în Asia, rămâne de văzut reacţia burselor europene şi în special a pieţei de obligaţiuni italiene.

Banca Centrală Europeană are joi ultima reuniune de politică monetară a anului şi ar putea accelera cumpărarea de active, dacă va fi nevoie să calmeze pieţele, preconizează analiştii, potrivit sursei citate.

Italienii au spus "Nu" la referendumul de ieri privind reforma constituţională majoră propusă de premierul Matteo Renzi. Potrivit rezultatelor parţiale din peste jumătate dintre birourile de vot, mai mult de 60% dintre italieni au votat "Nu" la referendum, relatează AFP, citată de Hotnews. Dacă ar fi "trecut", reforma propusă de Renzi urmă să schimbe aproape o treime din conţinutul Constituţiei Italiei, eliminând în practică actualul sistem bicameral, în care Camera Deputaţilor şi Senatul au aceleaşi atribuţii. Premierul Matteo Renzi a argumentat că o asemenea schimbare era necesară pentru a putea să-şi ducă la capăt planul de relansare a economiei italiene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb