Referendumul local va fi organizat în acelaşi timp cu alegerile naţionale

A.D.
Politică / 29 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 221 de voturi pentru, 18 voturi contra şi 19 abţineri, proiectul de lege care prevede organizarea referendumului local în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale, transmite news.ro.

Astfel, alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendumul local, dacă acesta are loc are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice.

Proiectul de lege modifică şi completează acte normative în materie electorală, precum şi unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019. Procedura este mai eficientă şi ordonează activitatea infrastructurii implicate atât în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European cât şi a referendumului naţional. Totodată, elimină eventualele disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.

În situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin, arată un amendament adoptat de Comisia pentru administraţie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si uite cun Nicusor Dan devine al doilea cetatean ce obtine si favorizeaza intrarea in finala alegerilor a Presedintelui PNL si obtinerea functie de Presedinte al Romaniei de catre nimeni altul decit generalul „ roman absolut „ Nicola Ciuca numit aseara de catre printesa familiei NELU.Idoiala a disparut deja .Pina si CTP isi face „ mea culpa”

    1. Irsop bati campii, nene ...Lumea nu privește cu ochi buni nici pe Ciuca, nici PNL si cu atat mai putin pe Nicushor ...

      Va fi un vot negativ masiv ! 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb