Şefa diplomaţiei britanice Liz Truss, ajunsă în finala competiţiei interne pentru preşedinţia Partidului Conservator (şi implicit pentru funcţia de prim-ministru al Regatului Unit), a primit ieri un nou sprijin, de această dată din partea fostului ministru al sănătăţii Sajid Javid, transmit DPA şi AFP, conform Agerpres.
Într-un editorial publicat ieri de cotidianul The Times, Javid, a cărui demisie de luna trecută din funcţia de ministru al sănătăţii a declanşat o ''hemoragie'' de plecări din guvern care l-au forţat pe Boris Johnson să renunţe la conducerea partidului, a criticat planurile fiscale ale lui Rishi Sunak, considerate insuficient de ambiţioase.
''Dacă vom putea reînnoi guvernul cu o agendă curajoasă, conservatorii vor putea înfrânge întotdeauna'' partidele de opoziţie, în frunte cu laburiştii, şi ''Liz (Truss) este plasată cel mai bine pentru a face asta'', a apreciat Sajid Javid.
El a spus că ''tăierile fiscale sunt acum esenţiale''.
Sajid Javid este al cincilea fost candidat care îşi exprimă susţinerea pentru Liz Truss.
De la începerea campaniei electorale interne, Liz Truss şi Rishi Sunak au avut opinii divergente mai ales pe subiecte legate de fiscalitate. În timp ce Truss promite scăderi de impozite, anunţând că va reveni asupra creşterii cotizaţiilor sociale introduse în primăvară pentru a finanţa sistemul public de sănătate, pus la încercare de pandemia de COVID-19, Sunak pledează în special pentru măsuri imediate de stopare a inflaţiei, urmate de o scădere graduală a taxelor până la finalul mandatului viitorului parlament.
Dacă cei doi finalişti au fost desemnaţi în urma unor voturi succesive rezervate deputaţilor conservatori, alegerea succesorului lui Boris Johnson va reveni membrilor Partidului Conservator, al căror număr este estimat la aproximativ 200.000. Rezultatul acestui vot prin corespondenţă va fi anunţat pe 5 septembrie.
Până atunci, Boris Johnson asigură interimatul la conducerea guvernului de la Londra.