Remus Vulpescu a fost numit în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 octombrie 2012

Fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Indus­trie (OPSPI) Remus Vulpescu şi Marian Iulian Butnaru, director în Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al companiei Rompetrol Rafinare (RRC), la propunerea Ministerului Economiei. Pos­turile erau vacante de mai multe luni.

Alături de cei doi, a fost numit în CA şi Azamat Zangulov, care îl înlocuieşte pe Ierzan Orinbassarov, potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinarea transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vulpescu, în prezent consilier al ministrului Economiei, şi Butnaru reprezintă Ministerul Economiei şi în CA al producătorului de electricitate Hidroelectrica, aflat în insol­venţă.

Butnaru a fost în perioada 2005-2007 director adjunct în cadrul ANV. În prezent el ocupă poziţia de şef al Direcţiei de supraveghere a produse accizate şi tranzite în aceeaşi instituţie.

Rompetrol Rafinare este controlată de grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz din Kazahstan.

The Rompetrol Group, înregistrat în Olanda, controlează 43,74% din capitalul Rompetrol Rafinare, iar Ministerul Economiei deţine 44,69% din acţiuni. Un pachet de 11,56% aparţine cumulat mai multor acţionari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb