Renault a raportat prima sa pierdere anuală din ultimul deceniu şi a redus estimările privind marja de profit în 2020, în condiţiile în care producătorul auto francez încearcă să depăşească turbulenţele provocate de scandalul Carlos Ghosn şi să repornească alianţa cu Nissan, transmit Bloomberg şi Reuters, conform Agerpres.
"A fost un an dificil pentru grupul Renault şi pentru alianţă", a afirmat vineri directorul general interimar Clotilde Delbos, adăugând că problemele extinse cu care se confruntă industria auto au afectat compania "chiar într-un moment în care ne confruntam cu dificultăţi interne".
Renault a raportat o pierdere de 141 milioane de euro (153 milioane de dolari) pentru 2019, după ce a fost afectat de costuri legate de unele din societăţile sale mixte din China, precum şi de scăderea câştigurilor Nissan.
Renault şi-a stabilit ca obiectiv pentru 2020 o marjă operaţională între 3% şi 4%, în scădere faţă de 4,8% în 2019, şi a redus nivelul dividendelor propuse pentru 2019 cu aproape 70%, faţă de anul anterior. Pentru anul trecut, Renault va plăti dividende de 1,10 euro per titlu.
În contextul dat, Clotilde Delbos nu a exclus posibilitatea ca producătorul auto francez să închidă unele uzine.
"Nu avem niciun tabu şi nu excludem nimic", a declarat Clotilde Delbos într-o conferinţă de presă, întrebată fiind despre posibilitatea ca uzinele din Franţa sau din întreaga lume să fie închise în cadrul unui program de economii de două miliarde de euro pe trei ani.
"Vom revizui toate tipurile de costuri... Unele din aceste costuri vor implica cheltuieli de restructurare", a spus Clotilde Delbos, reamintind că grupul este pe cale să deruleze o revizuire strategică a activităţilor sale.
Delbos a recunoscut că Renault şi aliatul său japonez Nissan dispun de capacităţi de producţie excedentare şi a promis că în luna mai a acestui an cele două companii vor anunţa obiective comune esenţiale. Renault şi Nissan încearcă să îşi îmbunătăţească performanţele prin punerea în comun a tehnologiilor şi uzinelor lor.
Directorii Renault au dat în repetate rânduri asigurări că alianţa cu Nissan nu se confruntă cu probleme.
Renault se aşteaptă ca piaţa auto globală să scadă în 2020, vânzările în Europe şi Rusia urmând să înregistreze un declin de aproximativ 3%.
Obiectivele stabilite de Renault pentru acest an nu au ţinut cont de posibilul impact al epidemiei cu noul coronavirus din China, unde are o fabrică în Wuhan, epicentrul epidemiei.
Vânzările Renault au scăzut cu 3,3% anul trecut, la 55,53 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor, de 55,24 miliarde de euro.
Profitul operaţional a scăzut cu 30% anul trecut, la 2,11 miliarde de euro (2,29 miliarde de dolari), sub estimările analiştilor, de 2,65 miliarde de euro.
Pentru 2020, producătorul se aşteaptă la venituri anuale în linie cu cele din 2019.
În ultimele 12 luni, titlurile Renault şi Nissan au scăzut fiecare cu peste o treime, iar acţiunile ambelor companii se tranzacţionează la cel mai redus nivel din ultimii şapte ani.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.