REPERCUSIUNILE CAZULUI HIDROELECTRICA SAU PROBLEME LA EA ÎN ŢARĂ? "Caixabank" se retrage din contractul de credit pentru Transelectrica

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 august 2012

"Caixabank" se retrage din contractul de credit pentru Transelectrica

UPDATE: MECMA nu a fost prezent ieri la AGA Transelectrica

Acţionarii companiei "Transelectrica", întruniţi ieri în Adunarea generală ordinară a acţionarilor, au emis o hotărâre, în lipsa acţionarului majoritar, statul român, se arată într-un raport curent remis în această dimineaţă Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În absenţa de la şedinţă a acţionarului majoritar (Statul român), punctele 8-13 din Hotărâre au primit aprobarea de principiu, fiind votate ca atare de acţionarii prezenţi, în forma propusă prin completarea ordinii de zi.

----

"Caixabank", unul dintre membrii asocierii BRD - CAIXABANK - ING BANK cu care "Transelectrica" a semnat un contract de credit pentru suma de 42 milioane de euro, a transferat către BRD şi ING BANK toate drepturile şi obligaţiile sale aferente contractului de credit şi celorlalte documente de finanţare, potrivit unui comunicat remis aseară Bursei de Valori.

BRD şi ING BANK pe de o parte, şi Transelectrica SA, pe de altă parte, şi-au exprimat acordul pentru acest transfer, în conformitate cu termenii şi condiţiile Acordului de transfer, semnat de toate părţile.

Decizia "Caixabank" vine într-un moment în care băncile sunt reticente să mai acorde credite companiilor de stat, chiar dacă acestea au o poziţie financiară stabilă, după ce autorităţile române au decis demararea procesului insolvenţei la "perla coroanei" Hidroelectrica.

La momentul anunţării insolvenţei producătorului de energie, bancherii ne-au declarat că firmele de stat vor avea mari probleme în accesarea în viitor a creditelor, întrucât sistemul bancar nu mai are încredere în statul român.

Să rămânem optimişti că, de fapt, decizia Caixabank ar avea la bază problemele de la ea de acasă, din Spania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb