Repere ale postdemocraţiei

Timpul iluziilor la preţ redus a trecut. Lumea postmodernităţii aparţine, din punct de vedere al structurilor şi al proceselor politice dominante, postdemocraţiei. Istoria viitorului se desfăşoară, deja, sub ochii noştri. Nu în periferie, ci în societăţile cheie, nucleu, ale lumii. Desigur, iluzii oamenii încă îşi mai pot procura. Se vînd pe piaţa liberă, dar preţul la care sunt disponibile a devenit ruinător. Echivalent cu cedarea ultimelor bastioane pe care se mai sprijină existenţa "Regatului de Mijloc". Zis şi al Libertăţii!

Priviţi tabloul alegerilor din America! Deplasarea spre extreme a devenit caracteristica cea mai evidentă şi în acelaşi timp şocantă, pentru cineva care se aşteptă ca procesul politic al alegerii viitorului Preşedinte într-una dintre cele mai vechi şi stabile democraţii ale lumii să aibă trăsăturile Democraţiei. Din altă perspectivă şi altfel spus, ceea ce vedem sub ochii noştri este prăbuşirea spectaculoasă a centrului şi, odată cu el, a întregului eşafodaj democratic. Extrema dreaptă americană a reuşit să impună la Casa Albă un Preşedinte pentru care statul de drept, separaţia puterilor în stat, pîrghiile de control reciproc şi de balanţă între instituţiile pivot ale puterii, Legislativ, Executiv, Judiciar, nu reprezintă decît vestigii ruginite ale unui sistem care se opune voinţei, intereselor şi obiectivelor programului prezidenţial. Prin urmare, trebuie împiedicat să funcţioneze, deturnat de la funcţionarea sa normală, la limită, demolat cu orice preţ. La fel şi libertatea presei, respectul pentru adevăr sau pentru regulile morale unanim acceptate, pînă de curînd, ca nucleu al comportamentului public şi privat pentru o persoană ce aspiră sau exercită înalte funcţii în stat. Loialitatea necondiţionată faţă de lider, niciodată şi în nici un fel cenzurată de respectul faţă de lege, ori de considerente morale, reprezintă singurul criteriu al performanţei şi legitimităţii acţiunii în spaţiul instituţional, al acordării privilegiului apartenenţei la cercul zero al puterii. Exercitarea funcţiei publice nu are altă busolă şi altă finalitate decît materializarea voinţei, programului şi a intereselor "Liderului suprem". Orice considerent care împiedică acest curs de acţiune este decretat arbitrar nu doar nelegitim, ci nelegal, neadevărat, nedemn, neacceptabil... ne... orice îţi mai vine la gură. Ministrul Justiţiei trebuie să vegheze şi să intervină pentru ca justiţia să se facă aşa cum crede Preşedintele că trebuie să se facă! De la administrarea probelor pînă la sentinţă. Criteriile şi considerentele lui, ale "Liderului", oricare ar fi acelea, prevalează asupra criteriilor instituţionale şi de drept. Acestea sunt condiţiile obligatorii ale oricărui sistem de tip (cvasi)dictatorial de guvernare. Aceste lucruri se întîmplă azi, nu în scrierile lui Orwell, ci în mandatul Preşedintelui Trump. Care este reacţia spaţiului politic? Consolidarea electorală a celeilalte extreme, întruchipată de Sanders. Aşa zisul socialism, care îi este ataşat ideologic, nu reprezintă pentru Bernie Sanders decît un reper de ocazie în oceanul de incertitudine al identităţii sale politice. Una care se revendică doar de la un soi de hiperetatism, un fel de gigantesc şi atotputernic stat asistenţional hipertrofiat. Revalorizarea total necritică şi complet ruptă de contextul istoric a unora dintre realizările "socialismului real", cum ar fi completa alfabetizare a populaţiei, învăţămît gratuit, inclusiv treapta universitară, asistenţă medicală gratuită pentru întreaga populaţie, locuri de muncă etc. fac parte din momelile unei propagande electorale menite să hrănească speranţele celor cantonaţi în zonele defavorizate ale societăţii americane. Nu o minoritate, ci un conglomerat masiv de "minorităţi" capabile să susţină structura unor majorităţi electorale foarte diverse, din punctul de vedere al ideologiei. Socialismul sui generis al lui Sanders le conferă astăzi o şansă de coagulare conjuncturală şi un spaţiu generos de manifestare electorală.

Procesul, chiar dacă a urmat un curs diferit, tinde spre aceleaşi consecinţe şi în Germania. Obsedate de ocuparea centrului, partidele tradiţionale ale dreptei şi stîngii normalizate democratic şi-au dat mîna peste tranşeele ideologice, în ultimele trei mandate şi jumătate. Un deceniu şi mai bine în care s-au bucurat, fără opoziţie, de privilegiile guvernării. Consecinţa? Periferia a fost cedată extremelor; Alianţa pentru Germania, la dreapta UCD; Stînga, la stînga partidului social-democrat. Aceste "periferii", constant întărite, au erodat electoratul centrului politic, iar astăzi ameninţă să îşi dea mîna pentru a scoate din pîine partidele tradiţionale. Destructurarea sistemului clasic de partide este privită în Germania nu doar ca una dintre posibilităţile viitorului, ci ca perspectiva cu şansele cele mai mari de realizare. Cu nuanţele locale de rigoare, elementele structuale ale acestui tablou pot fi cu uşurinţă identificabile şi în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Olanda, Belgia. Mai puţin vizibil în Marea Britanie, procesul este însă identificabil prin dizolvarea, la nivel regional, a credibilităţii şi a sprijinului electoral pentru partidele tradiţionale, conservator şi laburist, cum este cazul în Scoţia, prin căderea electorală, la nivel general, a Partidului Laburist, prin întărirea alternativelor politice regionale, în Irlanda de Nord şi Ţara Galilor. Nici Partidul Conservator nu se poate considera la adăpost de surprize, în ciuda ultimei victorii electorale, din momentul în care va trebui să deconteze partea neplăcută a notei de plată pentru Brexit.

Pe scurt, postdemocraţia se joacă mai ales şi în principal... pe extreme, în detrimentul Libertăţii şi al libertăţilor cetăţeneşti!