REPREZENTANŢII PROPRIETARILOR ACUZĂ Fondul Proprietatea - puşculiţă pentru partidele aflate la putere

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Politică / 12 octombrie 2007

Comisia de Buget-Finanţe din Senat a amânat miercuri, pentru cel puţin două săptămâni, Ordonanţa de Urgenţă 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prezenţi la audieri, domnii Marius Murgu şi Adrian Iuraşcu, reprezentanţii Forumului Civic şi ai Asociaţiei de Proprietari Banat, şi-au prezentat nemulţumirile legate de această ordonanţă şi au cerut Comisiei să analizeze amendamentele pe care le vor depune în cursul zilei de astăzi. Membrii Comisiei au promis că vor ţine cont de amendamentele asociaţiilor proprietarilor.

Potrivit unor surse, cei doi reprezentanţi ai proprietarilor au declarat că dacă nu vor vedea o reacţie din partea ministrului Finanţelor, Varujan Vosganian, respectiv a Ministerului Finanţelor, atunci vor încerca să blocheze această ordonanţă. De asemenea, aceştia s-au mai plâns Comisiei de faptul că domnul Vosganian a promis că va exista un dialog între domnia sa şi proprietari, însă înţelegerea nu a fost onorată din partea ministrului Finanţelor.

În opinia celor doi reprezentanţi ai proprietarilor, în Ordonanţa 81 resursele financiare sunt incerte, nu există termene stabilite pentru despăgubiri sau termene pentru soluţionarea dosarelor. Reprezentanţii proprietarilor au cerut ca listarea Fondului Proprietatea să nu mai fie amânată, să se specifice în Ordonanţă termene clare de listare până la data la care să se listeze, precum şi sancţiuni severe pentru toţi cei implicaţi în listare şi soluţionarea despăgubirilor.

Domnul Alexandru Păunescu, preşedintele Fondului Proprietatea, a declarat în cadrul şedinţei Comisiei că banii pentru despăgubiri vor proveni din dividende, circa 80-100 milioane lei, din cele 120 de milioane încasate. Însă, reprezentanţii proprietarilor apreciază că, cu această sumă pot fi despăgubite numai circa 200 de persoane.

Ordonanţa 81/2007 mai prevede că statul va putea apela la resurse pentru nevoi sociale, altele decît cele de despăgubiri, ceea ce a dus din nou la nemulţumirea proprietarilor. În forma actuală, Fondul Proprietatea poate să devină o puşculiţă pentru partidele aflate la putere, mai spun domnii Murgu şi Iuraşcu.

Referitor la tranzacţionarea pe piaţa neagră se pare că în statut nu a fost acceptat un articol care să prevadă tranzacţionarea acţiunilor înainte de listare. Alexandru Păunescu a declarat că se opune tranzacţionării la negru şi că rămîn valabile articolele din lege potrivit cărora orice tranzacţie de acest gen este nulă de drept.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb