Reprezentantul Comisiei Europene la Viena a fost convocat de Ministerul de Externe austriac

V.S.
Internaţional / 8 septembrie 2023

Reprezentantul Comisiei Europene la Viena a fost convocat de Ministerul de Externe austriac

Ministerul de Externe al Austriei a anunţat joi că îl convoacă pe reprezentantul Comisiei Europene în această ţară pentru că ar fi criticat ritmul lent în care Austria încearcă să scape de gazul rusesc şi ar fi spus că Viena plăteşte "bani pătaţi de sânge" pentru acest combustibil, relatează Reuters, citat de News.ro.

Martin Selmayr, un oficial german al UE care a fost până în 2018 influentul şef de cabinet al preşedintelui de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut aceste comentarii miercuri seara, la un eveniment la Viena.

"O, Doamne, 55% din gazul austriac continuă să provină din Rusia", a declarat Selmayr, citat de APA. El şi-a exprimat uimirea că nimeni nu protestează că plăţile pentru gazul austriac ajută la finanţarea invaziei Rusiei în Ucraina, adăugând: "Bani pătaţi de sânge sunt trimişi zilnic în Rusia".

Comisia Europeană a emis ulterior un comunicat în care l-a criticat pe Selmayr. "Comisia se distanţează de declaraţiile regretabile şi nepotrivite făcute de şeful Reprezentanţei din Austria", a spus aceasta. "Comisia i-a cerut (acestuia) să raporteze imediat la Bruxelles cu privire la acest incident", a adăugat executivul european.

Potrivit celor mai recente date ale guvernului austriac, în luna iunie, 60% din importurile de gaze naturale ale Austriei proveneau din Rusia, în scădere faţă de circa 80% înainte de război, dar cu mult peste cea mai mică cifră lunară înregistrată de atunci, care a fost de 21% în septembrie anul trecut.

"Domnul Selmayr a fost convocat la Ministerul de Externe pentru o întâlnire cu secretarul general (al ministerului)", a precizat MAE austriac într-un comunicat, adăugând că Selmayr se află în prezent în afara ţării, dar că întâlnirea va avea loc la întoarcerea sa.

După zeci de ani de dependenţă puternică de gazul rusesc ieftin trimis prin conducte, guvernul austriac de coaliţie format din conservatori şi Verzii de stânga afirmă că se îndepărtează de Rusia ca furnizor de gaz, dar că ţara se confruntă cu diverse obstacole, inclusiv cu faptul că nu are ieşire la mare. Alte ţări, precum Germania vecină, îşi sporesc capacitatea de a importa, prin porturile lor, gaze naturale lichefiate din alte regiuni.

"Putem depăşi provocările care ne aşteaptă doar printr-o colaborare strânsă. Comentariile nechibzuite, precum cele despre care se spune că au fost făcute, nu numai că nu contribuie la acest lucru, dar sunt nesănătoase şi contraproductive", a comentat într-un comunicat ministrul austriac pentru afaceri europene, Karoline Edtstadler.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. marsavi ca de obicei si austriecii si bozgurii

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb