Reproşuri şi... reproşuri!

Mihai Iordache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 martie 2004

Două articole recente ale mele, cel referitor la "Impact" şi cel despre dividendul care ar urma să fie acordat de către SIF 5 Oltenia, au stîrnit reproşuri, ba chiar un drept la replică din partea SIF Oltenia. Acest lucru nu poate decît să mă bucure. Orice reproş este binevenit, dacă este şi întemeiat. Dacă greşesc, sînt mereu dispus să recunosc greşeala şi mă străduiesc să nu o repet. Unele reproşuri sînt gratuite, iar altele, chiar dacă sînt întemeiate, merită şi contra reproşuri. SIF Oltenia, pe lîngă faptul că propune cel mai mic dividend, a ales şi lipsa de transparenţă. Toate celelalte au anunţat, o dată cu convocatorul pentru AGA sau la foarte mică diferenţă, ce dividende propun să acorde acţionarilor. Precum se ştie deja, ele sînt cuprinse între 420 şi 469,3 lei net pe acţiune pentru persoanele fizice (care sînt marea majoritate). Dacă nu apărea articolul meu, probabil că nu se anunţa nimic. Cifra de 350 lei pe acţiune nu emană de la mine, ci provine chiar de la domnul Şalapa, preşedintele CA, care a lansat-o într-o dis-cuţie particulară, la cererea unui investitor. Eu nu pot să-i dezvălui identitatea fără să-i cer în prealabil acceptul, căci aş trăda un secret de încredere. Ca acţionar, mă bucur dacă primesc 20 lei în plus pe acţiune, dar reproşez lipsa de transparenţă a conducerii SIF Oltenia pentru o informaţie la care aveam dreptul, la fel ca şi toţi ceilalţi acţionari. Mă bucur că supărarea dumnealor a determinat aflarea dividendului. Dacă articolul meu a contribuit la luarea unei decizii esenţiale, aşa cum este stabilirea dividendului anual mă bucur şi mai tare. În rest aprecierea mea, de multe ori exprimată, rămîne aceeaşi.

Articolul despre "Impact" a stîrnit alte reproşuri, de data aceasta fie total nefondate, fie chiţibuşăreşti. Un cititor reproşează greşit că preţul ultim de tranzacţionare de 5200 reprezintă faţă de activul net de 2277 lei, nu 228,38%, ci numai 128,37%, ceea ce este evident o eroare. Ultima valoare reprezintă, evident, diferenţa exprimată în procente, nu raportul exprimat în procente. Dacă nu mă crede, să pună mîna pe calculator şi să apese pe clapa "%". În schimb despre raportul preţ/activ net pe acţiune la TLV, pe care eu l-am arătat a fi 200%, observaţia este că ar fi mai mare. Este adevărat că faţă de preţul maxim înainte de data de referinţă, raportul este de 202,86%. La data cînd am scris articolul cu pricina, după data de referinţă la TLV, preţul era de 6800 - 6850, deci sub 200%, iar intenţia mea era să arăt care raport este mai mare, nu atît exactitatea la centimă. Corect ar fi fost chiar să scriu 194,28 - 195,7 sau să arăt că la preţul maxim înaintea datei de referinţă, raportul preţ/activ la "Impact" a fost de 265,7%. De aceea, consider că astfel de reproşuri în realitate nu trebuie luate în considerare. Mai degrabă cred că ele sînt determinate de teama de a nu genera scăderea preţului acţiunilor după analiza acelui articol, mai ales înainte ca cei care au nevoie de bani pentru subscriere să o fi făcut. În nici un caz articolul nu poate fi interpretat ca o denigrare a unei societăţi de succes. Oricare cititor raţional poate constata că eu prevăd un profit net în jur de 250 miliarde pentru 2004, adică un spor de 25% faţă de 2003, profit care un este însă uşor de realizat. Ce am vrut să arăt este faptul că randamentele investiţiei în acţiuni "Impact" nu va mai putea fi repetat nici în 2004 şi nici altă dată. Comparativ cu dobînzile bancare sau cu randamentul majorităţi acţiunilor din piaţa de capital, acţiunile IMP vor ră-mîne printre cele mai atractive.

Nota: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb