ZIARUL BURSA

30 martie 2004
Ediţia din 19.12.2024

Euro scade din nou

A.V.Internaţional / 30 martie 2004

Speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea să-şi diminueze în curînd dobînda de referinţă au lovit din nou moneda împărţită de 12 state din Uniunea Europeană.

În Parlamentul European, afacerea "Bechtel" este suspectată de corupţie

V.R.Companii / 30 martie 2004

Parlamentarul Daniel Hannan a interpelat, recent, Parlamentul European pe marginea pro-iec-tului au-to-străzii "Bucu-reşti- Borş". Conform procedurii parlamentare, Daniel Hannan va primi un răspuns în decurs de şase săptămîni, deoa-rece interpelarea trebuie tradu-să în toate limbile Uniunii Europene.

România, parte în extinderea istorică NATO

Alina VasiescuPolitică / 30 martie 2004

România, împreună cu alte şase state foste comuniste, s-a alăturat, ieri, Alianţei Nord-Atlantice (NATO), în cadrul unei ceremonii care urma să se desfăşoare la Washington, în jurul orei 23.30 (ora noastră), în prezenţa preşedintelui SUA, George W.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Integrarea scumpeşte terenurile agricole

Siorin BarariuCompanii / 30 martie 2004

Calitatea de membru al Uniunii Europene nu înseamnă doar subvenţii masive pentru agricultura noastră, ci şi o echilibrare a preţurilor produselor agricole şi, mai ales, a terenurilor.

Adrian Mutu promovează "Pepsi" în ţara noastră

E.R.Media-Advertising / 30 martie 2004

"Pepsi" l-a ales pe cel mai bun fotbalist român la ora actuală, Adrian Mutu, să-i promoveze imaginea în România. El se alătură unei galerii de vedete din fotbalul internaţional, care au promovat marca de băuturi răcoritoare de-a lungul...

Parteneriat CAESAR - ARBOmedia

Carola IonescuMedia-Advertising / 30 martie 2004

ARBOmedia şi Auto Media au agreat un parteneriat prin care vînzarea spaţiului de publicitate non-automotive pentru re-vista CAESAR este încredinţată casei de vînzări ARBOmedia.

Răzmeriţă în PSD Bihor

Victor PappPolitică / 30 martie 2004

Conducerea centrală a PSD a decis, în şedinţa Delegaţiei Permanente de la sfîrşitul săptămînii trecute, suspendarea din funcţie a preşedintelui PSD Bihor, Florian Serac. Un alt pion sacrificat în lupta anticorupţie a fost preşedintele...

Mesajele PSD

Vladimir PastiEditorial / 30 martie 2004

Sîmbătă, premierul Adrian Năstase a vorbit în faţa a cîtorva mii de tineri PSD, dar s-a adresat deopotrivă electoratului şi parlamentarilor europeni.

Braşovenii plătesc curentul electric on-line

A.T.Companii / 30 martie 2004 /

"Electrica Transilvania Sud" - Sucursala Braşov a lansat, în premieră naţională, un serviciu modern de plată on-line a facturilor de energie electrică prin Internet e-banking, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

"Silvania Forest" este peţită de doi investitori

Ciprian FabianCompanii / 30 martie 2004 /

"Sarmex" Satu Mare şi "Libertatea" Cluj s-au înscris pînă ieri la licitaţia care va fi organizată de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului pentru privatizarea producătorului de parchet...

Proteste la Cugir

Companii / 30 martie 2004

Peste o mie de membri ai Sindicatului Liber din cadrul Cugir au protestat, ieri dimineaţa, în curtea societăţii. La orele amiezii, alţi o mie de membri ai Sindicatului Apărarea, de această dată, au făcut acelaşi lucru, transmite Rompres.

O companie engleză vrea să preia "Hidrosib" Sibiu

R.R.Companii / 30 martie 2004 /

Compania "Advanced Handling" Ltd. Anglia a depus singura ofertă pentru privatizarea societăţii "Hidrosib" Sibiu. Societatea sibiană a fost relansată la privatizare în această lună, după ce contractul precedent de privatizare a...

Reproşuri şi... reproşuri!

Mihai IordachePiaţa de Capital / 30 martie 2004

Două articole recente ale mele, cel referitor la "Impact" şi cel despre dividendul care ar urma să fie acordat de către SIF 5 Oltenia, au stîrnit reproşuri, ba chiar un drept la replică din partea SIF Oltenia.

"Elco" Oradea şi-a diversificat activitatea

Raluca UngureanuPiaţa de Capital / 30 martie 2004 /

"Elco" Oradea a realizat pe parcursul anului 2003 încasări de 27,8 miliarde de lei, în scădere cu 24,2% faţă de anul 2002. Pentru anul în curs, acţionarii au prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli un nivel al acestui indicator de...

Atac terorist în Uzbekistan

A.V.Internaţional / 30 martie 2004

Cel puţin patru persoane au murit în urma unei explozii produse ieri, în centrul capitalei Uzbekistanului, Taşkent. Potrivit informaţiilor preliminare, atentatul terorist a fost provocat de o femeie-kamikaze.

Premierul israelian - acuzat de corupţie

Alina VasiescuInternaţional / 30 martie 2004

Procurorul israelian Adna Arbel a recomandat, la data de 28 martie, ca premierul Ariel Sharon să fie pus sub acuzaţie, cu privire la un caz de luare de mită. Ariel Sharon este acuzat că, în anul 1990, pe vremea cînd era ministru de externe, a...

Tîrgul de Vile "Impact" a avut 6.500 de vizitatori

A.T.Companii / 30 martie 2004 /

Peste 6.500 de persoane au vizitat standurile promotorilor rezidenţiali, ale băncilor, ofertanţilor de materiale şi echipamente de construcţii, care au fost prezenţi la a doua ediţie a Tîrgului Privat de Vile organizat de "Impact" SA, la...

Canalizare nouă pe strada Lunca Florilor

A.T.Companii / 30 martie 2004 /

Bucureştenii care locuiesc pe strada Lunca Florilor, din cartierul Baicului, sector 2, vor beneficia, începînd cu anul în curs, de o reţea publică de canalizare, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo