Zilele trecute, Cabinetul actualului Prim-ministru a difuzat un comunicat. Era un fel de răspuns la o postare pe Facebook a subsemnatului, în care semnalam unele probleme legate de studiile lui Nicolae Ciucă. Printre altele, că teza sa de doctorat din 2003 este de negăsit. Sau că are zero publicaţii ştiinţifice. Sau că a făcut un master în ştiinţe militare după ce a luat un doctorat, tot în ştiinţe militare. Şi alte asemenea grozăvii.
Într-o ţară normală, cetăţeanul Ciucă ar fi avut două posibilităţi. Fie demisiona din funcţia publică deţinută, fie răspundea convingător, punct cu punct. La noi însă, ca la nimenea. Dacă tot am reuşit contra-performanţa de a avea un general pe post de Prim-ministru, atunci să o facem lată. Aşa că în loc de răspunsul (de un fel sau altul) al cetăţeanului Ciucă, ne-am ales cu un răspuns... al Cabinetului. Ca şi cum studiile cetăţeanului Nicolae Ciucă ar fi fost o afacere de stat.
Afacerea dezvăluie o fisură gravă în regimul politic din România. Nu doar Nicolae Ciucă crede că statul este, cumva, la dispoziţia sa. El conduce un Guvern plin de personaje de acelaşi tip. Care poartă ştampila "serviciilor" şi Armatei.
Iată câteva exemple. Gabriela Firea (PSD), actual ministru al "Familiei", este absolventă a Colegiului Naţional de Apărare. Cum ar fi apărat ţara senatorul Firea (asta era în 2014), habar nu am, după cum nu am idee cum cineva care este senator poate face în acelaşi timp cursuri "postuniversitare". Sorin Câmpeanu (traseist ajuns acum la PNL) este actualul ministru al Educaţiei. Nici lui nu i se găseşte teza de doctorat. A făcut nu unul, ci chiar două cursuri la "Apărare" (în 2013 şi 2016). De ce? Nu am nici cea mai vagă idee, pentru că omul este, din câte înţeleg, agronom. Poate că trecem la pârjolirea holdelor pentru a ne speria eventualii duşmani.
Barna Tanczos (UDMR), actualul ministru al Mediului, are un master de la aşa-zisa Universitate Naţională de Apărare. Nici în cazul său nu înţeleg de ce.
Şi nici cum, pentru că în 2006-2007 omul era preşedinte la Agenţia Domeniilor Statului. Probabil avea un program foarte lejer acolo.
Adrian-Ionuţ Chesnoiu (PSD), actualul ministru al Agriculturii, are două mastere de la... Academia de Poliţie (în 2007 şi în 2009). Habar nu am cum aceeaşi instituţie dă două mastere aceluiaşi absolvent, dar la noi probabil că este posibil. După care mai primeşte, în 2009, o altă diplomă, de la... aţi ghicit! Universitatea de Apărare. Două diplome în acelaşi an, de la două instituţii diferite?
Acesta este supra-omul! În orice caz, domnul Chesnoiu a fost chiar ofiţer în Ministerul de Interne, aşa că în cazul său, situaţia e clară ca lumina zilei.
Actualul ministru de Interne, Lucian Bode (PNL) se laudă cu un "curs de nivel înalt" (habar nu am cum se traduce asta în limbaj universitar) la... exact!... Colegiul Naţional de Apărare. Problema este că tot în 2011 a absolvit tot un "curs de nivel înalt" (nu e o glumă, aşa scrie în CV-ul său de la Camera Deputaţilor) la Institutul Naţional de Administraţie. Deputatul Bode avea şi el, se pare, program scurt.
Am înţeles cu toţii ideea. Iată o temă de doctorat. Una adevărată. Teoria democraţiei moderne stabileşte că este nevoie ca armata să fie supusă "controlului civil". Doar în statele autoritare forţele armate, poliţia şi "serviciile" scapă de sub controlul civililor.
Asta într-un regim autoritar clasic. Însă între Carpaţi şi Dunăre, legile comune ale universului social sunt suspendate. A rezultat un sistem cu totul special. Unul al controlului militar asupra controlului civil asupra militarilor.
Ar trebui să obţinem brevet pentru o asemenea inovaţie. Sistemul a fost creat - "pas cu pas", cum spune un clasic - începând din ultimele zile ale regimului Ceauşescu. Generalii care până atunci erau complicii dictatorului au început să caute o cale de ieşire din marasmul în care îi împingea "secretarul general al Partidului". Au strigat "Armata e cu Poporul!".
Evident, era o falsificare grosolană a realităţii. Soldaţii de rând, recrutaţi cu forţa, au fost cei care au refuzat să tragă în manifestanţi. Ofiţerimea "superioară" s-a strâns în jurul lui Ion Iliescu, care suna la Moscova, să explice "cine suntem şi ce vrem".
Dar manevra a prins. Ştabii în haină militară s-au trezit în fruntea unor instituţii pe care politicienii de strânsură de după 1990 nu îndrăzneau măcar să le ia la întrebări. Şi atunci de ce să nu profite? Salarii imense, "bani de uniformă", maşini cu şofer şi ordonanţă, vile de protocol, afaceri pe care nimeni nu trebuia să aibă dreptul să le examineze. Mai ţineţi minte "afacerea Ţigareta"? sau diversele combinaţii gen "Vile penru generali"? Toate acestea îşi aveau originea în impunitatea în faţa legii pe care acest grup a extras-o de la noile "autorităţi".
Ultima etapă s-a consumat în anii din urmă. Ştabii militari şi ai "serviciilor" au acaparat şi "mecanismele de control". Cum spunea un alt clasic al timpurilor de pe urmă, "Nici noi nu mai ştim câţi suntem!".