Republica Moldova ar putea avea liber la exporturile de vin în UE

A.O.
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 26 septembrie 2013

Republica Moldova ar putea avea liber la exporturile de vin în UE

Uniunea Europeană ar putea să deschidă complet piaţa pentru importurile de vin din Republica Moldova, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene (CE). Măsura a fost propusă pentru a compensa dificultăţile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe principala piaţă, cea din Federaţia Rusă.

"Piaţa Uniunii Europene este o alternativă durabilă şi un pol de stabilitate viabil pentru sectorul vinicol moldovean. Deschiderea completă a pieţei Uniunii Europene pentru vinurile din Republica Moldova, într-un moment în care agricultorii moldoveni sunt în dificultate, demonstrează că Uniunea Europeană nu este numai un proiect de integrare economică, ci şi un spaţiu al solidarităţii", a declarat Dacian Cioloş, Comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Serviciul rus pentru protecţia consumatorilor a oprit, începând cu 10 septembrie, importul de vinuri din Republica Moldova, invocând o calitate slabă a acestora precum şi prezenţa unor substanţe dăunătoare. De cealaltă parte, Chişinău susţine că această decizie a fost determinată de apropierea Republicii Moldova de UE şi intenţia acesteia de a parafa Acordul de asociere şi a celui de liber schimb la summitul Parteneriatului Estic care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Vilnius. În iunie 2013, Uniunea Europeană şi Republica Moldova au încheiat negocierea unui Acord de asociere, care prevede şi crearea unei Zone de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare (DCFTA), încurajând astfel integrarea economică a Republicii Moldova în UE.

Comisia Europeană va propune Consiliului şi Parlamentului European modificarea Preferinţelor Comerciale Autonome, astfel încât importurile UE de vinuri moldoveneşti să fie complet liberalizate, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, inclusiv a DCFTA. Comisia Europeană va cere Consiliului şi Parlamentului European să facă tot posibilul pentru o adoptare rapidă a acestei modificări.

Embargoul impus de Rusia vinurilor Republicii Moldova poate cauza prejudicii de 40 de milioane de dolari dacă se va menţine timp de un an, a declarat recent ministrul agriculturii, Vasile Burmacov, în urma unor audieri la comisia parlamentară pentru agricultură. Oficialul şi-a exprimat speranţa că embargoul nu va dura atât de mult, mai ales că o delegaţie a Republicii Moldova va negocia săptămâna viitoare la Moscova un memorandum care va stabili parametrii pentru vinurile moldoveneşti. "Problema este că noi nu avem semnat un memorandum cu Rospotrebnazor în privinţa parametrilor clari, ce trebuie să conţină şi ce nu produsele exportate în Federaţia Rusă", a spus Vasile Burmacov.

În anul 2012, Republica Moldova a exportat producţie vinicolă în valoare de 210 milioane de dolari, dintre care aproximativ 29% (peste 60 de milioane de dolari) au ajuns pe piaţa rusă, potrivit datelor oferite de Banca Naţională. Alte pieţe importante pentru producţia vinicolă moldovenească sunt Belarus (22% din total) şi Ucraina (14%). Anul trecut ţara noastră a importat din Republica Moldova produse alcoolice de 4,26 milioane de dolari, ceea ce reprezintă 2% din exporturile moldoveneşti.

Rusia a mai interzis importul de vinuri moldoveneşti în primăvara anului 2006, iar livrările au fost reluate în totalitate până în 2009.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7452
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2915
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0219
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb