REPUBLICA MOLDOVA:  Decretul privind candidatura lui Ion Sturza la funcţia de premier, constituţional

Adina Lateş
Internaţional / 29 decembrie 2015

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis marţi că decretul preşedintelui Nicolae Timofti privind desemnarea lui Ion Sturza în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru este constituţional, în urma unei sesizări a 14 foşti deputaţi comunişti, informează portalul Unimedia.md şi Radio Chişinău.

Instanţa constituţională fusese solicitată de cei 14 deputaţi să explice cum trebuie înţeleasă sintagma "consultarea facţiunilor parlamentare" din Constituţie (art.98) şi dacă preşedintele are sau nu dreptul de a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, indiferent dacă există sau nu o majoritate parlamentară.

Curtea a decis că preşedintele este în dreptul său să desemneze un candidat la funcţia de premier chiar dacă nu există o majoritate parlamentară care să-l susţină. În acelaşi timp, în cazul unei majorităţi existente, şeful statului este obligat să desemneze candidatura susţinută de aceasta.

Sesizarea fusese depusă la Curtea Constituţională de cei 14 deputaţi care au părăsit Partidul Comuniştilor la 21 decembrie. Ei invocaseră faptul că preşedintele Nicolae Timofti nu i-ar fi consultat la desemnarea candidaturii pentru funcţia de prim-ministru şi ca nu a propus un candidat care să fi fost agreat de o majoritate parlamentară. Pe de altă parte, reprezentanţii Preşedinţiei au menţionat că Nicolae Timofti a avut o serie de consultări cu facţiunile parlamentare, dar că nu a fost identificată o majoritate care să propună un candidat.

Preşedintele moldovean Nicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Sturza candidat la funcţia de premier la 21 decembrie, după ce partidele parlamentare care negociază de mai multe săptămâni formarea unei majorităţi nu au reuşit să ajungă la un consens cu privire la candidatura viitorului premier. Fostul guvern condus de liberal-democratul Valeri Streleţ a căzut la moţiunea de cenzură de la sfârşitul lunii noiembrie, iar de atunci partidele care au format vechea alianţă de guvernare - Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat (PD), Partidul Liberal (PL) - plus grupul de deputaţi ai Partidului Popular din Moldova (PPEM), al fostului premier Iurie Leancă, bat pasul pe loc, în timp ce criza politică se adânceşte.

Potrivit Constituţiei R.Moldova, candidatul desemnat la funcţia de premier are la dispoziţie 15 zile pentru a obţine votul de încredere al parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a guvernului. Acest termen expiră pe 4 ianuarie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb