Resemnarea lui Bernanke

Nu ştiu cum îşi imaginează Ben Bernanke modul în care "moştenirea" sa va fi prezentată de istoricii viitorului. Profesorul de la Princeton a venit la conducerea Federal Reserve înconjurat de aura expertului în Marea Depresiune din anii "30. El a promis că banca centrală a Statelor Unite nu va mai face greşelile predecesorilor din acele vremuri.

Poate că acesta este motivul pentru care preşedintele Fed-ului a surprins piaţa prin anunţul de continuare a programului de tipărire în toată splendoarea sa de 85 de miliarde de dolari.

Pentru Ambrose Evans- Pritchard de la Telegraph, decizia lui Bernanke a reprezentat "evitarea marii erori din 1937, când Fed-ul a restricţionat prematur politica monetară". Din păcate, Evans-Pritchard uită că preşedintele Federal Reserve a făcut o greşeală mult mai mare: menţinerea condiţiilor monetare ultrarelaxate, pentru "acoperirea" responsabilităţii băncii centrale a Statelor Unite în alimentarea bulei speculative existente înainte de declanşarea crizei globale.

Oare chiar a învăţat ceva Bernanke din lecţiile Marii Depresiuni? Se pare că nu, iar aceasta va fi adevărata sa moştenire, pe lângă dezastrul economic pe care îl lasă în urmă.

Bill Fleckenstein, preşedintele fondului de investiţii Fleckenstein Capital, a declarat pentru King World News că situaţia economică şi financiară din 2013 nu îi permite Fed-ului nici măcar să reducă programul de stimulare, chiar dacă banca centrală a SUA vorbea, încă din 2009, de "strategii de ieşire" din program. "Fed-ul este prins complet în capcană", după cum a mai declarat Fleckenstein, care se aşteaptă la "pierderea controlului băncii centrale asupra pieţei obligaţiunilor guvernamentale".

Un articol Bloomberg a remarcat faptul că "Ben Bernanke şi-a consolidat poziţia de cel mai activist şef al Fed-ului prin inacţiunea sa de la ultima şedinţă de politică monetară", iar prin aceasta a "mai cumpărat ceva timp pentru pieţele emergente din Brazilia până în India".

Majoritatea criticilor constată doar că Bernanke nu a făcut decât să amâne momentul adevărului.

Dar decizia lui Bernanke este departe de a putea fi considerată o dovadă a "activismului" acestuia. Ea este, mai degrabă, o resemnare în faţa uraganului economic care şi-a intensificat asaltul asupra "cetăţii cu ziduri de hârtie", construite pentru "protejarea" economiei americane.

În comunicatul de presă al Federal Reserve se arată că "FOMC (n.a. Comitetul de Politică Monetară) a decis să aştepte mai multe dovezi privind sustenabilitatea progresului înainte de ajustarea ritmului achiziţiilor".

Progres? Oare cum măsoară Federal Reserve progresul economic? În cei cinci ani care au trecut de la falimentul Lehman Brothers, bilanţul Fed-ului a crescut de 3,6 ori, până la 3,66 trilioane de dolari, în timp ce numărul angajaţilor din economie a scăzut cu 0,2%

Este adevărat că rata şomajului a scăzut până la 7,3% în august 2013, de la 10% în octombrie 2009, dar "performanţa" a fost posibilă doar în condiţiile în care numărul persoanelor care nu fac parte din forţa de muncă a crescut cu peste 10 milioane, pe fondul unei creşteri cu 11,2 milioane a populaţiei totale şi cu 1,2 milioane a numărului persoanelor din cadrul forţei de muncă.

Menţinerea tendinţei de scădere a veniturilor reale a determinat o creştere explozivă a celor care au cerut ajutoare alimentare, ultimele date de la Departamentul Agriculturii arătând că numărul lor a depăşit pragul de 46 de milioane în 2013, după o creştere cu aproape 20 de milioane în ultimii cinci ani. S-a ajuns astfel la situaţia în care peste 20% din gospodăriile americane depind de ajutoare alimentare guvernamentale pentru supravieţuire.

Deci se poate spune că divergenţa dintre "performanţa" tipăririi însemnelor monetare şi cea a economiei reale nu a fost niciodată mai mare.

Atunci de ce continuă Fed-ul tipărirea? Din două motive: acoperirea falimentului de la nivelul finanţelor publice şi susţinerea sistemului bancar. Iar aceste motive garantează "canalizarea" activelor reale, atâtea câte au mai rămas ele, către primii beneficiari ai "banilor" apăruţi din neant.

Cu o zi înainte de anunţarea deciziei de menţinere neschimbată a programului de relaxare cantitativă, Secretarul Trezoreriei SUA declara, în faţa Clubului Economic din Washington, că "ne bazăm pe cumpărarea obligaţiunilor noastre de către investitorii din întreaga lume".

"În fiecare joi refinanţăm obligaţiuni guvernamentale de circa 100 de miliarde de dolari. Dacă investitorii decid să ceară rambursarea în locul refinanţării, ne putem trezi, pe neaşteptate, că toate disponibilităţile băneşti s-au evaporat", a continuat Jack Lew.

Preşedintele Obama a preferat să ignore acest adevăr incomod, într-un discurs ţinut în faţa directorilor executivi ai celor mai puternice companii americane, declarând că "majorarea pragului datoriei publice nu conduce la creşterea acesteia". Oare ce ar mai fi de spus în faţa acestei "viziuni" asupra datoriei publice?

Prin menţinerea programului de relaxare cantitativă la valoarea lunară de 85 de miliarde Ben Bernanke a mai cumpărat, poate, ceva timp. Sau poate că doar resemnare şi nu a vrut să tulbure apele înainte de "pensionarea" sa.

Stanley Druckenmiller, fost partener al lui George Soros, a declarat, după decizia FOMC, că "Federal Reserve a ratat o ocazie uriaşă de a ne scoate din dependenţa de "narcotice", în condiţiile în care aşteptările de pe piaţă se îndreptau către temperarea programului de relaxare cantitativă. Asistăm în continuare la "cea mai mare redistribuire a averii, de la clasa de mijloc şi săraci către cei bogaţi, din istorie", a mai precizat Druckenmiller în cadrul unei emisiuni a postului CNBC.

Şi astfel Bernanke s-a asigurat că nimeni nu îi poate fura moştenirea, deoarece toată lumea va fi prea ocupată să mai salveze ceva dintre ruine.